În cinstea Fecioarei Maria, toate prinţesele habsburgice i-au purtat numele, prin urmare şi noul bebeluş a fost botezat a doua zi Maria Antonia Josepha Joanna.
A fost predată rapid unei bone şi şi-a petrecut prima iarnă în aripa dedicată creşei palatului.
Mama ei, a cărei zi începea la 4 dimineaţa vara şi la 6 dimineaţa iarna, era prea absorbită de treburile de stat pentru a avea timp pentru ea.
În timpul verii, familia locuia la Palatul Schönbrunn, înconjurat de grădini, păduri şi parcuri unde copiii puteau să alerge liberi.
Prima apariţie oficială a prinţesei a fost la celebrarea zilei de naştere a tatălui ei în 1759, când avea trei ani.
Joaca, preferata ei
Educaţia Antoniei a fost supravegheată de contesa de Brandeis, care a redus orele dedicate citirii şi scrisului când a constatat că interesele micuţei nu se îndreaptă în acea direcţie.
A preferat să se joace, aşa cum avea să facă toată viaţa. Francisc I a murit în 1765 când Antonia (Antoaneta) avea nouă ani.
Mama ei, îndurerată, s-a cufundat şi mai profund în problemele de stat şi copiii au văzut-o şi mai puţin decât înainte.
Antonia a crescut devenind o tânără cu un farmec deosebit, dar în curând a fost considerată frivolă şi superficială.
La vârsta de 11 ani, tânăra arhiducesă a devenit centrul atenţiei atunci când s-a decis logodna cu moştenitorul tronului francez.
Uniunea trebuia să încununeze opera vieţii Mariei Tereza, o desăvârşire a alianţelor sau anularea acestora.
Franţa, duşmanul monarhiei habsburgice, a devenit acum un aliat în lupta pentru hegemonie în Europa.
La fel ca majoritatea copiilor Mariei Tereza, Maria Antoaneta a fost căsătorită cu un Bourbon.
Cu toate acestea, în timp ce surorile şi fraţii ei au fost căsătoriţi cu membri ai diferitelor linii colaterale ale dinastiei franceze, care au guvernat Spania şi anumite părţi ale Italiei, fiica cea mică avea să devină regină a Franţei, alături de viitorul ei soţ, delfinul tronului francez, Ludovic, nepot al regelui Ludovic al XV-lea.
În 1768, regele Ludovic al XV-lea a trimis la Viena un profesor particular pentru a desăvârşi educaţia tinerei prinţese, viitoarea soţie a nepotului său. Profesorul a găsit o Maria Antoaneta „mai inteligentă decât se zvonea”, dar a adăugat că „ea este mai degrabă leneşă şi extrem de frivolă, îi este greu să înveţe ceva”.
Nunta regală
Căsătoria ei cu viitorul Ludovic al XVI-lea, sărbătorită în Capela Regală de la Versailles la 16 mai 1770, a fost parţial opera ducelui de Choiseul, secretar de stat pentru afaceri externe şi unul dintre principalii arhitecţi ai reconcilierii dintre Franţa şi Austria.
Căsătoria a fost primită cu multă căldură de către francezi, care însă nu au uitat de confruntările cu Casa Austriei. Un punct culminant al festivităţilor fastuoase, care au marcat nunta regală, a fost inaugurarea Operei Regale.
Patru ani mai târziu, regele Ludovic al XV-lea înceta din viaţă, Ludovic-August urmându-i la tron, ca regele Ludovic al XVI-lea. La 19 ani, Maria Antoaneta devenea regina Franţei.
Introvertitul Ludovic al XVI-lea a fost fascinat de exuberanta Mariei Antoaneta, soţia sa, căreia i s-a permis să preia un rol la curte care nu fusese acordat niciodată celor două regine anterioare, Maria Tereza, regina Franţei şi Navarrei (1638-1683), şi Marie Leszczyńska, fiică a regelui Poloniei, soţia regelui Ludovic al XV-lea (1703-1768).
Maria Antoaneta a iubit divertismentul şi a influenţat alegerea spectacolelor ce urmau să fie prezentate la curte. Ea i-a încurajat pe interpreţi şi era încântată de balurile de la curte.
După cum cerea poziţia ei, îi distra şi pe cei din jurul său, fiind o jucătoare avidă de biliard şi cărţi, jucând deseori până la exces, pierzând şi câştigând sume mari, încât regele a devenit neliniştit şi i-a interzis acest lucru.
Artista
Maria Antoaneta era o artistă, cânta la harpă şi la clavecin, dar şi cu vocea. I-a susţinut pe compozitorii pe care îi aprecia, precum Grétry, Gluck şi Sacchini.
Avea un gust foarte rafinat şi, prin urmare, a fost binefăcătoarea multor artişti, între care pictoriţa Élisabeth Vigée Le Brun sau madame Le Brun, a cărei carieră de succes ca portretist se datorează mult sprijinului reginei, pe care a portretizat-o în circa 30 de picturi.
Regina a dedicat, de asemenea, mult timp modei, mama sa atrăgându-i mereu atenţia cu privire la acest subiect.
Era cunoscut faptul că se amesteca în alegerea rochiilor sau a coafurilor sale, ignorând domnişoara de onoare care avea această îndeletnicire, mergând până acolo încât o primea la curte pe modista Rose Bertin, supranumită maliţios „ministrul modei”.
La sosirea sa la Versailles, Maria Antoaneta locuia în apartamentul de stat al reginei şi era legată de ritualurile oficiale ale poziţiei sale regale: ceremonia trezirii, pregătirile elaborate, audienţa regală, mesele publice etc. După rutina ceremonială mai puţin elaborată de la curtea austriacă, a avut dificultăţi în a se adapta la eticheta complexă de la Versailles şi a încercat să-şi creeze o viaţă a sa, privată.
Înconjurată de un cerc de prieteni pe care şi i-a ales ea însăşi (deşi nu întotdeauna cu înţelepciune), a preferat să rămână în camerele sale private, situate în spatele apartamentelor de stat, pe care spera să le extindă la etajul de deasupra şi în cadrul Micului Trianon, construit de Ludovic al XV-lea şi oferit în dar de Ludovic al XVI-lea la urcarea sa pe tron.
Copiii
În 1778, după opt ani lungi de căsătorie, a dat naştere primului său copil – Maria-Tereza Charlotte, cunoscută sub numele de „Madame Royale”.
Ea a fost urmată în curând de Ludovic-Iosif Xavier-François, delfin al Franţei, născut în 1781.
Câţiva ani mai târziu s-a născut Ludovic-Carol, căruia i-a revenit titlul de delfin, după moartea fratelui său mai mare în 1789, apoi Sofia-Béatrice, care a trăit doar câteva luni.
Regina a fost întotdeauna o mamă afectuoasă şi a fost aproape de copiii ei. Moartea celor doi copii a fost o încercare deosebit de dureroasă atât pentru ea, cât şi pentru rege.
Austriaca
Sub influenţa mamei sale, Maria Antoaneta a făcut câteva încercări stângace de a se implica în politică, care au fost întâmpinate cu dispreţ de către Curte.
Madame Adélaide, mătuşa lui Ludovic al XVI-lea, nu tolera niciun comportament fantezist din partea reginei şi i-a dat porecla dispreţuitoare de „Austriaca”, care avea să îi rămână până la moartea sa prematură.
Deşi, iniţial, opinia publică era favorabilă, regina a devenit treptat ţinta unor broşuri, caricaturi şi calomnii, care s-au intensificat după ceea a rămas cunoscut drept „afacerea colierului cu diamante” din 1785, o escrocherie a cărei inocentă victimă a fost.
Cheltuielile sale de la curte au fost examinate şi adesea considerate exagerate, fiind acuzată că a golit şi mai mult casetele regale.
Fiecare încercare de a recâştiga opinia publică a eşuat, iar atunci când a izbucnit Revoluţia, regina era un personaj urât de întreaga societate franceză.
Bastilia
La 14 iulie 1789, 900 de muncitori şi ţărani francezi au luat cu asalt închisoarea Bastiliei pentru a procura arme şi muniţii, fapt ce a marcat începutul Revoluţiei Franceze.
Cauzele declanşării erau multe, dar furia revoluţionarilor s-a îndreptat asupra Mariei Antoaneta.
Pe 6 octombrie, acelaşi an, o mulţime estimată la 10.000 de oameni, a mărşăluit spre Versailles, cerând capul reginei.
Regele, regina şi copiii lor au fost duşi la Paris şi închişi în palatul Tuileries. Au încercat să fugă din Franţa, dar nu au reuşit. Familia regală a fost recunoscută în satul Varennes şi arestată.
Ghilotinarea regelui
În septembrie 1791, regele Ludovic al XVI-lea a fost de acord să susţină o nouă constituţie elaborată de Adunarea Naţională Constituantă în schimbul păstrării cel puţin a puterii sale simbolice.
Cu toate acestea, în vara anului 1792, cu Franţa în război cu Austria şi Prusia, liderul iacobin radical din ce în ce mai puternic, Maximilien de Robespierre, a cerut înlăturarea regelui.
În septembrie 1792, după o lună de la masacrele teribile de la Paris, Convenţia naţională a abolit monarhia, a declarat înfiinţarea unei republici franceze şi i-a arestat pe rege şi regină care erau acuzaţi de trădare. Au fost închişi la închisoarea Temple.
Procesul regelui Ludovic al XVI-lea a început în decembrie 1792, iar în ianuarie 1793 a fost găsit vinovat şi condamnat la moarte. La 21 ianuarie 1793, a fost ghilotinat.
După moartea acestuia, pentru câteva luni, Ludovic Carol şi Maria Tereza Charlotte au rămas închişi alături de mama lor. Ulterior, s-a luat decizia ca ei să fie separaţi de aceasta.
Fosta regină a fost mutată, de asemenea, în altă închisoare, cea de la Conciergerie. Ea a demonstrat un mare curaj în timpul procesului său în faţa Tribunalului Revoluţionar şi la execuţia sa, în Place de la Concorde.
Capela Ispăşirilor
Celula de la Conciergerie, în care a fost închisă regina Maria Antoaneta (1755-1793), înainte de a fi condamnată la moarte pentru trădare, prin ghilotinare, de Tribunalul Revoluţionarilor în 1793, a fost transformată într-o capelă – Capela Ispăşirilor.
La 16 octombrie 1793, Maria Antoaneta, în urma unui proces în care a fost condamnată la moarte, este ucisă prin ghilotinare.
Fiul său Ludovic Carol, care urma să fie noul rege al Franţei, a fost ţinut, în continuare închis, murind de tuberculoză în 1795, la 10 ani.
Fiica Mariei Antoaneta, Maria Tereza Charlotte, a supravieţuit revoluţiei. A devenit ducesă de Angouleme, fiind martora domniilor unchilor săi, Ludovic al XVIII-lea şi Carol al X-lea. Nu a avut copii.
În 1815, rămăşiţele reginei Maria Antoaneta, împreună cu cele ale lui Ludovic al XVI-lea, au fost transferate cu ceremonia cuvenită la Abaţia Saint-Denis şi aşezate în criptă.
