Poate doar pe ici, pe colo, la poarta vreunei curţi boiereşti, o lumânare de seu, într-un felinar…
Sub Vodă Caragea, se dă primul pitac pentru luminatul podului. La 6 iulie 1814: „Arătăm Măriei Tale”, scriu boierii, „că pentru podoaba acestui pod Mogoşoaei ni se pare că bine ar fi ca din capul podului şi până la Curtea Veche, şi pe de o margine şi pe de alta, la fiecare şapte case să se facă câte un stâlp lung de un stânjen şi jumătate şi în capul stâlpului să aibă câte un felinar, şi pe toată seara să se puie şi câte o lumânare”… şi iscălesc Mitropolitul Nectarie, marele ban Radu Golescu, marii vornici Isac Ralet, Barbu Văcărescu, Dumitrache Racoviţă şi alţii.
Iar Vodă încuviinţă jalbaboierilor, poruncind ca şapte case laolaltă să vază de câte un felinar.
Dar se pare că proprietarii se lăsară greu, căci în curând hotăra stăpânirea ca, în loc de lumânare, să dea proprietarii „paralele
Felinarelor”, hotărâte la 32 parale de casă, pe lună. Banii trebuiau păstraţi „la unul din negustorii pieţii mai cinstiţi şi cu mustrare de cuget”; iar cumpărarea lumânărilor îl privea pe dânsul.
Masalagii
În bezna nopţilor fără lună, boierii străbăteau podul la lumina masalalelor. Dinaintea caleştii alergau masalagii ţigani. Purtau în spinare
un fel de grătar de fier – masalaua – înfipt într-o prăjină, iar de gât o traistă cu topuri de zdrenţe muiate în păcură.
Una după alta zdrenţele se aprindeau în grătar, ţiganii alergau cât îi ţineau picioarele şi butca venea după ei, săltând şi trosnind, într-un iad de lumină roşie şi de fum negru.
În timpul zilei masalagiii adunau zdrenţe azvârlite în oraş şi apoi mergeau să le înmoaie în păcură în curtea puşcăriei, unde erau îngrămădite buţile de păcură aduse dela Ocna Slănicului, căci nu era voie, de teama, focului, a se aduce păcură în oraş…
Îndată ce un boier era numit în una din demnităţile mari, ban mare, mare vornic, mare logofăt, mare spătar, hatman al divanului, mare vistier sau mare postelnic, i se trimitea un masalagiu, să stea înpermanenţă la casa lui.
Aceştia erau luaţi toţi dintre ţiganii domneşti, care erau sub administraţia armaşului şi vornicului de temniţe.
Poponeții
Încă din vechime însă, unii boieri îşi puneau la poartă felinare, făcute din piele de oaie sau de capră, uscată şi întinsă bine la război şi arzând lumânări de seu.
