Nota cerea „înapoierea cu orice preț” a Basarabiei şi cedarea către Uniunea Sovietică a părţii de nord a Bucovinei. Răspunsul de la Bucureşti era aşteptat în decursul zilei următoare.
Dar, din cauza întreruperii legăturilor telefonice, textul ultimatumului nu a ajuns în România decât în dimineaţa zilei de 27 iunie.
Situaţia a devenit şi mai gravă, pentru că Gheorghe Davidescu a refuzat să ia harta ataşată de sovietici la nota ultimativă.
Harta includea Herţa, în revendicările sovietice, deşi nu figura în textul notei ultimative.
Fiindcă guvernul român nu cunoştea harta, amplasarea exactă a noii frontiere sovietice a rămas necunoscută, cu consecinţe dramatice pentru autorităţile româneşti şi trupele din Herţa.
Izolați militar și politic
Ziua de 27 iunie 1940 a fost, pentru factorii de decizie de la Bucureşti, una extraordinar de tensionată, căci a devenit evident că România era izolată militar şi politic.
Germania a sfătuit România să accepte cererile sovietice, Italia a făcut la fel, iar guvernele de la Belgrad şi Atena au insistat ca Bucureştiul să nu deranjeze pacea regională prin rezistenţă militară.
Doar Turcia – gata să pună în aplicare Pactul Balcanic, care preconiza acţiune militară contra Bulgariei în cazul unei agresiuni a Bulgariei – a promis să sprijine România.
Când s-au întrunit cele două Consilii de Coroană, la 27 iunie, opţiunile valabile erau reduse: acceptarea cererilor sovietice (cedarea) sau rezistenţa armată. Sperând menţinerea restului teritoriului românesc, majoritatea membrilor consiliului au acceptat cedarea.
