Îndrăgită de popor
Descendentă a familiei imperiale bizantine Cantacuzino, a strâns alături de Neagoe Basarab o întreagă comoară, care conținea evanghelii de aur, cățui de argint, sfeșnice, cruci, inele, cești, pe care a decis să le folosească în ctitorirea mai multor mănăstiri.
Istoricul Nicolae Iorga a considerat-o “unul dintre cele mai curate chipuri de doamne române. Foarte evlavioasă, iubind ca și Neagoe clădirile, juvaierele, cărțile prețioase, bună soție și duioasă mama, ea nu-și dezmințea neamul înalt din care se cobora.”
Dimitrie Bolintineanu a surprins într-una din legendele sale istorice, momentul în care Neagoe Basarab, nevoit să termine costisitoarea mănăstire de la Curtea de Argeș, a vrut să pună biruri noi pe țară. Despina l-a înfruntat spunând: “ Voi vreți biruri nouă! Neagoe te teme/ Mîine toată țara o să te blesteme!” Ca o sfetnică între cele bune, ea și-a oferit bijuteriile pentru a fi acoperite cheltuielile necesare terminării mănăstirii. Poporul a apreciat gestul ei, exprimându-și recunoștința prin glasul unui înțelept moșneag: “Un bătrîn se scoală și-astfel le vorbește/ Inima străbună încă vițuiește/ Țara care naște astfel de femei/ Merită și viața și mărirea ei.”
Răpusă de ciumă
Având o viață tragică, trei copii ai săi murind la o vârstă fragedă, iar după doar nouă ani de căsătorie cu Neagoe Basarab, rămânând și văduvă, Despina nu a renunțat la valorile care o consacraseră în tot acest timp, hotărând la finalul vieții să îmbrace haina monahală.
Revenită în Sibiu, aceasta moare din cauza ciumei la 30 ianuarie 1554, un cronicar sas a notat că „A lăsat aşa de mari bogăţii după dânsa la Sibiu, încât i s-a făcut o înmormântare măreaţă”.
