Apropiații îi spuneua Lala sau Domnu’ Lala. Absolvent de Drept, s-a dedicat din tinerețe studiului științelor ezoterice.
Dacă unchiul Eugen s-a sincronizat cu spiritul liberal-progresist al Revoluției franceze, nepotul s-a sincronizat spiritual cu cea mai tradiționalist-reacționară Franță, reprezentată de Rene Guenon, al cărui discipol fidel și colaborator la revista sa, Etudes traditionneles, a fost.
Pelerinajele inițiatice și alauiții
Nu s-a convertit, precum Guenon la Islam, dar a aderat la un ordin allauit din Basel, după pelerinaje inițiatice la Muntele Athos și Amiens.
Alauiții, care numară aproximativ 3.000.000 în Siria și Liban, constituie cea mai numeroasă minoritate religioasă. Istoric vorbind ei se numeau nusairiți. Sunt localizați de-a lungul coastei în provincia Latakia (Al Ladhiqiyah) din Siria, unde formează aproximativ 90% din populație.
Gruparea alauită, care integrează doctrine din alte religii – în particular din creștinism – a apărut despărțindu-se din ramura ismailiților.
Alauiții, conform unei legende siriene, se afirmă descendenți ai unei populații care a trăit în aceste regiuni (Siria și Liban) de pe vremea lui Alexandru cel Mare.
După câteva secole de influență ismaelită asupra lor, alauiții s-au apropiat tot mai mult de Islam.
Totuși, contactul cu Bizanțul și cu cruciații a adaugat doctrinei religioase alauite elemente și practici din creștinism: Crăciunul, Paștele și Epifania.
De secole, alauiții au fost cea mai exploatată și discriminată minoritate din Siria.
Mulți erau slujnici și lucrători agricoli, dar, odată cu mandatul francez (1919), și mai ales după 1970 când președintele Hafez al-Assad, el însuși alauit, a preluat puterea, situația lor s-a imbunătățit foarte mult.
Spre disperarea unchiului Eugen, a aderat la mișcarea legionară.
Din această perioadă datează eseurile despre „dacia hiperboreeană”, privită, în descendența lui Nicolae Densusianu, ca un centru arhaic al lumii și o Shamballă; de asemenea, parte a studiilor ezoterice despre poveștile lui Creangă – fălticenean prin adopție – care vor alcătui un incitant și coerent volum hermeneutic apărut postum, în 1989, „Creangă și creanga de aur”.
Fraternitatea lui Hyperion
În perioada Statului Național Legionar a fost primar al Fălticenilor.
Faptul că a rămas în libertate după 1945, cu verișoara Monica Lovinescu în exil, apoi combatant pe frontul Războiului Rece se datorează, probabil, și spatelui oficial ținut de fratele său Horia.
În 1958 a întâlnit la Fălticeni pe subtila, dar puțin cunoscuta poetă Lucreția Andriu (1913-1964), în casa din București a căreia a întemeiat un cerc de studii și meditație tradițională, pe care l-a numit mai târziu, în unele scrisori, fraternitatea lui Hyperion.
Din acest grup au făcut parte poetul Radu Vasiliu (1923-1990), Florin Mihăescu, Roxana Cristian, Viorica Mosinschi (1913-1980), Mariana Veleanu (1922-1975), Raluca Vasiliu, Margareta Vasiliu (1942-1996), Teodor Ghiondea, Dan Stanca.
Activitatea acestui grup a continuat aproape săptămânal, cu excepția lunilor de vară, când Vasile Lovinescu se retrăgea la Fălticeni, menținând legătura prin scrisori.
Aceasta insulă de libertate spirituală a continuat astfel să existe în anonimat și să „activeze”, în ciuda ambianței ostile și amenințătoare, puternic polarizată de prezența intelectuală a lui Lovinescu.
Baza studiilor și meditațiilor a constituit-o opera lui René Guénon, dar și textele sacre ale marilor tradiții exo și esoterice universale.
Domnu’ Lala se întoarce acasă
După moartea prematură a Lucreției Andriu, grupul s-a reunit cu aceeași regularitate, în alte locuri, până în anul 1980, când Vasile Lovinescu s-a retras la Fălticeni.
În 1980, unii fălticeneni aflau că Domnu’ Lala s-a întors de tot la Fălticeni.
Însă, în afară de faptul că aparţinea, prin naştere, unei elite culturale, prea puţini erau cei care aveau habar de valoarea lui. Pentru că, mare parte din opera lui, era încă în sertar.
Copilăria în Fălticeniul care, pe atunci, era un târg patriarhal, i-a fost normală, „adică fabuloasă”, cum va spune scriitorul însuşi.
Şcoala primară şi primele trei clase gimnaziale le urmează în oraşul natal, la gimnaziul „Alecu Donici”, unde bunicul său, Vasile, era profesor şi director.
Anul 1920 îl găseşte la Bucureşti, tatăl său fiind, aici, avocat la diverse firme.
Urmează cursurile Colegiului „Sfantul Sava”, luându-şi bacalaureatul în 1925.
După revenirea familiei în Fălticeni, el rămâne în Capitală, unde face Facultatea de Drept (1925-1929) doar pentru a rămâne în profesia tatălui său.
A profesat avocatura în baroul Ilfov, îndeplinind şi funcţia de avocat al municipiului Bucureşti (1930-1942) cât și cea de consilier juridic la Uzinele Siderurgice din Reşiţa (din 1942) până la pensionare.
Deşi ar fi putut face o cariera strălucită în drept, onorurile şi gloria imediate nu l-au ispitit.
Avocatul Vasile Lovinescu va rămâne dublat de scriitorul a cărui principală preocupare va rămâne spiritualitatea. Propria sa vocaţie, la care se adaugă întâlnirea cu scrierile lui Rene Guenon, i-au marcat definitiv cursul vieţii.
