După instalarea regimului comunist, la vârful Bisericii Ortodoxe Române, ca în toată societatea românească, se declanșează lupta pentru putere, încercându-se îndepărtarea Patriarhului Nicodim.

Circulă de asemenea ştirea după care Guvernul doreşte ca Scaunul patriarhal să i se încredinţeze arhiereului Justinian Marina Vasluianul, vicarul Mitropoliei Moldovei.

Clerul este împotriva amândurora, care au intrat în rândurile ierarhilor prin fraudă.

Joi, 28 februarie 1946. În legătură cu incidentul (bătaie cu loviri reciproce) între Cuza, nepotul Mitropolitului Moldovei, Irineu Mihălcescu şi pr. Gheorghe Necula, care a decedat o lună după aceea, se afirmă următoarele:

Patriarhul Nicodim, voind să-l plaseze pe arhiereul Justinian Marina Vasluianul vicar la Iaşi, spre a nu-i ocupa postul de patriarh, a regizat, cu ajutorul acestuia, incidentul de mai sus, pentru ca, prin compromiterea Mitropolitului Irineu, care urma să fie nevoit să se retragă din scaun, să-l numească pe el. Înscenarea n-a reuşit, rămânând statu quo-ul anterior”.

Ultima însemnare din jurnalul lui Dudu Velicu este cea de miercuri, 31 decembrie 1947:

În după-amiaza zilei de azi, Groza i-a făcut o vizită Patriarhului, care i-ar fi prezentat demisia din postul său. Demisia este în legătură cu abdicarea Regelui. “Dacă a plecat el, s-a exprimat Patriarhul, eu nu mai am nici un rost.”

Așa că, Dudu Velicu încheindu-și misiunea, ne rămâne nouă să precizăm că la 27 februarie 1948, patriarhul Nicodim Munteanu a trecut la cele veșnice, în vârstă de 83 de ani, lăsând vacant scaunul de arhiepiscop al Bucureștilor, mitropolit al Ungrovlahiei și patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

Marele Colegiu Electoral Bisericesc, întrunit în capitala țării, la 24 mai 1948, a ales arhiepiscop al Bucureștilor, mitropolit al Ungrovlahiei și patriarh al României pe mitropolitul Justinian Marina, „care s-a arătat vrednic prin statornicia sa în dreapta credință, prin lucrarea fără preget în slujirile sale de până acum, printr-o muncă rodnică în folosul poporului și al Bisericii, printr-o blândețe părintească îndeajuns de cunoscută, dând întru îndeplinirea tuturor însărcinărilor și vredniciilor la care a fost chemat dovezi de neclintită ascultare față de Sfântul Sinod și de supunere față de legile țării” (din Gramata Sinodală de instalare).