Fosta închisoare a terorii are nevoie de reabilitare și consolidare.
Administrația Națională a Penitenciarelor și-a dat acordul de principiu pentru ca Fortul 13 să treacă la Consiliul Județean Ilfov în vederea restaurării și transformării în muzeu.
Demersul a fost aprobat în ședința Consiliului Județean Ilfov.
Decizia finală o va lua Guvernul.
Bani europeni
„Muzeul Fortul 13 va putea fi realizat cu bani europeni, în ideea conservării patrimoniului, a valorificării potențialului istoric și va fi destinat turismului”, spun reprezentanții Consiliului Județean Ilfov.
Prin penitenciarul Jilava au fost tranzitaţi spre alte închisori şi lagăre de muncă sau au fost depuşi pentru proces şi anchete majoritatea deţinuţilor politici din perioada 1948-1964.
Afluxul mare de deţinuţi a transformat penitenciarul într-un centru al lumii concentraţionare, o sursă de ştiri despre lumea liberă şi cea din închisori.
NF2-A0A1
Aşezare geografică
Penitenciarul Jilava este aşezat în apropierea drumului naţional Bucureşti-Giurgiu, la 10 km sud de Bucureşti şi la 3 km nord-est de comuna Jilava, pe raza administrativă a comunei omonime.
În prezent, Fortul 13 Jilava este monument istoric, transformat în memorial.
Se poate vizita, dar cu restricții. Pentru că se trece prin curtea penitenciarului, accesul se face greoi: control la poartă, buletine și telefoane lăsate la intrare.
Fortul 13 Jilava a fost construit în perioada 1866-1893.
Din 1907, clădirea a fost folosită ca temniţă pentru țăranii arestați în timpul Răscoalei.
Ulterior, a devenit loc de tranzit pentru majoritatea deținuților politici, care erau găzduiți aici înainte de transferul de la un penitenciar la altul sau între procese.
Deținuții contrarevoluționari
În perioada 1948-1964, Jilava a fost un penitenciar de tranzit şi de triere a „deţinuţilor contrarevoluţionari”, scrie anp.gov.ro.
Aceştia erau depuşi pentru perioade de câteva luni în aşteptarea procesului, pentru transferul în alte închisori şi lagăre de muncă sau erau aduşi din alte locuri de detenţie pentru anchete ale Securităţii .
În 1967, în urma reprofilării penitenciarelor, DGP a propus ca deţinuţii de drept comun recidivişti să fie încarceraţi în 9 locuri de deţinere: Poarta Albă, Peninsula, Văcăreşti, Mislea, Tulcea, Ostrov, Periprava, Jilava şi Brăila.
Teroarea
La sosirea în penitenciarul Jilava, deţinuţii erau obligaţi să treacă printr-un „tunel” format din gardieni aşezaţi pe două rânduri şi înarmaţi cu bâte, cozi de topoare şi cazmale, mături, vine de bou şi bastoane de cauciuc.
În timpul acestei treceri, gardienii îi loveau pe deţinuţi în cap şi în alte părţi ale corpului, astfel încât nici un deţinut nu scăpa nebătut .
După această „primire”, deţinuţii erau duşi într-o cameră pentru percheziţii.
În timp ce gardienii controlau „bucată cu bucată îmbrăcămintea, desfăcând tivurile şi căptuşeala” , deţinutul aştepta „gol puşcă pe pardoseala de ciment” .
După această verificare a îmbrăcămintei, se trecea la percheziţia corporală, care era făcută de un gardian supervizat de un subofiţer.
Deţinutul era controlat peste tot pentru a nu ascunde obiecte interzise de regulament: „Ni s-a cerut să deschidem gura, să desfacem degetele de la mâini şi de la picioare, să ridicăm braţele, ca nu cumva să fi ascuns ceva la subţiori”.
După aceea, urma partea „intimă” a percheziţiei: „cu faţa la gardian trebuia să arăţi bine că acolo nu ai nimic de ascuns, apoi, cu spatele la gardian, cu picioarele depărtate, aplecat în unghi drept, trebuia să le desfaci în aşa fel încât gardianul şi şeful lui să se convingă că nici acolo nu se ascunse nimic de vigilenţa lor” .
Celulele
Într-o celulă se găseau câte două rânduri de priciuri (paturi suprapuse) cu câte două etaje fiecare.
Primul rând de paturi era amenajat la circa 40 cm de sol, iar al doilea la aproximativ 1,2 m .
Între rândurile de paturi exista un culoar despărţitor de 90 cm, care era folosit ca loc de „promenadă”, de trecere între fereastra cu gratii groase de fier şi uşa celulei .
În cameră se mai găseau şi două tinete, una pentru spălat, cealaltă pentru nevoile fiziologice.
Din această cauză, la intrarea în celulă „te izbea mirosul de urină şi fecale” .
Deţinuţii abia veniţi dormeau pe beton, sub primul etaj de paturi, cunoscut sub numele de „şerpărie”, iar pe măsură ce se elibera un loc, deţinutul avansa astfel încât ajungea să doarmă la primul etaj şi apoi la cel de-al doilea.
Această cutumă a Jilavei se respecta şi atunci când un deţinut era mutat într-o altă cameră, primul loc unde dormea fiind la „şerpărie”.
Interiorul celulei era luminat de un bec slab care atârna de tavan.
Din 1951, în urma evadării a doi „deţinuţii contrarevoluţionari”, Nicolae Moromote, comandantul penitenciarului, a ordonat ca ferestrele celulelor să fie închise cu obloane şi bătute în cuie pentru a nu mai putea fi deschise.
Consecințele
În primele 4-5 săptămâni de la luarea acestei măsuri, trei deţinuţi au murit asfixiaţi într-o cameră, iar din cauza lipsei de aer toţi deţinuţii aveau corpul acoperit cu pete roşii.
Persoanele încarcerate care urmau să fie transportate în alte locuri de detenţie erau mutate din celulele în care se aflau în trei camere, amplasate imediat după intrarea în fort, pe partea stângă.
Cele trei camere, care constituiau „celula de tranzit”, comunicau între ele prin nişte deschizături boltite.
În prima dintre ele se aflau tineta şi hârdăul cu apă de băut, cea de-a două era goală, iar în ultima se găseau două rânduri de priciuri cu rogojini şi saltele umplute cu paie.
Pereţii primelor două camere erau vopsiţi în negru până la înălţimea de 2 m.
Pe acest spaţiu vopsit în negru deţinuţii obişnuiau să îşi inscripţioneze numele, condamnarea şi închisoarea spre care urmau să fie transferaţi sau cea la care bănuiau că vor ajunge.
Secție pentru ”înrăiți și recalcitranți”
În cadrul închisorii s-a înfiinţat, din 1967, o secţie pentru „deţinuţii înrăiţi şi recalcitranţi” din celelalte închisori, cărora urma să li se aplice un regim sever.
În urma reprofilării unităţilor DGP din 1967, erau prezentate adjunctului minstrului de Interne, colonel Constantin Stoica, o listă cu şapte locuri de detenţie (Aiud, Gherla, Dej, Poarta Albă, Sighet, Caransebeş şi Jilava) cu posibilităţi de izolare în regim celular.
De asemenea, se preciza că aceste unităţi deţin un excedent de spaţii de deţinere, şi se propunea ca spaţiul rămas liber să constituie rezerva Direcţiei pentru situaţii speciale .
Această propunere a fost aprobată de adjunctul ministrului, pe 3 martie 1967.
Infracțiuni Contra Securității Statului
În perioada 1969-1973, la penitenciarul Jilava au fost încarceraţi deţinuţi majori şi minori, judecaţi pentru infracţiuni Contra Securității Statului, deţinuţi de drept comun recidivişti, cu pedepse mai mici şi mai mari de 10 ani, recalcitranţi, foşti evadaţi din unităţile DGP, cei care nu erau folosiţi la muncă şi condamnaţi la moarte .
Din 1973, o parte dintre camerele de detenţie din fort au fost dezafectate, iar deţinuţii au fost mutaţi în noua clădire a penitenciarului.
Tot în această perioadă este înfiinţat la Jilava Centrul de Primire – Repartizare Minori şi Penitenciarul pentru Minori, care, în 1977, va deveni Penitenciarul de Tineret.
Tot în 1977 este organizat, ca unitate cu conducere proprie, prin transferarea de la Văcăreşti, Spitalul Penitenciar Jilava .
Manifestanții din Decembrie 1989
În decembrie 1989, manifestanţii arestaţi de pe străzile Bucureştiului au fost ridicaţi, bătuţi, urcaţi în dube şi aduşi la Jilava.
În Fortul 13, 63 de persoane fost încarcerate într-o încăpere de 15 metri pătrați.
Peste un milion de deținuți au trecut pragul închisorii terorii, printre ei și Corneliu Coposu, monseniorul Vladimir Ghika, mitropolitul Bartolomeu Anania, Nicolae Steinhardt, Gheorghe Gheorghiu-Dej.
