Discuțiile aprinse în cadrul întâlnirii secrete dintre Leonid Brejnev și Nicolae Ceaușescu în Crimeea
Strict secret
20 august 1979
La cererea CC al PC din Moldova, V. I. Potapov, șeful Sectorului România al Secției CC al PCUS, a transmis următoarele informații referitoare la întâlnirile și convorbirile lui L. I. Brejnev cu N. Ceaușescu.
L. I. Brejnev l-a informat pe N. Ceaușescu despre mersul procesului de construcție a regimului comunist în țara noastră și a prezentat o examinare detaliată a unei serii de probleme primordiale privind relațiile sovieto-române. L. I. Brejnev a menționat că, în octombrie 1978, la București a avut loc o discuție detaliată cu liderii români și cu tovarășii Gromiko, Ponomariov, Rusakov, în cadrul căreia a fost evaluată negativ abordarea separată a României față de problemele legate de relațiile bilaterale, colaborarea multilaterală a țărilor socialiste și politica internațională.
Partea sovietică a supus apoi unei critici bine argumentate publicațiile RSR [Republica Socialistă România] referitoare la așa-numita „chestiune teritorială”, la atitudinea liderilor români față de Organizația Tratatului de la Varșovia [și] față de problema Chinei. Au fost analizate în mod critic aspectele negative legate de abordarea de către România a unor chestiuni precum: stoparea cursei înarmărilor și dezarmarea, securitatea europeană, aplicarea Actului final al Acordului de la Helsinki, cooperarea balcanică, situația din Orientul Mijlociu, precum și cea din Africa. Cu ajutorul unui bogat material factual, a fost demonstrată lipsa de principii în poziția PCR față de mișcarea nealiniată, precum și față de țările de orientare socialiste și față de mișcarea comunistă internațională. Cu toate acestea, „evenimentele care au urmat”, a declarat L. I. Brejnev, „au demonstrat totuși că direcția PCR continuă să urmeze practic „cursul separat” de dinainte și chiar a întreprins o serie de acțiuni care accentuează divergențele existente. O astfel de stare de lucruri ne îngrijorează foarte mult.
Să luăm, de exemplu, atitudinea României față de Organizația Tratatului de la Varșovia
De foarte multe ori, poziția României la reuniunile Comitetului Politic Consultativ sau în alte foruri ale acestei organizații se diferențiază de abordarea comună a celorlalți participanți. „Noi, spunea L. I. Brejnev, respectăm originalitatea și suveranitatea fiecărei țări socialiste. Acest lucru se referă în totalitate și la România. Viața demonstrează însă că interesele naționale nu pot avea de câștigat decât printr-o îmbinare a puterilor noastre, prin voința și inteligența de a nu acționa separat, ci în comun.”
Multe alte acțiuni ale reprezentanților României la reuniunile multilaterale ale statelor socialiste provoacă, de asemenea, o mare îngrijorare. A devenit acum aproape o normă, remarca L. I. Brejnev, faptul că la reuniunile noastre comune, de îndată ce se vorbește despre declarațiile de susținere a luptei antiimperialiste a popoarelor, reprezentanții români refuză să le semneze. Ultimul exemplu, în acest sens, este întâlnirea de la Berlin a secretarilor Comitetului Central pentru probleme internaționale și ideologice. Recunosc, nu pot înțelege de ce interesele României socialiste intră în contradicție cu solidaritatea cu lupta patrioților din Nicaragua sau cu eforturile din Vietnam, Laos și Cambodgia pentru instaurarea unei păci durabile în Asia de Sud-Est. Ar trebui să vă gândiți la asta.
L. I. Brejnev a demonstrat cu exemple concrete inconsecvența abordărilor separate în relațiile cu China
El a menționat în special că la întâlnirea de anul trecut din Crimeea, N. Ceaușescu a afirmat că, aparent, China este dedicată cauzei păcii. Faptele au demonstrat însă contrariul. În realitate, cu mai bine de jumătate de an în urmă, China a început o agresiune împotriva Vietnamului. Abia după ce a primit o ripostă puternică și s-a lovit de o condamnare decisivă a politicii sale de „banditism” de către comunitatea internațională, Beijingul a fost obligat să-și retragă trupele. Cu toate acestea, provocările chinezești împotriva Vietnamului, Laos și Cambodgia s-au înmulțit, iar la negocierile sino-vietnameze, reprezentanții RPC [Republica Populară Chineză] au cerut cu nerușinare ca Vietnamul să se supună dictatului lor.
L. I. Brejnev a remarcat că, în politica practică în Orientul Mijlociu, acțiunile României sunt din ce în ce mai mult canalizate într-o direcție contrară acțiunilor Uniunii Sovietice, [și celor ale] celorlalte țări socialiste.
Referindu-se la așa-numita „chestiune teritorială”, L. I. Brejnev a afirmat că în cooperarea dintre țările noastre contează foarte mult înțelegerea politică reciprocă dintre părți. În toamna anului trecut, la București, după întâlnirea noastră din Crimeea, în urma acordului dintre tovarășii noștri și ai dumneavoastră, a avut loc o discuție amănunțită, în care a fost exprimată cu toată claritatea poziția Biroului nostru Politic în această chestiune, care rămâne neschimbată. Cu toate acestea, adevărul este că relațiile noastre bilaterale au devenit mai complicate. Ne vedem prea des nevoiți să ne ocupăm nu de elaborarea unor acțiuni comune orientate spre viitor, ci să ne întoarcem la trecutul istoric, să vorbim mereu și mereu despre problemele pe care le-am abordat în discuțiile noastre.
În acest context, N. Ceaușescu a profitat de o pauză și a afirmat că declarația semnată în 1976 a constituit o bună bază pentru relațiile reciproce dintre cele două părți, inclusiv pentru așa-numita „chestiune teritorială”. Este adevărat, a adăugat el, că mai apar o serie de probleme, în special cele legate de publicațiile pe teme istorice. Înainte de a veni aici, tovarășii noștri mi-au înmânat o listă lungă de materiale publicate pe această temă în presa sovietică, în special în presa moldovenească. Propun ca istoricii noștri să dezbată această problemă și să pună capăt odată pentru totdeauna acestor probleme. Ele nu trebuie să umbrească relațiile noastre.
Continuând ideea cu referire la această problemă, L. I. Brejnev a spus că „nu dorim să ne angajăm într-o polemică cu tovarășii români, însă afirmăm deschis că în acest caz multe vor depinde de noi. Suntem de acord cu dumneavoastră: publicațiile pe probleme istorice nu ar trebui să mai apară. Amândoi știm despre ce este vorba. Trebuie să considerăm că ne-am înțeles în această chestiune. Suntem siguri că această înțelegere ar fi utilă pentru Partidul Comunist Român, pentru întregul popor român.”
În timpul discuției, N. Ceaușescu a adoptat o strategie defensivă, vizibil reconciliatoare
Căutând să atenueze divergențele, Ceaușescu a afirmat că România a mers și va merge alături de celelalte țări membre ale Pactului de la Varșovia în principalele direcții de politică internațională, precum detensionarea, dezarmarea, securitatea în Europa și susținerea mișcărilor de eliberare.
Spre deosebire de întâlnirile precedente, de fapt, N. Ceaușescu nu a început prin a contrazice criticile aduse politicii chineze, nu a încercat să o justifice și a declarat că România condamnă agresiunea chineză în Vietnam. În același timp, el a confirmat poziția românească deja cunoscută față de evenimentele din Cambodgia și a legat evaluarea pozitivă a începutului negocierilor sovieto-chineze de afirmațiile obișnuite privind schimbările pozitive din viața internă a Chinei.
În afară de aceasta, N. Ceaușescu a încercat să justifice acțiunile separate ale lui A. Sadat și s-a pronunțat încă o dată pentru organizarea unei conferințe internaționale cu referire la Orientul Mijlociu.
