Totuși, cu ajutorul memoriilor locotenet-colonelului Dumitru Burlan, fosta sosie a lui Nicolae Ceaușescu, aflăm că atotputernica Elena a avut mari bătăi de cap pentru a scăpa de coafeza pe care a avea la reședința din Cartierul Primăverii. Burlan știa foarte bine toate amănuntele vieții din casa cuplului prezidențial pentru că avea misiunea de a supraveghea personalul angajat.
– Persoanele de serviciu prezidenţial cât timp rezistau capriciilor „ tovarăşei Elena”?
– În general, schimbările de personal erau dese. Nu se acceptau greşeli, erau preferate fetele tinere, necăsătorite, şi fără obligaţii. Unele dintre ele dormeau în obiectiv, în camere de ser- viciu. Existau şi persoane cu stagii lungi de activitate în obiectiv. Îmi aduc aminte de doamna Ciobanu Polixenia, coafeză, care rezistase de peste 10 ani în suita „tovarăşei Elena” încât, la un mo- ment dat, „tovarăşa” s-a săturat de ea şi a cerut şefului de Direcţie să caute un pretext pentru a o schimba, fără a părea că schimbarea este iniţiativa ei. S-a întâmplat ca în aceea perioadă, fiica acesteia să rămână gravidă, iar Polixenia a contactat o doctoriţă care locuia în cartierul Berceni, pentru a-l face în mod ilegal un chiuretaj. I s-a raportat imediat „tovarăşei Elena” cerându-i-se acordul pentru or- ganizarea unui flagrant, „tovarăşa” a aprobat să fie lăsată să i se facă acel chiuretaj fiicei Polixeniei, după care aceasta a fost îndepărtată. După intervenţia Miliţiei şi întocmirea procesului verbal de constatare, Ciobanu Polixenia a apelat la „tovarăşa Elena” cerându-i protecţie. „Tovarăşa Elena” i-a promis că o să intervină pentru a muşamaliza lucrurile, dar că Polixenia nu va mai putea să lucreze la preşedinte. „Tovarăşa” nu numai că şi-a atins scopul îndepărtând-o pe Polixenia, dar a apărut şi ca „o mamă bună”.
Fragment din ”Adevăruri nespuse despre Nicolae Ceaușescu”, un dialog între editor și fostul ofițer al Direcției a V-a a Securității. Cartea a apărut în 2017 la Create Space Independent Publishing Platform.