Eșec, pribegie și iertare în politica boierească
Printre pribegi se aflau atât boierii, cât și oamenii de rând. De cele mai multe ori, refugiații erau primiți cu ospitalitate, însă starea de pribeag era grea, întristătoare. Treptat, întrucât sursele de venit se împuținau, se instala sărăcia. Astfel, împrumutul apărea ca un imperativ.
Este exact ceea ce face și văduva lui Simion Movilă, doamna Marghita, la 11 mai 1621, într-o scrisoare către cancelarul Simon Pechy. Văduva, aflată de data aceasta la Sătmar, îl roagă pe cancelar să stăruie pe lângă principele Transilvaniei, Bethlen, pentru acordarea unei moșii pentru fiii ei, știind că o “vorbă bună” ar însemna mult. Doamna Marghita descrie procesul chinuitor de pauperizare pe care îl suferă pribegii, ultima lor șansă fiind apelul la milă: “toată încrederea noastră, după Dumnezeu și după milostivirea Maiestății Sale este în Măria Ta.”
Pribegia era de mult ori aleasă de un boier pentru a evita pedeapsa capitală în urma căderii în dizgrație din cauza alegerilor politice pe care le făcuse. Desigur, pentru a putea fugi din țară, avea nevoie de o rețea de relații solidă și de sume importante de bani, întrucât pribegia însemna confiscarea averii boierului și împărțirea acesteia celorlalți competitori care se arătaseră loiali. Un caz elocvent este cel al marelui hatman al Moldovei și al cronicarului Ion Neculce.
În cronica sa, Neculce este un vehement critic al domnilor fanarioți, mai ales pentru că aceștia veneau deja cu o suită care ocupa funcțiile, dregătoriile boierilor autohtoni, chiar dacă și aceștia erau doar de câteva generații autohtonizați.
Susținător al alianței cu Rusia și al lui Dimitrie Cantemir, marele hatman al Moldovei s-a văzut nevoit să plece din țară în urma succesului Înaltei Porți în 1711.
Deși Cantemir aranjase ca boierii rămași loiali să primească pământuri și iobagi în Rusia, o parte a acestora a ales să rămână la Kiev, în așteptarea unor vremuri mai bune. Așa s-a întâmplat și în cazul lui Ion Neculce. Nouă ani a trebuit să aștepte Ion Neculce pentru a primi iertarea sultanului. Tehnica utilizată pentru a se putea întoarce teafăr Moldova este la fel de actuală și astăzi în sistemele politice unde relațiile personale și peșcheșurile deschid uși: daruri, scrisori către diverși potentați (capuchehăi), intervenții și rugăminți. Pentru iertarea lui Neculce au colaborat și Nicolae Mavrocordat, domn în Moldova, și domnul valah, Mihai Racoviță. Iertarea, facerea și desfacerea alianțelor, schimbarea taberelor și urmărirea intereselor, iacătă cum se făcea politica în Țările Române ale secolului XVIII.
