Online

Ziua când de pe scena Cenaclului Flacăra au răsunat pornografii de neimaginat. Povestea ciobanului udat de ploaie

 Mihail Popescu
Ziua când de pe scena Cenaclului Flacăra au răsunat pornografii de neimaginat. Povestea ciobanului udat de ploaie

În anii ceaușișmului, Cenaclul Flacăra, condus de Adrian Păunescu era una dintre puținele distracții la care aveau acces tinerii. Huiduit sau adulat, cert e că Păunescu reușea să transforme fiecare spectacol de ”muzică și poezie” într-o manifestare de masă, unde tinerii vremii cântau versurile pe care toată suflarea le știa pe dinafară, dansau și se descătușau. Unii spun că se îndoctrinau. Astfel de manifestări nu puteau fi neînsoțite și de incidente.

Unul dintre acestea, savuros, este descris de scriitoarea Silvia Colfescu pe blogul său.

O reproducem, ca pe o filă de istorie recentă, descrisă cu mult farmec:

 

”După cum ştie toată lumea, poetul avea obiceiul să invite la cenaclu oameni simpli, pe care îi exhiba pe scenă, glorificând existenţa lor reavănă, proletară, şi făcând trimiteri bine simţite la „realităţili” zilei.
Astfel că, într-o zi, l-a chemat pe scenă pe un cioban, adus cu oarece osteneală de pe undeva din munţi. 
Ciobanul, un moş zdravăn
Ciobanul, un moş zdravăn, a răspuns cu bunăvoinţă întrebărilor păunesciene. Poetul, sufletul cenaclului, după cum îi era obiceiul, repeta cu vocea lui tunătoare părţile cele mai importante ale relatărilor ciobanului, ridicând sala în picioare, cu urlete, chiote şi entuziasm. În încheierea show-ului ciobănesc, l-a rugat pe moş să cânte un cântec dintre cele cu care-şi mângâie zilele păstorii, la stână. Moşul nu s-a lăsat rugat şi a început imediat să cânte. Versurile populare, care preamăreau bucuriile bucolice ale existenţei ciobanului şi prietenia lui multiseculară cu oaia, erau reluate de poet, care le repeta în aplauzele sălii, zbierându-le cu însufleţire. Moşul a cântat până la ultima strofă, pe care a început-o la un diapazon efervescent:
„Şi când vine câte-o ploaie”…
„Şi când vine câte-o ploaie”, a răgit poetul
„Şi te udă pân’ la c....”…
„Şi te udă pân’ la c…” a dat să urle glorios Păunescu, pierzându-şi brusc vocea pe ultimul cuvânt
„Îmi bag p...-n ea de oaie” a continuat imperturbabil ciobanul.
Luat cam pe neaşteptate, bardul a rămas cu gura căscată. Apoi, cu prezenţa de spirit care-i era caracteristică, a răcnit, în delirul sălii:
„Nu-i nimic, tovarăşi, MIEL SĂ IASĂ!””

 

Inapoi la articole
Citește în continuare pe EVZ Istoric