Expoziţia „Nu suntem noi singurii: Moştenirile globale ale eugeniei”, care explorează istoria acestei teorii sociale, de la sfârşitul secolului al XIX-lea până în prezent, va fi deschisă marţi, 21 septembrie 2021, de la ora 10,00, la Palatul Suţu.
„La un secol de la organizarea celui de al doilea Congres Internaţional de Eugenie la Muzeul de Istorie Naturală din New York între 22-28 septembrie 1921(foto), considerat a fi un moment decisiv în extinderea globală a eugeniei, vizitatorii sunt invitaţi să cunoască diferitele traiectorii istorice ale eugeniei şi să reflecteze la ceea ce înseamnă eugenia pentru noi astăzi”, afirmă curatorul expoziţiei, prof. univ. dr. Marius Turda (Oxford Brookes University), potrivit paginii de Facebook a Muzeului Municipiului Bucureşti.
Profesorul Turda mai spune: „Impactul gândirii eugenice continuă să fie o problemă sensibilă şi emoţională pentru mulţi oameni, nu în ultimul rând pentru că eugenia a alimentat practicile discriminatorii în funcţie de rasă, clasă socială, gen, dizabilitate şi vârstă”.
„Pandemia provocată de coronavirus ne îndeamnă la o analiză deschisă a modului în care atitudini sociale înrădăcinate în eugenie continuă să ne afecteze direct.
Educaţia continuă, precum şi condamnarea publică a eugeniei sunt componente esenţiale ale eforturilor noastre de a înţelege aspectele puţin discutate în spaţiul public ale unui trecut dureros şi nedrept”, a completat profesorul.
Organizat de Centre for Medical Humanities – Oxford Brookes University, Centrul de Istorie a Eugeniei şi a Rasismului (CIER), afiliat la Institutul de Istorie „George Bariţiu” al Academiei Române, noul proiect expoziţional face parte dintr-o serie de evenimente organizate în întreaga lume în perioada 27 septembrie – 2 octombrie, grupate sub genericul „Dismantling Eugenics: Legacies, Reckonings, Futures”.
Expoziţia va putea fi văzută la Palatul Suţu până pe 3 octombrie.
Teorie socială
Denumită și eugenism sau eugenetică, Eugenia este o teorie socială care susține îmbunătățirea geneticii umane prin diferite mijloace de intervenție.
Scopurile declarate sunt acelea de a crea oameni mai sănătoși, mai inteligenți, economisirea resurselor societății și curmarea suferinței umane.
Metodele inițiale de atingere a acestor scopuri se bazau pe alimentație selectivă, dar cele moderne se concentrează pe controale parentale, analizele fetușilor, consiliere genetică, controlul sarcinilor, fertilizare in vitro și inginerie genetică.
Galton și Platon
Definiția exactă a eugeniei a fost o chestiune de dezbatere, deoarece termenul a fost inventat de Francis Galton în 1883. Conceptul precede această denumire, Platon sugerând aplicarea principiilor de reproducere selectivă la om în jurul anului 400 î.Hr.
Frederick Osborn, în articolul din 1937, „Dezvoltarea unei filozofii eugenice”, a încadrat-o ca o filozofie socială – adică o filozofie cu implicații pentru ordinea socială.
Această definiție nu este acceptată universal. Osborn pledează pentru rate mai mari de reproducere sexuală la persoanele cu trasaturi dorite (eugenie pozitivă) sau la rate reduse de reproducere sexuală și sterilizare a persoanelor cu trăsături mai puțin dorite sau nedorite (eugenie negativă).
Conceptul eugeniei pozitive pentru a produce ființe umane mai bune a existat cel puțin de când Platon a sugerat împerecherea selectivă pentru a produce o clasă de paznici.
Interzicerea căsătoriei între veri
Prima eugenie negativă formală, care este o prevedere legală împotriva nașterii ființelor umane inferioare, a fost promulgată în cultura occidentală de către Consiliul Creștin al lui Agde în 506, care a interzis căsătoria între veri.
Această idee a fost promovată și de William Goodell (1829-1894), care a pledat pentru castrarea și spionarea celor nebuni.
Legătura cu Darwin
Ideea unui proiect modern de îmbunătățire a populației umane printr-o înțelegere statistică a eredității folosită pentru încurajarea unei bune reproduceri a fost inițial dezvoltată de Francis Galton și, inițial, a fost strâns legată de darwinism și teoria sa de selecție naturală.
Galton citise teoria evoluției vărului său Charles Darwin care urmărea să explice dezvoltarea speciilor de plante și animale și dorea să o aplice oamenilor.
Pe baza studiilor sale biografice, Galton considera calitățile umane dorite ca fiind trăsături ereditare, deși Darwin nu a fost de acord cu această elaborare a teoriei sale.
Botezul Eugeniei
În 1883, la un an după moartea lui Darwin, Galton a dat cercetării sale un nume: eugenie.
Galton a definit eugenismul drept „studiul tuturor agenților aflați sub control uman care pot îmbunătăți sau afecta calitatea rasială a generațiilor viitoare”.
Odată cu introducerea geneticii, eugenia se bazează pe o ideologie a determinismului genetic în care caracterul uman se datorează genelor neafectate de educație sau de condițiile de viață.
Mulți dintre geneticienii timpurii nu erau darwinieni, iar teoria evoluției nu era necesară pentru politicile de eugenie bazate pe determinismul genetic.
De-a lungul istoriei sale recente, eugenia a rămas controversată.
Charles Darwin a recunoscut problema tendințelor disgenice (proliferarea persoanelor cu trăsături care dăunează bunăstării umane) de reproducere și pericolele posibilelor soluții.
Darwin a susținut că programele de asistență socială pentru săraci și bolnavi sunt morale, dar și un pericol pentru populațiile viitoare dacă încurajează persoanele cu boli congenitale grave și trasaturi ereditare precum niveluri scăzute de control impuls, inteligență sau empatie de a reproduce la rate mai mari decât alte persoane din populație.
Acest aspect a fost explorat inițial de Hermann Mueller, și discutat de biologul evoluționar John Tooby.
Darwin s-a temut de faptul că în națiunile dezvoltate „membrii societății fac greșeli, iar cei degradați și adesea viciați tind să se reproducă într-un ritm mai rapid decât membrii providențiali și, în general, virtuosi”.
Cercetătorii din domeniul inteligenței recunosc efectul așa-numit Flynn, care se referă la creșterea IQ-ului în întreaga lume, dar susțin că în țările dezvoltate acesta scade: persoanele cu mai multă educație și venituri (corelate cu inteligența superioară) tind nu numai să aibă mai puțini copii, ci și să întârzie reproducerea în urmărirea altor obiective.
Preocuparea principală a primilor eugeniști, precum Karl Pearson și Walter Weldon de la University College London, au fost factorii de inteligență percepută, considerată ca fiind corelează cu clasa socială.
În discursul său „Darwinism, progres medical și eugenie”, Karl Pearson echivalează eugenismul cu medicina.
Unele zone ale medicinei care nu sunt recunoscute de obicei ca eugenice afectează fondul genelor umane.
Acestea includ sterilizarea și tehnicile chirurgicale care permit funcționarea organelor reproducătoare.
Chiar și medicamentele care nu implică în mod direct organele de reproducere pot modifica fondul de gene.
Anomaliile genetice la astfel de persoane sunt astfel duplicate, modificând fondul genetic. Pe această bază astfel de practici sunt acceptate pe scară largă ca procese eugenice mai radicale.
Disciplină academică
Eugenia a devenit o disciplină academică în numeroase colegii și universități și a primit finanțare din mai multe surse.
Au fost formate organizații pentru a câștiga sprijinul public și atitudinea lor față de valorile eugenice responsabile la părinți, inclusiv Societatea Britanică de Educație Eugenică din 1907 și Societatea Americană de Eugenie din 1921.
Ambele au căutat sprijinul preoților și au modificat mesajul lor pentru a satisface idealurile religioase.
În 1909, clericii anglicani William Inge și James Peile au scris la Societatea Britanică de Educație Eugenică.
Inge a fost invitat la Conferința Internațională de Eugenie din 1921, care a fost, de asemenea, susținută de Arhiepiscopul Catolic Roman din New York, Patrick Joseph Hayes.
Trei Conferințe Internaționale de Eugenie au avut loc la nivel mondial pentru eugeniști cu reuniuni în 1912 la Londra și în 1921 și 1932 în New York.
Politicile eugenice au fost inițial implementate la începutul anilor 1900 în Statele Unite.
De asemenea, a avut rădăcini în Franța, Germania și Marea Britanie.
Mai târziu, în anii 1920 și 1930, politica eugenică de sterilizare a unor pacienți de psihiatrie a fost pusă în aplicare în alte țări, inclusiv în Belgia, Brazilia, Canada, Japonia și Suedia.
Organizarea internațională
Pe lângă faptul că a fost practicată în mai multe țări, eugenia a fost organizată pe plan internațional prin intermediul Federației Internaționale a Organizațiilor Eugenice.
Aspectele sale științifice au fost realizate prin intermediul unor organisme de cercetare precum Institutul Kaiser Wilhelm de Antropologie, Ereditate umană și Eugenie, Institutul Cold Spring Harbour Carnegie pentru Evoluția Experimentală și Biroul de Evidență Eugenică.
Din punct de vedere politic, mișcarea a susținut măsuri precum legile de sterilizare.
Dimensiunea morală
În dimensiunea ei morală, eugenia a respins doctrina că toate ființele umane se nasc egale și a redefinit valoarea morală pur și simplu în ceea ce privește capacitatea genetică.
Elementele sale rasiste au cuprins urmărirea unei arii genetice pure, „rasa nordică” sau „ariană”, și eventuala eliminare a raselor „nepotrivite”.
Adversarii
Criticii timpurii ai filosofiei eugeniei au inclus sociologul american Lester Frank Ward, scriitorul englez G. K. Chesterton, antropologul germano-american Franz Boas și scoțianul pionier în tuberculoză Halliday Sutherland.
Articolul din 1913 al lui Ward, „Eugenics, Euthenics, and Eudemics”, cartea lui Chesterton din 1917, Eugenics and Other Evils, și articolul din 1916 al lui Boas, „Eugenics” (publicat în The Scientific Monthly), au fost extrem de critice față de mișcarea aflată în creștere rapiudă.
Sutherland a identificat eugeniștii ca fiind un obstacol major în eradicarea și vindecarea tuberculozei în adresa sa din 1917 „Consumul: cauza și vindecarea”, și critica eugeniștilor și neomaltusienilor în cartea sa din 1921, Controlul nașterii, a determinat pe eugenistul Marie Stopes să îi intenteze un proces de calomnie.
Mai mulți biologi au fost, de asemenea, antagoniști ai mișcării eugeniei, inclusiv Lancelot Hogben. Alți biologi, precum J. B. S. Haldane și R. A. Fisher, au exprimat scepticismul în convingerea că sterilizarea „defectivilor” ar duce la dispariția unor trăsături genetice nedorite.
Printre instituții, Biserica Catolică a fost un adversar al sterilizărilor impuse de stat.
Încercărilor Societății Educaționale Eugenice de a convinge guvernul britanic să legalizeze sterilizarea voluntară s-au opus catolicii și Partidul Laburist.
Societatea Americană de Eugenie a câștigat inițial unii susținători catolici, dar sprijinul catolic a scăzut după enciclica papală din 1930, Casti connubii.
Prin aceasta, Papa Pius al XI-lea a condamnat în mod explicit legile sterilizării: „Magistrații publici nu au nicio putere directă asupra trupurilor supușilor lor; prin urmare, acolo unde nu a avut loc nicio crimă și nu există nicio cauză pentru pedeapsă gravă, nu pot face rău direct, fie din motive de eugenie, fie din orice alt motiv”.
Eugenia liberală
Noua eugenie susține utilizarea tehnologiilor reproductive și genetice pentru îmbunătățirii caracteristicilor și capacităților umane în funcție de preferințele părinților, fără intervenția statului.
Termenul „eugenie liberală” a fost inventat de bioeticianul Nicholas Agar, dar din 2000 este preferat termenul „eugenia libertariană” în ideea unei intervenții minimale a statului.
Avocații eugeniei liberale subliniază patru diferențe principale față de eugenia din trecut: este individuală și privată (fără intervenția statului), este opțională, presupune pluralismul de valoare (diversitatea), și calitatea științei.
Dov Fox, profesor de drept la Universitatea din San Diego, susține că statul ar trebui să mandateze practici genetice integrate sigure, eficiente și integrate funcțional.
Comitetul Internațional pentru Bioetică al Națiunilor Unite susține eugenismul liberal, care nu trebuie confundat cu problemele etice ale mișcărilor de eugenie din secolul XX, dar contestatarii susțin că astfel dispare ideea egalității umane și se permite discriminarea și stigmatizarea împotriva celor care nu doresc sau nu au posibilități financiare.
