9 decembrie 1942: Tensiuni între aliați pe Frontul de Est
Printr-o postare pe pagina personală de Facebook, distinsul istoric Alesandru Duțu expune situația dificilă în care se afla Armata Română în timpul campaniei din URSS, pe Frontul de Est. Redăm mai jos notele istoricului militar.
Ion Antonescu atrage atenţia feldmareşalului Erich von Manstein că jertfa armatei române în Campania din Est ,,nu trebuie privită ca o obligaţie fără restricţii”, că ,,nimeni nu ne poate cere altceva decât ceea ce consimţim noi a da, între Germania şi România neexistând până la această dată nici o convenţie, nici politică, nici militară”.
După ce relevă contribuţia armatei române în Campania din 1941 şi din prima partea anului 1942 (la sud de Harkov şi în Crimeea), mareşalul român reproşează Înaltului comandament german neîndeplinirea angajamentelor asumate încă înainte de trimiterea pe front a forţelor româneşti din ,,eşalonul II”:
,,Am cerut în schimb numai ca unităţile române să fie dotate la fel ca cele germane şi să fie transportate pe calea ferată până în apropierea frontului, pentru economisirea echipamentului. S-au făcut promisiuni dar nu au fost respectate: trupele româneşti ale Armatei 3 au făcut 500 – 600 km pe jos pentru a ajunge pe front, în timp ce trupele germane au fost duse cu trenul până în liniile cap de cale ferată, ba mai mult, s-a dat ordin marilor unităţi române ca din gările de debarcare să le transporte până la poziţiile de luptă cu puţinele camioane de care dispuneau; drept dotaţie modernă s-a dat Diviziei blindate române 22 care grele germane şi două companii anticar, i s-a refuzat însă Grupul de recunoaştere, iar majoritatea – nu totalitatea – diviziilor române au primit ca unic mijloc de luptă contra carelor o baterie de 6 piese anticar grele cu tracţiune hipomobilă”.
Mai reproşează nerespectarea promisiuni de a introduce patru divizii germane în rezerva Armatei 3 române şi trei divizii române în zona Rostov, pentru Corpul 6 armată român, şi a promisiuni de a asigura hrana, materialele de fortificaţii, carburanţi, muniţie, materiale necesare instalării în dispozitiv, ceea ce a dus la slăbirea oamenilor şi animalelor ,,până la epuizare”.
Apoi argumentează responsabilitatea generalului Maximilian von Weichs, comandantul Grupului de armate ,,B” în angajarea trupelor Armatei 3 ,,în condiţiuni cu totul dezavantajoase”:
,,Mi s-a afirmat că frontul afectat Armatei 3 era pe Don, ceea ce ar fi constituit o situaţia favorabilă. Recunoaşterile noastre au constatat că afirmarea nu era deloc exactă, inamicul având în mijlocul frontului armatei un cap de pod larg de 70 km şi adânc de 25 km. Toate observatoarele erau în mâna lui. Am cerut să se lichideze acest cap de pod înainte de intrarea trupelor noastre în sector. Mi s-a promis dar nu s-a făcut nimic. Am cerut atunci ca la intrarea trupelor noastre în linie, să coopereze împreună cu trupele pe care le înlocuiam pentru reducerea capului de pod. Mi s-a promis, dar nu s-a realizat nimic. Din contră, în măsura în care înlocuiam o unitate germană sau italiană, acestea dispăreau fără măcar să prevină şi să spună unde se duc. Trupele noastre nu au găsit nicio organizare, nicio apărare antitanc, nicio reţea de sârmă, nicio baracă şi au trebuit să se instaleze într-o zonă fără păduri, cu foarte puţine sate sau acoperiri naturale, total secătuită de alimente şi furaje de trupele ce ne-au precedat în sector. Ceva mai mult, au fost luate şi depozitele care se găseau făcute în sector, lăsându-ne total numai la discreţia aprovizionărilor, care se aduceau cu caii istoviţi, şi insuficient hrăniţi, de la circa 120 km. Apoi am cerut ca după intrarea în sector, să lichidăm nu numai capul de pod, dar – printr-un efort comun – să ocupăm şi regiunea păduroasă de la nord de Don, care după mine era poziţia cheie şi a apărării întregului front din marele cot al Donului, dar şi propice aducerii în ascuns a unor forţe masive inamice, pentru executarea unui atac în stil mare”.
Greșeli militare la Cotul Donului
Relevă şi modul defectuos în care Armata 3 a fost dispusă de germani în Cotul Donului: ,,Pe un front de 156 km, încât nu putea îndeplini decât o misiune de avanposturi (un batalion pe 4 1/2 km) şi nu a dispus ca rezerve decât de forţe capabile cel mult să oprească mici pătrunderi locale”. Ca urmare, ,,Diviziile 13 şi 14 infanterie, asupra cărora s-a produs efortul atacului inamic, au fost continuu atacate de la intrarea lor în front şi până la începerea ofensivei sovietice” (Divizia 13 a fost atacată de 32 de ori, pierzând 115 ofiţeri şi 3 648 trupă, iar Divizia 14 infanterie de 17 ori, pierzând 98 ofiţeri şi 2 163 trupă).
Consideră că ,,Reuşita ofensivei ruseşti nu se datorează deci lipsei de eficienţă a armatelor 3 şi 4 române, ci neprevederilor Comandamentului Grupului de armate ,,B”, unei alegeri meşteşugite din partea ruşilor a zonelor de atac şi concentrării masive de forţe în cel mai desăvârşit secret… Nici pregătirea bătăliei, nici conducerea ei nu au putut fi la înălţimea misiunii… Grupul de armate,,B” von Weichs şi generalul Hauffe au subestimat valoarea inamicului şi nu au luat în considerare găsind exagerate toate arătările mele”.
Protestând faţă de modul în care erau trataţi militarii români pe front de comandamentele şi trupele germane, mareşalul continuă: ,,Am o răspundere politică şi istorică şi am o datorie sacră faţă de ostaşii mei. M-aş dezonora dacă aş lăsa să fie dezonoraţi. Aş fi un laş, dacă aş tolera să se comită laşităţi în contra lor. Sunt informat în ultimul moment că sunt soldaţi de ai mei, care au luptat ca nişte bravi şi care acum sunt împuşcaţi de soldaţii dvs. în încercuirea de la Stalingrad. Sunt informat că sunt ofiţeri şi subofiţeri de ai noştri cărora le sunt smulse revolverele şi armele lor de către soldaţi de ai dv. care au stat mult departe în spatele frontului sau de soldaţi din unităţi de lucrători. De asemenea, mi se raportează că trupele române aflate sub comandament german sunt supuse unui tratament neomenos”.
Cere ,,să înceteze cu un minut mai devreme această stare de fapt şi în privinţa tratamentului soldatului român şi în privinţa comandamentului lor”, deoarece:
,,Soldatul român nu poate fi comandat decât de ofiţerul şi comandamentul român.
El nu poate fi umilit de un străin, cu atât mai puţin de un camarad de arme, chiar când greşeşte.
El nu poate fi masacrat în atacuri inutile, cum nu au fost masacrate nici diviziile germane nr. 62 şi nr. 294. El nu poate fi pedepsit decât de ofiţerul român.
De bravele noastre unităţi nu poate dispune oricine după bunul său plac, după cum nu poate dispune de ale dv.
Constituţia ţării mele opreşte acest lucru, după cum opreşte pentru dv. Constituţia ţării dv.
Eu sunt dator să vă previn că, dacă nu încetează această atitudine şi aceste fapte, voi avea de examinat situaţia forţelor noastre în cadrul frontului dv.”.
Informat că Iuliu Maniu se interesa de modul în care Maria Antonescu gestiona fondurile Consiliului de Patronaj (1 600 000 000 de lei), Ion Antonescu îi răspunde îndemnându-l să coboare ,,în milocul oraşelor şi satelor pentru a constata tot ce s-a cheltuit şi ce s-a înfăptuit pentru căminele şi cantinele studenţilor, copiilor săraci, muncitorilor, vânzătorilor ambulanţi etc., pentru restaurantele în care oameni săraci, intelectuali şi mici funcţionari se pot hrăni cu 20, 40, 60 şi 120 lei de masă”.
,,Veţi vedea, în acelaşi timp – continua mareşalul –, câte spitale au fost dotate, cum sunt întreţinute şi gestionate; câte ateliere s-au înfiinţat pentru a da de lucru femeilor sărace şi soţiilor mobilizaţilor; câte orfelinate, câte ajutoare în bani, lemne şi îmbrăcăminte s-au dat invalizilor, orfanilor şi studenţilor; ce instituţii de proteze şi de reeducare pentru invalizi, orbi s-au făcut şi cu cât a contribuit, acelaşi Consiliu, cu banii proprii şi cu personalul său, pentru biserici şi şcoli; câte şcoli, începute de Dvs. şi lăsate în paragină, au fost terminate, câte s-au construit din nou în suburbane – care până acum erau total lipsite de localuri – câte preventrii şi solarii s-au făcut; câţi copii invalizi şi studenţi, care nu aveau nici cămaşe pe ei şi erau plini de păduchi şi de râie au fost îmbrăcaţi; câte dispensare, băi publice, băi la şcoli primare şi câte cabinete medicale s-au înfiinţat, unde se examinează şi se tratează gratit copii, săracii, refugiaţii şi studenţii”.
Pe alte fronturi:
În Noua Guinee, Brigada 21 australiană ocupă Gona şi constată că japonezii au folosit proprii militari ucişi pe post de saci de nisip.
