În aceste zile este imposibil să nu fi ascultat, fie și accidental unul dintre cele mai cunoscute cântece românești și anume „Doamne, ocrotește-i pe români!”. Fie în versiunea folclorică, fie în cea folk-rock, piesa pare să fi devenit un fel de „imn paralel” al românilor, cântat la petreceri, la adunări publice, practic, peste tot.
Dar care este versiunea originală? Care este povestea acestui cântec?
Amintire din copilărie
Povestea mi-a fost spusă de Andrei Păunescu, unul dintre cei câțiva „martori” la nașterea poeziei și a cântecului ce o poartă spre inimile a – nu cred că exagerez – milioane de ascultători.
În 21 august 1988, Andrei, tatăl său, poetul Adrian Păunescu, și o foarte tânără interpretă, Lelia Vaida, erau într-o mașină Aro, mergând de la Baia Mare spre Ciucea, pentru a-i aduce acolo un omagiu lui Octavian Goga.
Perioada este foarte importantă. Cenaclul Flacăra se închisese oficial încă din 1985, după accidentul din Ploiești. Practic, Adrian Păunescu era în „clandestinitate”.
Familia Vaida juca un rol important în acea perioadă în viața poetului, găzduindu-l la Năsăud, când ajungea acolo.
Andrei Păunescu mi-a povestit că tatăl său i-a spus să fredoneze o melodie. Prima care i-a venit în minte a fost ”Codrule, codrule drag”, mai cunoscut acum sub numele de ”Sus pe malul Nistrului”.
Asta e melodia pe care ascultați acum versurile „Doamne, ocrotește-i pe români!”
Ascultați versiunea bucovineană a piesei:
Pe drum, Adrian Păunescu a început să recite versuri atunci imaginate. Lelia le-a notat, Andrei fiind la volan: „Am dat sânge şi sudoare / Pentru România Mare, / Doamne, ocroteşte-i pe români!”
Poți să le auzi de o sută de ori și tot îți zgândără patriotismul, oricât de ascuns ar fi sub hainele moderne ale cosmopolitului.
Lelia nota, poetul concepea și apoi a venit rândul adaptării muzicii pe noile versuri.
Versurile vechiului cântec
Poate că e frumos în aceste zile când l-am ascultat în varianta cu versurile lui Adrian Păunescu să ne amintim și de alte variante care împodobeau linia melodică. Am apelat tot las memoria lui Andrei Păunescu, versurile de mai jos fiind cele pe care spune că le-a învățat de la tatăl său.
Tema o veți recunoaște imediat:
„Sus,pe malul Nistrului,
/ Paște calul rusului,
/ Paște calul și nechează,
/ Șade rusul și oftează.
// Stai, rusule, nu ofta,
/ Că Moldova nu-i a ta,
/ Șapte mere-ntr-o basma,
/ Noi mer(g)em la Moscova.
// Și, din pielea lui Stalin,
/ O să facem crepdeșin
/ Și, dintr-a lui Molotov,
/ Facem fețe la pantof.
// Dar tu, Horthy, ce gândești,
/ Să bei ceai la București?
/ Dar tu, Horthy, ce gândești?
/ Noi bem ceai la Budapești!”,
Refrenul: „Codrule, codrule drag.”
Trebuie spus că în Ardeal se cântă de mult timp un cântec cu aceeași temă melodică, dar versurile sunt despre Transilvania și nu despre Bucovina. O versiune interesantă este a lui Nicolae Furdui-Iancu și a Paulei Selling.
O aveți aici:
De la Bucovina la Transilvania
Cântecul nou avea nevoie de un refren. Ideea lui ”Doamne, ocrotește-i pe români!” a venit de la un cântec unguresc, imnul maghiarilor („Isten, áldd meg a magyart” = „Doamne, binecuvântează-i pe maghiari”) în care poetul maghiar Ferenc Kolcsey cerea ajutor de la Dumnezeu. Cum și românul părea că are nevoie de ocrotire divină, refrenul, așa cum îl știți astăzi, a venit natural.
În fine, chiar în acea după-amiază de 21 august 1988, la Ciucea, cântecul complet a fost cântat de Andrei Păunescu.
Aveți aici interpretarea folk-rock dată piesei de Andrei Păunescu:
În loc de epilog
Andrei a cântat cântecul „în clandestinitate” până în 1990, când Revoluția l-a scos la lumină. Îl cântă și acum, când e liber.
Din păcate, povestea are și o umbră. Tot după 1990, Sava Negrean Brudașcu a lansat o nouă versiune, cu versurile mult schimbate, care a ajuns celebră. Versurile noi (atașate refrenului „Doamne, ocrotește-i pe români”, scris de Adrian Păunescu și deja cunoscut, lansat public la Cenaclul Flacăra imediat după 1989) „Doamne, nu uita de noi, / Suntem săraci, plini de nevoi…”, spune Andrei, l-au supărat pe Adrian Păunescu.
Încă un amănunt, în 2006, când numele lui Adrian Păunescu a apărut în raportul lui Vladimir Tismăneanu care a folosit la condamnarea oficială a comunismului în România, poetul a reunit într-un volum poezii ale sale publicate în cărți, între 1968 și 1990, și câteva cenzurate sau interzise. Titlul ales a fost tocmai „Doamne, ocrotește-i pe români!”
Versurile originale și o coincidență
Reproduc și versurile lui Adrian Păunescu făcând o mențiune. Deși părea imposibil, frica lui Nicolae Ceaușescu de sovieticii deveniți „perestroikiștii” lui Mihail Gorbaciov, a făcut ca în ultimii săi ani să condamne Pactul Molotov-Ribbentrop, prin care bucăți mari de țară ne fuseseră smulse.
Cenaclul Flacara
Craiova, 8 martie 1982
Paradoxal, deși Păunescu era în dizgrație, el a scris versuri care se încadrau în mișcare, dar nu au văzut lumina tiparului!
DOAMNE, OCROTEŞTE-I PE ROMÂNI!
Noi, în cel dintâi război,
am ajuns prin moarte noi,
Doamne, ocroteşte-i pe Români,
am dat sânge şi sudoare,
pentru România Mare,
Doamne, ocroteşte-i pe Români!
Am dat viaţă şi soldaţi,
pentru-o patrie de fraţi,
am dat fapta, am dat zisa,
de la Nistru pân-la Tisa.
Dar pe urmă-n patruzeci,
anul marii făr’delegi,
două fiare ne-au muşcat,
Ultimatum şi Diktat.
Biata lume nu ştia
că-ntr-o zi, la Moscova,
au semnat un pact neghiob
Molotov şi Ribbentrop.
Iar fascismul mondial
ne-a luat parte din Ardeal,
şi lui Horthy i l-a dat,
fi-le-ar numele spurcat.
Stalin, cu teroarea sa,
ne-a luat Basarabia
şi, cu Hitler în acord,
Bucovina de la nord.
Ăi mai mari tâlhari ne-au frânt,
ne-au luat ţară şi pământ,
nimenea n-a auzit
plânsul nostru răstignit.
Astfel am intrat şi noi
în al doilea război,
haideţi, dom’ne Mareşal,
în Moldova şi-n Ardeal!
Noi de dor de noi luptam,
pentru ţară, pentru neam,
pentru vechile hotare,
pentru România Mare.
Şi-am pierdut şi-am fost răpuşi
şi-am fost ocupaţi de ruşi,
aliaţii au tăcut,
Stalin a făcut ce-a vrut.
Şi-am murit de mii de ori,
s-avem iarăşi Trei Culori,
şi-am plătit cât nu se poate
sfânta noastră libertate.
Ţara-i mică, vremea-i grea,
ce-o mai fi om mai vedea,
de uitat, nu vom uita
ţara noastră cum e ea.
Cât o fi român – român,
pruncul va primi la sân
adevăru-adevărat
despre tot ce s-a-ntâmplat.
Ţine minte, fiul meu,
că există Dumnezeu,
uite cum a fost şi cum va fi,
şi un jurământ te leagă,
ţara noastră nu-i întreagă,
însă asta doar până-ntr-o zi.
Când vei fi şi tu bărbat,
să te simţi mereu soldat,
Doamne, ocroteşte-i pe Români,
pentru vechile hotare,
pentru România Mare,
Doamne, ocroteşte-i pe Români!
Adrian Păunescu,
Baia Mare – Ciucea, 21 august 1988
Fotografii: Agerpres
