Războiul din Irak continuă să-l bântuie pe Tony Blair
Mult mai grav este pentru fostul premier laburist atacul care vine din partea lui Geoff Hoon, fost secretar al apărării (ministru al Apărării) în guvernul său. Hoon susține că i s-ar fi cerut de la Downing Street (reședința oficială și biroul premierului britanic) să „ardă” un memo secret care avertiza că invazia Irakului ar putea fi ilegală.
Acuzațiile lansate de Geoff Hoon la adresa fostului său șef au apărut prima dată în 2015. Tony Blair a încercat, însă, să minimalizeze subiectul, afirmînd că e vorba de un „nonsens”.
Hoon, care era responsabil cu apărare când a început războiul din Irak în 2003 , insistă că acuzația este adevărată.
A încercat Tony Blair să șteargă urmele ilegalităților?
Mai mult, Hoon lansează o relatare senzațională, a acestei „mușamalizări” plecate din zona premierului Blair.
El spune că secretarului său principal i s-a spus „în termeni neclari” de către Jonathan Powell, șeful de personal al lui Tony Blair, după ce acesta a citit documentul, că trebuie să-l „ ardă”. Hoon a spus că omul său a fost profund alarmat de ordinul primit și a decis să nu se supună. În loc să ardă memo-ul, l-a pus la păstrare într-un safe.
Atacul lansat de Hoon în memoriile sale (intitulate See How They Run) este cu atât mai grav cu cât acesta a fost unul dintre cei mai apropiați aliați personali și politici ai lui Tony Blair. Hoon spune că a fost șocat că i s-a cerut să distrugă avizul secret venit de la procurorul general Lord Goldsmith cu privire la legalitatea războiului chiar în perioada premergătoare intervenției în Irak. Mai târziu a apărut și informația că Lordul Goldsmith s-a răzgândit și, cu câteva zile înainte de a începe conflictul, a spus că intervenția armată este legală.
Ancheta oficială a scos la lumină manipularea informațiilor
Raportul oficial Chilcot despre războiul din Irak a dat un verdict devastator în 2016 cu privire la manipularea informațiilor pentrujustificarea acțiunii militare.
Ancheta „a concluzionat că circumstanțele în care s-a decis că există un temei legal pentru acțiunea militară a Regatului Unit sunt departe de a fi satisfăcătoare”.
Avocatul pentru drepturile omului Philippe Sands a dezvăluit existența sfatului juridic al Lordului Goldsmith în cartea sa din 2005, Lawless World. Sands, care este profesor la University College London, a declarat: „Când Lord Goldsmith a scris avizul juridic avertizând că războiul din Irak ar putea fi ilegal, cu greu se putea aștepta ca celor care au primit o copie să li se spună „să o ardă după citire.
Cu toate acestea, domnul Hoon spune că asta i s-a cerut, oferind o confirmare suplimentară a ceea ce se știe de mult – miniștrii, parlamentul și publicul au fost induși în eroare de către domnul Blair să susțină un război care a fost văzut de mulți ca fiind nu numai ilegal, dar și o crimă”.
Jonathan Powell, șeful de personal al lui Tony Blair, neagă, însă, chiar și acum că i-a spus lui Hoon să ardă avizul juridic.
Powell susține o versiune diferită a poveștii. El susține că, ar fi trimis copii ale unei note de la Lord Goldsmith despre legalitatea războiului cu câteva luni înainte de intervenția în Irak. Aceste note au fost adresare birourilor din Whitehall ale lui Hoon și ale secretarului de externe Jack Straw. La cererea lordului Goldsmith, el le-a cerut ambilor să distrugă notele, iar „avizul juridic al procurorului general a venit mai târziu”.
O sursă apropiată lui Hoon spune, însă, că Powell greșește și că fostului secretar al apărării i s-a spus să ardă „sfatul juridic” al lui Lord Goldsmith trimis cu săptămâni înainte de conflict, nu o notă separată trimis cu câteva luni mai devreme.
Campania împotriva lui Blair ia proporții
Acuzațiile la adresa lui Blair vin într-un moment extrem de greu pentru fostul premier britanic. Pe petiția care cere ca lui Tony Blair să-i fie retras Ordinul Jaretierei și-au pus deja semnătura aproape 600.000 de persoane, notează Daily Mail.