Fiii ciobanului aromân din Epir au ajuns baroni austrieci și au construit casa unde se află Poliția București

 

Un cioban cu turmă săracă din munții Epirului, Panu Meitani, s-a lăsat de păstorit și s-a dus, în veacul al XVIII-lea, să facă negoț între Țarigrad și Adrianopole.

În 1854, se mută în ele mai întâi Şcoala Militară, apoi Ministerul de Rezbel, Comandantul Diviziei, Consiliul de Război, în sfârşit Statul Major al Geniului.

Pe vremea aceea administraţiile noastre, încă în faşe, se mulţumeau cu încăperi puţine!

În sfârşit, în 1866, în primul an al domniei lui Vodă Carol, Prefectura Poliţiei Capitalei intră în casele Meitani, unde a rămas până azi”.

Ştefan Meitani primește monopolul lumânărilor de seu

Mai știm din alte surse că în anul 1829 s-a ivit o neînţelegere între lumânărarii din Bucureşti şi Agie, care îi obliga pe cei dintâi să-şi vândă produsele la un preţ mult mai scăzut.

Neajungându-se la o înţelegere cu lumânărarii, Agia a încredinţat fabricarea şi vânzarea lumânărilor de seu baronului Ştefan Meitani pe timp de un an, cu preţul de 73 parale ocaua de lumânări, sumă alcătuită din 62 de parale costul seului şi 11 parale pentru osteneală şi cheltuieli la facerea lumânărilor.

În contractul ce s-a încheiat cu Ştefan Meitani se prevedea în art. 3 ca să vândă ocaua de luminări cu 73 parale, iar lumânările vor fi lucrate „de seu de capră, albe şi curate, fără de a avea vreo altă amestecăturăîntr-însele, feştilele de bumbac potrivit şi fierte bine în seu de vite mari mestecat”.

Bancheri onorabili

Din „Istoria fondărei orașului București” a lui Dimitrie Papazoglu mai aflăm:

„În piaţa Capitalei se aflau mai mulţi bancheri onorabili, atât din străini, cât şi din pământeni, ca: Hagi Moscu, Pondichi, Temelie, Polizache, Sachelarie, Spiru Gazoti, Pencovici, Algiu, Cociu, Băltăreţu, Hilel, Vlasto, Jipaliotu, Privilegio, Andrei Papazoglu – părintele meu -, baronul Meitani, Halfon şi Hagi Ianuş; dintre zarafi: Nedelcovici, S. Coen, Stoianovici, Hagi Tudorache şi Hagi Pândele; apoi: marchitani, braşoveni, lipscani, ciaprazari, căldărari, lumânărari, cavafi, cojocari groşi şi subţiri, plăpumari, cizmari, pantofari, fierari, căciulari, abagii, dogari, işlicari, cum şi alţi speculanţi români. Onoarea acestor comersanţi români a fost constatată adesea în toate pieţele Europei”.

Despre prăbușirea lui Meitani se vorbește pe jewsheritage.ro:

„Practic, Manoach Hillel este cel mai important creditor al statului în perioada 1825-1850, si chiar și mai târziu, atât în Țara Românească, cât și în Moldova (știm de pildă ca în 1851, în timpul invaziei ruse, după fuga domnitorului Grigorie Ghica la Viena, Manoah Hillel acordă Visteriei Moldovei un împrumut de 2.400.000 de lei).

Dupa prăbusirea zarafiilor lui Meitani și Moscu, Hillel devine în fapt bancherul oficial al visteriei dar si bancherul personal al domnului (de la care evident că nu și-a recuperat niciodată întreaga datorie)”.

Frații Meitani au iniţiat prin 1810 prima instituţie de tip bancar din Ţara Românească numită „Casa Meitani”.

Fraţii, înaintea războiului ruso-otoman din 1828-1829, s-au despărţit, Ştefan, care a rămas cu banca, dând faliment în preajma anului 1835, când s-a stins din viaţă. George a fost cel care a rămas cu casa.

Parteneri