Pe 25 noiembrie 1716, austriecii ocupaseră Bucureștiul și cu ajutorul localnicilor, „ca niște iubitori de lucruri noue”, cum zice cronicarul Alexandru Amiras, l-au dus prizonier la Sibiu pe domnitorul Nicolae Mavrocordat
Pe domnitorul Moldovei, Mihai Racoviță, îl aștepta aceeași soartă. El nu era iubit nici de boierii pământeni cărora le pusese biruri mari.
Austriecii și cătanele ungurești au pătruns în Moldova pe la Cașin, alăturându-se și oștile boierilor pământeni care-i purtau sâmbetele lui Racoviță.
Tătarii trimiși de sultan
Domnitorul Mihai Racoviță, dispunând numai de o gardă de oameni credincioși, „se mutase în Cetățuie, și nici acolo în Cetățuie nu mâne, ce, mâne câte la un locu de nu-lu scia nime; că și boierii săi încă nu erau drepți, ce mulți dintre dânșii se agiunsese cu catanele”, aflăm de la Ion Neculce.
Sultanul i-a cerut domnitorului să se alieze cu tătarii aflați în Moldova pentru a-i alunga pe cotropitori.
În ziua de 10 ianuarie 1717, în puterea iernii, căpitanul belgian François (Ferentz) Ernaut, comandantul trupelor austriece a intrat în Iași. În același timp, stolnicul Vasile Ceaurul – capul răzmeriței care chemase pe austrieci în țară – lua în robie de la Covurlui pe sora domnitorului, ducând-o în chinuri și necinstire la generalul austriac din Brașov.
Cu câteva zile mai devreme, vreo 2.000 de călăreți tătari au trecut Prutul și s-au stabilit pe valea Mănăstirii Aroneanu, în bivuac, gata să curețe ținuturile de cătane la porunca domnitorului.
Curtea Domnească se predă
Trupele lui Ferentz intrate în Iași numărau în jurul a 100 de soldați austrieci și erau însoțite și de moldoveni care se aliaseră trupelor austriece sub conducerea sulgerului Gheorghieș Velicico din Câmpulung. În total, trupele aflate sub comanda lui Ferentz numărau „800 de oameni”, după cum scrie în Letopiseţul Moldaviei 1662-1729, atribuit lui Nicolae Muste.
Mihai Racoviță, retras la Mănăstirea Cetățuia, lăsse la Curtea Domnească aproximativ 200 de slujitori comandați de baș-bulubașul Stoian Sârbul.
Trupele austriece s-au îndreptat spre Curtea Domnească, unde Stoian Sârbul a deschis porțile fără a se împotrivi. Ele i-au eliberat pe oamenii închiși în temniță, tâlhari și ucigași, dar și pe cei doi fii ai spătarului Miron Cuza. Aceștia s-au alăturat invadatorilor.
Lupta
Pe la trei după amiaza, trupele austriece se aflau în jurul Mănăstirii Cetățuia. Înăuntru, slujitorii trăgeau clopotele pentru a-i chema pe tătari în ajutor. Convinși de marele vistiernic și de trimisul turc, pe la orele cinci seara, au sosit din toate părțile călăreții tătari. Din târg s-au alăturat 500 de ostași moldoveni împrăștiați de frig pe la casele lor, precum și negustorii și slujitorii domnești, chemați de domnitor.
Atacați de tătari, austriecii au renunțat să mai asedieze Cetățuia și au coborât la podul de peste heleșteul aflat între mănăstirile Cetățuia și Frumoasa.
Lupta a durat cam trei ore, tătarii lovind năprasnic. Cătanele austriece au început să se retragă în pădurile Hlincei, fiind urmăriți de tătari și de moldoveni. Puținele cătane care au scăpat cu viață fugind au degerat de frig pe timpul nopții.
Judecata Domnului
A doua zi, domnitorul Mihai Racoviță a coborât de la Cetățuia la Curtea Domnească pentru a-i judeca pe trădători.
Căpitanul Ferentz a fost adus în fața domnitorului legat cu o funie de gât de către tătari. La sfatul turcilor, el l-a răscumpărat pe Ferentz de la Cantemir-Mârza, hanul tătarilor, cu 200 galbeni.
După ce l-a lovit cu pumnii, domnitorul l-a dat pe căpitanul austriecilor pe mâna lui Ali Agca care l-a decapitat în fața Porții de la Curtea Domnească, „ca să iee pildă și alții să nu mai vie la Moldova”, cum scrie A. Amiras. Trupul căpitanului a rămas acolo timp de câteva zile ca pildă și pentru alții.
Domnul a ordonat ca cei 30 de moldoveni făcuți prizonieri să fie spânzurați. Nepotul egumenului de la Mănăstirea Cașin, bănuit de conlucrare cu cătanele, a fost ars de viu, potrivit lui Neculce și Cronicii Ghiculeștilor.
În care movilă este Frință căpitanul cu alte trupuri
Cei 5-600 de morți, printre care se afla și Ferentz, au fost strânse lângă Fântâna Parasca, la drumul cel mare al Țarigradului în preajma Cetățuiei. „Și-au pus pământ peste dânsele și au făcut o movilă mare și lângă movilă cerdacu de piatră și au îngropatu și un stâlpu de peatră în mijlocul cerdacului pre care au scris toată întâmplarea”, potrivit Cronicii anonime a Moldovei 1662-1733 tradusă în grecește de A. Amiras.
„Frință căpitanul au venit cu nemții și cu cătane ca să ne ia pe noi, precum au luat pe domnul muntean de la scaunul din București… și ne-au lovit joi, la 8 ceasuri din zi. Și lovindu-ne fără veste în curte cu război, apărându-ne, am mers la mănăstire la Cetățuia. Și în mănăstire, înconjurându-ne, ne-au bătut. Și tâmplându-se și o seamă de tătari la sfânta mănăstire la Aron-Vodă, au venit și ei întru ajutor și am ieșit și noi din mănăstire și dând război nemților… i-am înfrânt și o samă dintre ei însăși au căzut la robie, iar o samă au pierit la război. Peste trupurile acelor pieriți s-au făcut movilă… în care movilă este Frință căpitanul cu alte trupuri”, se arată într-un document dat de către domnul Mihai Racoviță la 10 ianuarie 1717 pentru a se acorda scutiri de dări Mănăstirii Cetățuia.
