Exclusivitate. Secretele Fortului 4 Tunari, viitoarea bază NATO din Nordul Bucureștiului

 

Așteptați de (unii) români încă de la finele celui de-Al Doilea Război Mondial, americanii vor face peste câțiva ani haltă și în nordul Bucureștiului. Vechea Cazarmă 1026 Tunari a MApN-ului de pe Șoseaua de Centură va fi transformată într-o bază NATO de staționare temporară, investiția ridicându-se la peste 18 milioane de euro. Știrea – prezentată mai mult sau mai puțin senzațional de mass-media românească – a stârnit în mediul virtual numeroase opinii pro sau contra venirii, chiar și întârziate, a americanilor.

Deși la prima vedere, pare un obiectiv la care se ajunge relativ ușor, în realitate Cazarma 1026 Tunari se lasă greu descoperită chiar dacă ești echipat cu tehnologie de ultimă oră. Rămasă în obscuritate, nu datorită caracterului secret al unităților militare, ci din simplu motiv că indicativele militare nu pot depăși „istoria” marcată simplu pe orice hartă ori aplicație mobilă drept Fortul 4 Tunari. Detaliu omis – voit sau nu – din anunțul licitației publicat în SICAP pe 2 aprilie 2020, perimetrul fostului fort construit la sfârșitul secoului al XIX-lea din ordinul regelui Carol I va fi radical transformat după standardele Alianței Nord-Atlantice.

Moștenirea regelui Carol I…

La origini, Fortul 4 Tunari făcea parte din așa-numita „Cetate București”, un nume pompos pentru un număr de 36 de forturi și baterii intermediare construite cu mari eforturi financiare de-a lungul Șoselei de Centură, pentru a apăra orașul. Deși proiectul a ușurat visteria Regatului Român de mai bine de 84 de milioane de lei, fortificațiile s-au dovedit în cele din urmă inutile, „Cetatea București” fiind dezarmată până la intrarea României în Primul Război Mondial (august 1916) din simplu motiv că apăruseră piese de artilerie capabile să lovească orașul înainte ca tunarii români să poată riposta. După război, într-o încercare de a li se da o utilitate, fortificațiile au fost transformate în depozite de muniție, destinație pe care Fortul 4 Tunari o va păstra până la jumătatea anilor ’50, când s-a decis amenajarea acestuia ca depozit pentru arhiva istorică a MApN-ului. Din păcate, inundarea în mai 1956 a fortului a dus la construirea la suprafață a unor magazii în care armata și-a depozitat, vreme de aproape doi ani, tezaurul documentar. Având statutul de „teren cu destinație specială”, Fortul 4 Tunari a devenit în anii Epocii de Aur cazarma unei unități militare operative.  

Foto: Fortul 4 Tunari este amplasat în mijlocul Cazărmii 1026 a MApN-ului

 

…devine monument istoric     

Aflat în administrarea Ministerului Apărării Naționale, Fortul 4 Tunari a fost clasat ca monument istoric (categoria arhitectură, grupa valorică B, cod IF-II-m-B-21072) prin Ordinul Ministerului Culturii nr. 2.604 din 20 noiembrie 2013, statut care însă nu a împiedicat inundarea sa. În scriptele MApN, pe amplasamentul fortului figurau la finele lui iulie 2014 două cazărmi, 1026 și 3073, prima fiind selectată după aderarea României la NATO (2004) pe lista unităților disponibile pentru îndeplinirea misiunilor alianței ca bază de staționare temporară. Pentru materializarea acestui deziderat, o serie de clădiri din incinta cazărmii trebuiau – ca din punct de vedere juridic – să fie trecute „din domeniul public în domeniul privat al statului a unor construcții în vederea scoaterii acestora din funcțiune și a casării”, adică să fie demolate. În 2018, vizate de această măsură au fost 11 pavilioane (H, H1, H2, H4, H5, I1, J1, J2, J4, M3 şi U) cu o suprafață totală de 3.298,73 metri pătrați și având o valoare contabilă de 141.616,70 lei. Un an mai târziu, procedura a fost continuată pentru alte 11 pavilioane (C, L7, N7, S, T13, T14, T15, T16, Z2, Z5 și Z6) care însumau 2.171,36 metri pătrați, valoarea acestora în contabilitatea MApN-ului fiind de 986.032,26 lei.

„Cuib” NATO în cocina de porci a MApN-ului…

Conform documentației publicate pe SICAP, în final se vor demola un număr de 33 de construcții din incinta cazărmii 1026, acestea aflându-se „într-o stare medie și avansată de degradare”. Din punct de vedere scriptic, clădirile – purtând indicativele C, S, H, H1, H2, H4, H5, I1, Z6, J1, J2, J4, M3, N7, T, T2, Z5, T1, Z2, T3, T4, T5, T6, T7, T9, T10, T11, T12, T13, T14, T15, T16 și U – au o suprafață construită „de 289.486 metri pătrați din măsurători și 314.365 metri pătrați din acte”. Conform notei de fundamentare a HG nr. 790 din 4 octombrie 2018 – prin care care erau trecute în domeniul privat al statului primele 11 „pavilioane” – aceste „construcții cu destinație specială […] au durata normală de funcționare îndeplinită, [prezentând totodată și] un grad de uzură fizică și morală avansată, astfel încât continuarea utilizării acestora devine periculoasă. De asemenea, acestea nu mai sunt eficiente din punct de vedere economic și al scopului pentru care au fost construite, nemaiavând parametrii funcționali compatibili cu tehnologiile moderne contemporane.” Se cade să amintim și faptul că în rândul clădirilor neeficiente din punct de vedere economic se numărau și pavilioanele H, H1, H2, H4, H5 şi M3 a căror destinație fusese „dată prin construcție” de a fi „clădiri agrozootehnice”. Elementul principal în jurul căruia în comunism Fortul 4 Tunari a devenit un profitabil complex agrozootehnic a fost pavilionul H, care, potrivit Memoriului de desființare, a fost construit în anul 1960, pe o suprafață de  948,30 metri pătrați, „cu destinație cocină de porci”. Ulterior, în perioada anilor 1968 – 1970 în proximitatea acesteia au mai fost ridicate o serie de pavilioane, acestea figurând în documente ca simple „depozite”. În nota de fundamentare a HG nr. 790, Mihai Fifor, ministrul Apărării Naționale menționa faptul că aceste pavilioane „au o stare tehnică necorespunzătoare şi nu mai sunt de utilitate armatei după desfiinţarea gospodăriilor şi complexelor agrozootehnice din unităţile militare ale Armatei României”.

Foto: Poarta de acces a Cazărmii 1026 Tunari

…dar poziționat strategic

Amplasată în nordul Bucureștiului, pe Șoseaua de Centură, între aeroporturile Băneasa și Otopeni și la doi pași de Ambasada SUA, Cazarma 1026 Tunari este camuflată de vegetație și pădure, astfel că lucrările pentru baza NATO de staționare temporară vor putea fi urmărite, în cel mai fericit caz, doar pe Google Earth. Proiectul prevede realizarea în jurul Fortului 4 Tunari a unui număr de 16 obiective „după standarde NATO”, acest lucru presupunând „construirea unor clădiri noi cu dotările și echipamentele necesare deservirii acestora (spații administrative, spații cazare, săli de mese, centrală termică, stație alimentare carburanți – lubrifianți, atelier mentenanță, platforme depozitare, platformă parcare)”. Totodată, la Tunari va fi construit și un poligon de tragere, „pentru executarea tragerilor/calibrărilor cu armamentul ușor de infanterie (până la calibrul 9 mm, inclusiv)”, un adăpost pentru câini, precum și un heliport. În același timp, „vor fi reabilitate rețelele de utilități (energie electrică, gaze naturale, apă – canal) care implică refacerea branșamentelor la rețelele publice de energie electrică și gaze naturale, precum și realizarea unor puțuri de mare adâncime și gospodărie de apă”. Potrivit datelor din platforma de achiziții publice, durata execuției lucrărilor va fi de 24 de luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor, în acestea fiind cuprinse și „refacerea împrejmuirilor perimetale și de incintă”, astfel încât accesul publicului la clădirea fortului propriu-zis, care (se pare că) nu va fi utilizat în cadrul proiectului, va rămâne în continuare restricționat, avându-se în vedere statutul unei baze NATO.     

Parteneri