Evoluția democrației românești interbelice la Mihail Sebastian
Acest periculos personaj, pe care îl satiriza drept „mai bine crescut” decât cetățeanul de rând, căci acesta din urmă își exprima indignarea doar verbal, și care a tras „sub trei guverne” devenea în accepțiunea lui Sebastian simbolul radicalizării vieții politice autohtone. Articolul Cei care nu votează! din 21 decembrie nu doar că nu încuraja vreo mișcare extremistă, de stânga sau de dreapta: „Din câte partide noi și vechi se agită, din câte mișcări cuminți și dezmățate se lansează, din câte formule ultravechi sau ultranoi se aruncă în viața politică, nici una nu încadrează gândirea acestei elite”, ci mai ales sublinia impasul în care se găsea democrația românească, precum și dorința elitei intelectuale, care se abținea, conform lui Sebastian, de la a-și exercita dreptul de a vota (justețea deciziei e o cu totul altă discuție), de a trece dincolo de „pezevenghi și martiri”.
Să mai amintesc că pe 10 decembrie 1933 fusese asasinat de organele de ordine legionarul Virgil Teodorescu? Și de cultul martirilor, al revolverului și al misticii?
Criticile aduse de Sebastian democrației românești nu tindeau câtuși de puțin spre permanentizare, ci erau întrerupte de mici dovezi de „omenie”, ceea ce-l impulsiona pe redactorul de la Cuvântul să scrie că democrația „nu înseamnă numai decât înfumurare, lipsă de omenie, desconsiderare sălbatecă a celor mulți” (Un minister cu porțile deschise). Înverșunata sa convingere anti-liberală și progresismul generației, la stânga sau la dreapta ,îl împingeau pe Sebastian uneori la un ton sentențios, care îi venea mult mai puțin bine decât cel superior-caustic.
De pildă, în articolul Democrat și conservator din 27 noiembrie 1933 Sebastian taxa reacțiile favorabile în presă față de manifestul conservator, conchizând, decepționat, că democrația în România era „un refugiu al lumii vechi care, în disperata ei atârnare de valorile răposate, acceptă orice alianță, orice compromis, orice confuzie”, tocmai pentru că scriitorul înțelegea să echivaleze noțiunea de democrat cu cea de stângist. Nu departe de Sebastian se poziționau și alți intelectuali, de pildă Zeletin sau F. Brunea-Fox, cel din urmă rezumând succint, dar precis, politica (ar fi trebuit să spun politicianismul) interbelicului românesc: „Veneau țărăniștii? – operația travestiului consta în scoaterea, peste pantaloni liberali, a poalelor cămășii, minus cravata și plus pălăriuța neagră standard, stil învățător rural! Veneau averescanii? – cămașa își relua locul ei… liberal, completîndu-se cu un surtuc din stofă militară… ”
