A vrut cu adevărat Leonid Brejnev să invadeze România după Primăvara de la Praga?
Documente secrete divulgate de Public Record Office arată că, în septembrie 1968, premierul Harold Wilson a elaborat planuri de urgență detaliate pentru o intervenție militară în Europa de Est.
Miniștrii se temeau că înăbușirea „Primăverii de la Praga” – revolta populară din Cehoslovacia – ar putea duce la extinderea controlului sovietic nemijlocit în România vecină și chiar în Iugoslavia, văzută ca fiind inima strategică a Europei.
Președintele român, Nicolae Ceaușescu, a condamnat acțiunea sovietică din Cehoslovacia și se credea că Moscova se pregătea să-i dea o lecție.
Rapoartele reuniunilor din acea perioadă consemnează că secretarul Apărării, Denis Healey, i-a spus lui Wilson că Marea Britanie nu putea „sta cu mâinile în sân” dacă Uniunea Sovietică își continua expansiunea. Un mesaj al ministrului de externe Michael Stewart, făcut public pentru prima dată, arată că, spre sfârșitul anului 1968, Marea Britanie credea că tancurile sovietice erau pe cale să intre în România. Surse din serviciile de informații au pus chiar o dată – 22 noiembrie – pentru invazie.
Tony Benn, care, în calitate de Ministru al Tehnologiei, l-a vizitat pe președintele Ceaușescu în iunie 1968 și a rămas în contact cu miniștrii români, a declarat:
„Nu aveam nicio idee că aceste discuții aveau loc. Dar era multă panică legată de Războiul Rece la acea vreme”.
Biograful lui Harold Wilson, Ben Pimlott, a afirmat:
„Existau temeri și anxietăți la acea vreme cu privire la o posibilă invazie a României. Dar nimeni nu avea idee că guvernul avea informații despre data exactă la care urma să se întâmple”.
Britanicii s-au gândit să trimite trupe de elită
Planurile de a trimite trupe britanice de primă clasă în Balcani au fost puse la cale în cadrul unei întâlniri secrete între Wilson, Healey și Stewart la 6 septembrie 1968. În cazul unei „amenințări directe” la adresa Iugoslaviei, Healey plănuia să înarmeze gherilele iugoslave și să trimită unități de vârf ale armatei britanice de tipul celor folosite în timpul celui de-al Doilea Război Mondial pentru a ajuta partizanii.
Potrivit stenogramei întâlnirii, Healey a fost de acord cu primul ministru, „o invazie rusă în România ar putea fi prima etapă în vederea stabilirii unei astfel de amenințări”.
Anul 1968 a fost un an de mare tensiune pentru guvernele de pe ambele părți ale Cortinei de Fier. La Paris, o alianță de studenți și muncitori a fost aproape de a răsturna guvernul francez, iar în Statele Unite, opoziția față de războiul din Vietnam a atins apogeul după masacrul femeilor și copiilor de la My Lai de către soldații americani. În octombrie, demonstranții vietnamezi s-au ciocnit cu poliția în fața ambasadei SUA din Grosvenor Square, Londra.
Criza europeană a început când tancurile rusești au intrat în Praga în august 1968
Liderul iugoslav, Iosip Broz Tito, l-a instruit pe ambasadorul iugoslav la Londra să întrebe care sunt planurile britanice în cazul în care România ar fi invadată, deoarece Iugoslavia se angajase să vină în ajutorul vecinei sale. Tito era îngrijorat în special de faptul că NATO ajunsese la un acord cu Moscova pentru a stabili „sfere de influență” în Europa.
Oficialii din Ministerul de Externe au fost rugați să elaboreze planuri în cazul în care Marea Britanie ar fi chemată să apere Iugoslavia. La 5 septembrie, un raport a fost trimis lui Stewart, concluzionând că „urmările invaziei Iugoslaviei pentru echilibrul de putere în Europa și pentru securitatea NATO sunt evidente”. Grecia și Turcia ar fi fost vulnerabile, iar întreaga Mediterană de Est ar fi fost amenințată. Trupele sovietice din Iugoslavia și trupele NATO din Italia s-ar confrunta una cu cealaltă peste Marea Adriatică.
A doua zi, Healey a folosit un limbaj și mai apocaliptic, spunând că, dacă NATO nu se opune expansiunii sovietice, aceasta ar încuraja Rusia „să acționeze împotriva unor țări precum Finlanda, Suedia, Iran și, eventual, chiar împotriva unor membri ai alianței precum Grecia și Turcia”.
Pe parcursul lunii septembrie, Wilson și Stewart au intrat într-o serie de discuții cu Ceaușescu. Mișcările trupelor sovietice la granița cu România începeau să provoace îngrijorări serioase la Londra și la Washington.
„Trupele sovietice, maghiare și poloneze vor intra în România pe 22 noiembrie la ora 04:00…”
La 19 noiembrie, Ministerul Afacerilor Externe a primit un mesaj înfiorător de la delegația britanică NATO. Acesta conținea detalii precise despre planul de invazie, care fusese primit de la serviciile de informații militare olandeze. „Trupele sovietice, maghiare și poloneze vor intra în România pe 22 noiembrie la ora 04:00, cu un efectiv total de aproximativ 150.000 de oameni. Componența contingentului polonez: un batalion de tancuri, două batalioane aeropurtate, șase companii de transmisiuni, trei companii de poliție militară, două regimente aeropurtate”.
Trei zile mai târziu, Stewart a trimis un telex urgent la București: „Am evaluat cele mai recente informații pe care le avem la dispoziție și am ajuns la concluzia că rușii fac pregătiri pentru o acțiune militară foarte rapidă împotriva României”.
Aici se încheie dosarul Public Record Office, fără a dezvălui cât de aproape a fost Europa de război în 1968 sau de ce sovieticii au anulat invazia în ultimul moment.
Pimlott crede că a fost un moment definitoriu al secolului XX:
„Decizia Rusiei de a nu invada România a fost panta alunecoasă spre sfârșitul Războiului Rece. Este posibil să fie chiar mai semnificativă decât hotărârea de a nu zdrobi Solidaritatea în Polonia.”
