Titlul a fost acordat „ca recunoaștere a contribuției sale la salvarea de la distrugere a acestei așezări în 27 noiembrie 1916”, iar „prin grija Primarului Municipiului se va confecționa o placă comemorativă în care se va menționa conferirea titlului și care va fi amplasată pe capela „Arizan” din cimitirul din str. Stelian Popescu”.
Cavaleria germană a generalului conte Schmetov, forțând Oltul în noiembrie 1916 pe la Stoenești, înainta cu mare grabă spre București.
Primul oraș ocupat de trupele germane la est de Olt, a fost Roșiorii-de-Vede în dimineața zilei de 12 noiembrie 1916.
În oraș erau depozite militare românești, spitale militare etc. Când a intrat prima patrulă germană în Roșiorii de Vede, un ofițer român cu numele de Mateescu a tras cu pistolul în comandantul patrulei, doborându-l.
Nemții când și-au văzut comandantul căzut au intrat în panică întorcând brusc caii și fugind.
Petre Boiangiu, un flăcău de 19 ani, le aține calea și-i atacă cu securea, ucigând un neamț și rănind pe altul.
În ziua următoare nemții ocupă orașul.
Îl arestează pe Petre Boiangiu, au luat ostatici o serie de locuitori și au amendat orașul cu 500.000 lei. Dacă nu se plătea suma imediat, se împușcau ostatecii și se da foc orașului.
Orașul nu avea fonduri. Între ostateci se afla și industriașul Dumitru Arizan, proprietarul mai multor mori.
Amenințat cu moartea, Arizan dă suma de 500.000 lei aur, pentru care primește o simplă chitanță scrisă în nemțește de la un locotenent german.
Petre Boiangiu a fost dus în Germania, condamnat la moarte, dar i s-a comutat pedeapsa la 10 ani temniță grea pentru că era minor.
După terminarea războiului a fost eliberat, revenind la Roșiorii de Vede, aflăm de pe viorelciobanu.blogspot.com.
Viceprimarul și încă 33 de semnatari
Pentru ca oraşul să nu fie ras de pe faţa pământului prin bombardarea cu tunuri, s-a pus condiţia ca plata celor 500.000 de lei aur să se efectueze în 24 de ore.
Populaţia a intrat în panică, iar viceprimarul oraşului a început să caute oameni cu bani.
Din nefericire, aceştia erau prea puţini, iar salvarea a venit de la Dumitru Arizan, care a împrumutat oraşului suma cerută, cu o dobândă modică până la încheierea războiului, oricare ar fi fost rezultatul acestuia.
Chitanţa a fost semnată de ajutorul de primar Nicolae Tămăşescu şi 33 de fruntaşi ai oraşului.
Şi pentru că plata nu s-a făcut în 24 de ore, oraşul a mai fost amendat cu încă 60.000 de lei aur.
Delegaţia trimisă să achite banii nemţilor a fost condusă de Dumitru Arizan, salvând astfel oraşul de la bombardament.
După terminarea războiului, familia Arizan nu şi-a primit banii de la Primărie.
Împrumutul i-a dus la faliment
Scriitorul şi istoricul roşiorean Argentin Porumbeanu spunea pentru liberinteleorman.ro:
„ Mitică Arizan era inginer de profesie, îşi făcuse studiile în Germania, vorbea limba germană perfect, iar tatăl lui era proprietar de mori. Aveau tot felul de afaceri la acea vreme şi erau foarte bogaţi.
Însă împrumutul acesta i-a dus foarte rapid la faliment.
Urmaşele lui directe au intentat, după terminarea războiului, procese în instanţă pentru recuperarea datoriilor, dar fiind căsătorite cu „inamici ai regimului” au pierdut.
Ultimul proces a avut loc pe vremea lui Antonescu, iar ulterior nu s-a mai putut face nimic pentru recuperarea banilor”.
Moartea și moștenirea salvatorului
Dumitru Arizan, salvatorul oraşului Roşiorii de Vede, moare în data de 10/23 decembrie 1918, la o lună de la încheierea Primului Război Mondial, la ora 8 seara, în casa sa din strada Basarabilor, Nr. 2.
Avea 30 de ani şi nu era căsătorit, aşa cum se consemnează în Actul de moarte Nr. 439, conform extrasului din registrul actelor de morţi pe anul 1918, eliberat de primăria oraşului Roşiorii de Vede.
Nu există niciun document despre cauza morţii sale, dar începuse perioada, „imediat după pace ori care ar fi rezultatul războiului”, când „comuna Roşiori pentru care semnează D-l N. Tămăşescu cât şi pentru toţi subsemnatarii” ar fi trebuit să restituie suma industriaşului roşiorean.
Acea sumă impresionantă, de 500 000 lei, aparţinuse societăţii comerciale „Fraţii Dumitru &Traian Arizan”, aşa că, după şase luni de la decesul lui Dumitru Arizan, moştenitorii acestuia se întâlnesc, la data de 14 iunie 1919, şi hotărăsc, printr-un „Act de lichidare şi transacţiune” să împartă averea lăsată de defunctul lor frate.
Au participat şi au semnat acest act Ion Arizan, proprietar, domiciliat în Roşiorii de Vede, asistat de Ion Oprescu, „consiliul judiciar”, Eliza Gheorghe Roşeanu, cu „autorizaţia soţului său Gheorghe Roşeanu, avocat”, domiciliată în Turnu Măgurele, Eleftera Alexandru Mielcescu, „cu autorizaţia soţului său Alexandru Mielcescu, Magistrat, domiciliaţi în Piteşti” , fraţi ai defunctului Dumitru Arizan, şi Traian A. Arizan, proprietar şi comerciant, domiciliat în Roşiorii de Vede, fratele decedatului şi asociat cu acesta în firma „D.&T. Arizan” din localitate.
Aşa cum declară cei patru semnatari , Actul de lichidare şi transacţiune constituie „o lichidare definitivă a patrimoniului Societăţei D.&T. Arizan”.
O precizare extrem de importantă în acest act este următoarea:
„Recunoaştem toate părţile că 500.000.-(cinci sute mii lei), împrumutată Comunei Roşiori şi locuitorilor semnatari ai actului din 14 noiembrie 1916, aprobat prin ordinul Ministrului de Interne No. 8902/919, este vărsată de defunctul Dumitru Arizan din Casa Societăţei D.&T. Arizan, care a luat sfârşit prin moartea fratelui nostru D. Arizan”, aflăm de opiniatr.ro.
Articolul 4 al HCL Roșiorii de Vede din 31 ianuarie 2003 spune:
„Primarul Municipiului, prin Serviciul de specialitate din subordine și în colaborare cu alte autorități competente în domeniu va întreprinde cercetări în vederea identificării celor mai apropiați urmași în viață ai defunctului Dumitru Arizan și le va comunica acestora prezenta hotărâre”.
Cât despre cei 500.000 lei aur, mucles!
