În 1984, Cenaclul Flacăra a ajuns la Gherla, iar evenimentul nu putea fi ratat de 8 deţinuţi închişi chiar în penitenciarul din oraş. Grupul a plănuit acţiunea din timp şi a decis să rişte totul doar pentru a-i vedea pe Adrian Păunescu şi artişti în spectacolul care devenise un fenomen naţional în Epoca de Aur.
Pentru cei mai tineri, jurnaliştii de la gherlainfo.ro au povestit care era atmosfera în orice oraş în care ajungea Cenaclul Flacăra: „Pentru publicul din România acelor vremuri, cenaclul era un fel de Untold itinerant din ziua de azi. Numai că la spectacole era participare în masă, de la copii şi părinţi la adolescenţi şi vârstnici. Când venea cenaclul, străzile se goleau.
Andrei Păunescu, fiul lui Adrian Păunescu, a reconstituit un episod memorabil din anul 1984, când Cenaclul Flacăra a ajuns la Gherla. Era o seară de început de toamnă, la care se adunaseră 6.000 de oameni, după cum consemna revista Flacăra ulterior. În rândurile publicului se aflau ascunşi şi opt deţinuţi de la penitenciar, care evadaseră doar pentru a lua parte la spectacol.”
Trebuie spus că spectacolul pus în scenă la Cenaclul Flacăra susţinea devenise renumit şi peste graniţe. Când soseau într-o zonă, era greu să existe cineva care să nu afle că Adrian Păunescu şi compania cântau în oraşul lor. Aşa a fost şi în cazul celor 8 puşcăriaşi, care n-au ţinut cont că puteau plăti chiar cu viaţa pentru gestul lor.
Tribunele erau în plin spectacol propriu, de cântec şi dialog cu scena. Frigul, destul de pătrunzător, era trecut cu vederea de miile de participanţi, încălziţi la flacăra artei şi a libertatii de exprimare, de o seară.
Securitatea şi Miliţia erau în alertă după ce se aflase că deţinuţii se infiltraseră printre spectatori. Orice se putea întâmpla în mijlocul unei mulţimii formate din 6.000 de oameni, câţi se adunaseră în acea seară friguroasă de toamnă pe stadionul din Gherla.
În acel context, organizatorii l-au informat pe Adrian Păunescu despre evadare şi anunţul celor 8 de a veni la spectacol. Vestea a ajuns şi la urechile artiştilor, care s-au cam panicat şi s-au adunat toţi pe scenă, pentru a fi mai mulţi în caz că se întâmpla ceva neprevăzut.
Adrian Păunescu a rămas surprins de prezenţa masivă scenă. De obicei, trebuia să-i organizeze temeinic pe cântăreţi, care la fiecare spectacol preferau să se mai retragă din când în când în culise.
Vestea că au evadat opt puşcăriaşi periculoşi, care promiseseră că vor fi prezenţi spectacol, i-a adunat pe toţi în lumina reflectoarelor. „Fiecare membru al Cenaclului îşi găsise, la repezeală, pe scenă, ceva de făcut. Se acordau cu mare atenţie chitări, se mergea la microfoanele aşezate pentru vocile de fundal, într-un entuziasm pe care respectivii artişti nu-l mai manifestaseră, poate, de la debut.
Toţi respectau, în fine, neîmpinşi de la spate, principiile generoase de participare totală a membrilor ansamblului nostru la spectacol, ca la un tot unitar. Şi, repet, toate, de la spaima că evadaţii puteau fi pe aproape. Spectacolul continuă, deci, mai fierbinte decât se putea bănui.
După doar câteva minute, printre biletele care veneau, cu zecile, din tribune, Păunescu a primit unul, scris pe o foaie amărâtă şi mototolită, care semăna cu ambalajul unui pachet ieftin de ţigări, întors pe dos. L-a citit, s-a schimbat la faţă, apoi a oprit cântecul care se interpreta şi s-a ridicat în picioare, aşezându-şi, că de obicei, stativul şi microfonul, singur, pentru a spune ceva important.
Păunescu a povestit, în câteva cuvinte, cum organizatorii au pus în alertă pe toată lumea, anunţând evadarea celor opt. Dar evadaţii, consideraţi periculoşi, deşi nu ştiau că scena fusese pusă în gardă în legătură cu posibilă lor prezenţă, au simţit că este firesc să-l anunţe pe conducătorul Cenaclului, în legătură cu faptul că se aflau acolo, în tribune, desigur, camuflaţi sub veşminte care să nu-i deconspire.
În bilet, cei opt au scris: «Dragă Adrian Păunescu, spuneţi-le să nu ne caute, pentru că suntem aici, în stadion. Am ieşit pentru că aţi venit cu Cenaclul la noi şi suntem opt mari iubitori ai dumneavoastră şi ai Cenaclului. Nimeni să nu se îngrijoreze, nu facem nici un rău. Am ieşit numai că să vedem spectacolul şi mai spuneţi-le că, după spectacol, ne ducem singuri înapoi. Pentru dumneavoastră, că să ştiţi, suntem îmbrăcaţi în Gărzi Patriotice, altfel nu reuşeam. Va iubim şi aşteptăm să va vedem iarăşi, dar să nu mai fim înăuntru şi să venim liberi la Cenaclu. Lumină, Luptă, Libertate!»
Cei opt puşcăriaşi riscaseră totul în seară aceea de toamnă a anului 1984. Şi viaţa, şi buna comportare din penitenciar, doar din nevoia de cultură, de muzică, de poezie şi de puţină libertate, adică de Cenaclul Flacăra”, a rememorat Andrei Păunescu, fiul lui Adrian Păunescu, pentru gherlainfo.ro.
explicaţie foto: Adrian Păunescu în timpul unui spectacol al Cenaclului Flacăra
