Din jurnalul unui profesor înrolat în 1916: „Tunurile și armele au răcnit îngrozitor, iar după un timp am văzut casele arzând”
Între 11 iulie 1916 și 25 ianuarie 1918, A. Vasiliu a luptat pe frontul Primului Război Mondial. A fost rănit și a fost recompensat pentru curajul său cu două decorații, „Vitejie și credință” și „Crucea Sfântului Gheorghe”. A fost demobilizat cu gradul de sergent și a scris despre tragediile la care a fost martor mulți ani mai târziu, în perioada interbelică, dar memoriile sale au fost publicate abia în 1979.
„Tulgheș, luni, 3 octombrie 1916
Nu am făcut nimic toată săptămâna, de la 12 septembrie până la 18 septembrie. Joi, 22 septembrie, am primit ordin de la căpitanul Zăhărescu, care se afla la capătul satului Neagra Șarului, lângă locul numit Gura Haitei, să merg la cancelaria batalionului pentru a lucra acolo împreună cu el. Vineri dimineața, 23 septembrie, pe o ploaie ușoară, m-am urcat într-o trăsură care transporta rațiile pentru compania a 3-a și am plecat să-mi fac datoria. De la Coverca până la Neagra Șarului, pe o mică fâșie de pământ, am pășit cu grijă, pentru că tunurile inamice loveau convoaiele noastre, care aduceau alimente soldaților de pe front. Apoi, când am ieșit din pădure, spre Coverca, drumul a fost avariat de mai multe obuze. Multe case au fost arse, transformate în grămezi mari de cărbuni. Am recunoscut casa arsă a lui Gavril Petrovici, casa preotului Gheorghițanu, biserica din Panaci. Lângă Neagra Șarului am văzut și alte case arse: cea a lui Ion Păța, școala, câteva cocioabe, toate incendiate de obuze de artilerie, parcă de mâna dușmanului.
Am ajuns la cartierul general al batalionului, în casa lui Ilie Ortuanu, așezată la marginea de vest, lângă pârâul cu pește. Când am intrat în casă, am fost înconjurat de căpitanul și sublocotenentul Ionescu Teodor și au început să-mi povestească prin ce au trecut de la 1 septembrie și luptele grele în care au fost implicați. Seara, s-a primit vestea că linia de gardă va fi preluată de un batalion din 69, iar batalionul nostru urma să plece la Borsec, în Transilvania, unde s-a hotărât să rămână o vreme pentru a se odihni. La miezul nopții s-au adunat ofițerii din companiile 1, 3 și 4 și la ora două dimineața am plecat la drum. Am văzut cum inamicul de lângă Dorna și Șarul Dornei lumina noaptea cu reflectoare.
Am ajuns la Coverca la ziuă și am stat în fundul unui deal, pe pârâul Mihăileț, pentru a nu fi văzuți de inamic. Acolo, pe la unsprezece și jumătate, s-a întâmplat o mare nenorocire. Un soldat își curăța arma, fără să-și dea seama că era încărcată. Arma s-a descărcat și a ucis un soldat și l-a rănit grav pe un altul din fața sa, acesta din urmă murind se pare că seara, sau a doua zi. Sâmbătă, după lăsarea întunericului, am luat-o pe drumul spre Păltiniș. Am uitat să precizez că, sâmbătă dimineața, după ce am ajuns acolo, lângă pârâul Mihăileț, nemții sau ungurii au deschis focul asupra satului Neagra Șarului. Tunurile și tunurile au răcnit îngrozitor și, după un timp, am văzut casele arzând. Biserica din Neagra Șarului era puțin avariată și se vedea negura fumului pe clopotniță. Se vedea că au vrut să o incendieze, dar nu a luat foc”.
Sursa: Europecentenary.eu
