Din jurnalul lui Dudu Velicu, despre care am scris AICI, aflăm lucruri extrem de interesante legate de jocurile făcute de Justinian Marina pentru a-i lua locul lui Nicodim:
„Joi, 20 februarie 1947. Arhiereul Justinian Marina face toate demersurile posibile pentru ca să ocupe Scaunul de mitropolit al Moldovei, prin îndepărtarea titularului, Mitropolitul Irineu Mihălcescu.
În acest scop, el a înaintat un memoriu de câteva zeci de pagini primului ministru Petru Groza, în care-i aduce învinuiri Mitropolitului Irineu Mihălcescu.
După ce a primit memoriul, Groza i-a spus: „Nu mă amestec. Problema este de competenţa Adunării eparhiale a Moldovei”, căreia trebuie să se adreseze reclamantul.
Primul ministru i-a spus aceste cuvinte şi Mitropolitului Irineu, în audienţa pe care acesta a avut-o marţi, 18 februarie a. c.
Nemulţumit de acest insucces, arhiereul Justinian Marina i-a înmânat un raport similar generalului deputat Răşcanu, pentru ca acesta să facă o interpelare în parlament.
Informat de aceasta, Mitropolitul Irineu a intervenit prin cunoştinţele sale şi interpelarea n-a mai avut loc.
Arhiereul Marina i-a înmânat un memoriu şi ministrului de Externe, Gh. Tătărescu, înainte ca acesta să fi plecat la Paris.
În audienţa pe care i-a acordat-o Mitropolitului Irineu, Gh. Tătărescu i-a spus acestuia că se va ocupa de memoriu după ce va reveni în ţară, dându-i în acelaşi timp asigurări că nu va avea nici o neplăcere.
Mitropolitul Irineu se află de câtăva vreme în Bucureşti şi va rămâne câteva zile (la fiica sa, doamna inginer Sburlan, Aleea Regnault 5, Cotroceni), pentru ca să urmărească acţiunea vicarului său, arhiereul Justinian Marina”.
Nicodim își face valiza
Cu două zile înainte, Dudu Velicu nota: „De ieri circulă insistent ştirea după care Patriarhul Nicodim este nevoit să-şi părăsească Scaunul de patriarh şi să se retragă la Mănăstirea Neamţ.
Retragerea o face la dorinţa Guvernului Groza. În acest scop, în Palatul patriarchal este o foarte mare animaţie. Patriarhul caută să-şi procure, de pretutindeni, lăzi pentru a-şi transporta lucrurile la Mănăstirea Neamţ. Ştirea este primită cu cea mai mare satisfacţie în cercurile clericale.
În legătură cu retragerea Patriarhului Nicodim din postul pe care-l ocupă, de şef al Bisericii Ortodoxe Române, se afirmă, în cercurile clericale, că viitorul patriarh va fi arhiereul Justinian Marina Vasluianul, actualul vicar al doilea al Mitropoliei Moldovei (…)
26 februarie 1946. Este fapt cert că Patriarhul Nicodim îşi are bagajele ambalate în lăzi, gata pentru a fi expediate la Mănăstirea Neamţ, împreună cu alimentele depozitate în Palatul patriarhiei.
Ca succesor al său, Patriarhul Nicodim voieşte, şi aceasta ca o mare dorinţă, să-l lase pe Episcopul Iosif Gafton al Argeşului, care are sprijinul doamnei Ana Pauker şi al profesorului dr. I. Parhon, preşedintele ARLUS-ului.