Eroismul medicilor după cutremurul din 4 martie 1977! Cum a devenit Spitalul Colțea un refugiu în fața dezastrului
În acel moment, lumina s-a stins brusc, lăsându-i în întuneric. Cu toate acestea, operația a fost un succes. De atunci, Spitalul Colțea, unul dintre cele mai vechi spitale din București și din țară, care a supraviețuit multor cutremure, a ajuns să fie insuficient pentru numărul mare de pacienți ce tot apăreau după acel nefericit eveniment din primăvara anului 1977.
Șeful clinicii de chirurgie de atunci, profesorul Alexandru Prișcu, aflându-se în acel moment în sala cinematografului, mărturisea:
“Cum am ieșit din sală, destul de greu, și cum acasă n-am avut pierderi majore, am venit repede aici. Dar n-am fost primul. Şase medici secundari erau deja în clinică: Adonis Bălan, Ioniţă Vulcănescu, Viorel Crângu, Agenor Pop, Maria Hell, Marilena Mitu. Eram pregătiţi cu truse de operat, sânge, soluții sterile, anestezic și chiar halate. Cu aceşti oameni am organizat echipe pentru trei săli de operaţii, cu toate că într-una din săli tavanul era căzut”.
Momentele critice prin care au trecut medicii
De la acel moment, medicii de la Spitalul Colţea n-au mai putut părăsi unitatea medicală. Au evacuat pacienții cu probleme cronice și au primit în loc victime ale cutremurului. În prima noapte a cutremurului, au acordat îngrijiri medicale pentru 350 de persoane și au internat peste 60 dintre acestea. S-au efectuat intervenții chirurgicale de urgență: hemostază, deșocare, imobilizare de fracturi și chiar amputații de urgență.
“Am rămas şi fără lumina pe care ne-o asigura grupul nostru electrogen. Atunci am aprins lămpile cu gaz, felinare şi chiar lanternele. Am operat la lumina lanternelor şi a lămpilor cu petrol” – relata medicul Adrian Prișcu.
Tensiunea atinsese cote înalte, iar medicii de la Spitalul Colţea au primit ajutor din partea mai multor medici de la Clinica de Radiologie, conduşi de profesorul doctor Ion Pană, şeful clinicii. La acest efort s-au alăturat și 50 de studenţi de la Facultatea de Medicină. În curtea spitalului, la lumina lămpilor şi a lunii, studenţii de la medicină au acordat primele îngrijiri, au pansat răniţii şi i-au transportat cu targa pe cei grav răniţi în sălile de operaţii. Ca voluntari, s-au prezentat şi doctorul retras din activitate, Silviu Carp, de 73 de ani, doctorul Ştefan Neagu împreună cu soţia sa asistentă, și mulţi alţii. Singurul care întârzia să sosească era un om care a fost întotdeauna cel dintâi: Dr. Ionel Ţugui, directorul Spitalului Colţea. Cutremurul l-a surprins în blocul de pe strada “Apolodor”, împreună cu soţia sa, şi amândoi au fost zdrobiţi de greutatea zidurilor. Fiul lor, student la medicină, a scăpat deoarece se afla la o şedinţă într-unul dintre amfiteatrele facultăţii în acea seară cumplită.
Salvarea de sub ruine
Studentul Gheorghe Cerin a povestit despre evenimentul tragic ce l-a impresionat cel mai mult în timpul șederii sale la spital. În timpul cutremurului, colegul său Mircea Bourceanu se afla în amfiteatrul mare al Facultății de Medicină. După ce toți studenții au ieșit, tavanul a căzut. Bourceanu a reușit să salveze o colegă, dar când s-a întors acasă, a descoperit că părinții și bunicii săi au murit. Mama sa a fost găsită pe scări. Majoritatea oamenilor ar fi fost copleșiți de durere în locul lui, dar el a rămas lucid, poate datorită tinereții și tăriei morale. A decis să plece din clădirea blestemată de pe strada „Apolodor” și să vină la spital să ajute răniții.
“Eu nu mai am ce pierde, a zis, vreau barem să ajut nişte oameni”.
Un număr de pacienți care necesitau intervenții chirurgicale de specialitate au fost transferați la Spitalul Militar Central. Printre aceștia se numără o fată care vindea bomboane la blocul „Scala”, o mamă a doi copii, care a fost salvată, dar și-a pierdut ambele picioare de la genunchi în jos, a declarat doctorul Prișcu.
“N-am crezut că scapă. A avut o mare voinţă să trăiască. Cu două proteze bune, va putea să meargă singură, să rămână lângă familie şi copiii ei. Şi aceasta este totuşi o mângâiere.”
