Evenimentul Istoric > Articole online > România comunistă > Dialogul dintre Marea Britanie și România în privința războiului din Vietnam
Articole online

Dialogul dintre Marea Britanie și România în privința războiului din Vietnam

Corneliu Mănescu

Dialogul dintre Marea Britanie și România în privința războiului din Vietnam

La 10 octombrie 1966, Corneliu Mănescu, Ministrul de Externe al Republicii Socialiste România, a avut o întrevedere cu George Brown, Ministrul de Externe al Marii Britanii. La întrevedere au mai participat Mircea Malița, ministru adjunct de externe, în timp ce, de cealaltă parte – Lord Caradon, ministru de stat pentru relații externe și reprezentant permanent al Angliei la ONU și D. A. Greenhill, subsecretar de stat adjunct pentru afaceri externe. Al treilea secretar al M.F.A., S. Celac, a fost de asemenea prezent.

Întrevederea a avut loc la sediul ONU și a durat o oră

Brown a declarat că este bucuros să se întâlnească cu Ministrul de Externe al unei țări despre care a auzit multe lucruri bune de la colegii săi, atât din Anglia, cât și din străinătate. În special, în discuțiile „cu prietenii noștri comuni, austriecii”, care i-au atras atenția asupra evoluției extrem de interesante care a avut loc în România. G. Brown a afirmat interesul Angliei pentru dezvoltarea relațiilor cu țările din Europa de Est, adăugând că, după o perioadă necesară de acomodare și de pătrundere în problemele respective, intenționează să acționeze personal în această direcție.

Lordul Caradon a prezentat, la îndemnul lui G. Brown, principalele obiective ale inițiativei privind soluționarea pașnică a conflictelor și crearea unui mecanism permanent de mediere și reconciliere al ONU. Reprezentantul englez a explicat că Marea Britanie a ridicat această problemă în fața ONU, fără a urmări vreo agendă ascunsă și animată doar de dorința sinceră de a oferi comunității internaționale un instrument de ameliorare a divergențelor înainte ca acestea să se transforme în conflict armat. Menționând că inițiativa britanică, înscrisă ca punct pe ordinea de zi a Adunării Generale, va fi discutată în cadrul comisiei, Lord Caradon s-a adresat ministrului român cu rugămintea de a reanaliza această problemă, în speranța că aceasta va determina țara sa să adopte o atitudine mai favorabilă

Mănescu a declarat că delegația română va examina cu atenție propunerile britanice

Referindu-se la întrevederea pe care a avut-o recent cu secretarul de stat Dean Rusk, C. Mănescu a explicat că, fără a se putea numi buni prieteni ai americanilor, românii i-au sfătuit pe aceștia să înceteze bombardamentele asupra Vietnamului de Nord. Fără încetarea necondiționată a bombardamentelor, ca o primă măsură, nu se poate concepe posibilitatea unei rezolvări a conflictului.

Brown a mai precizat că, „în prezent, nu americanii au nevoie de sfaturile prietenilor lor. Deocamdată, cei care mențin o poziție rigidă sunt vietnamezii. G. Brown a relatat că, într-o discuție recentă cu A. Gromyko, a ridicat din nou propunerea ca Marea Britanie și URSS, în calitate de copreședinți ai Conferinței de la Geneva cu privire la Indochina, să convoace fără întârziere o nouă conferință. Cu toate acestea, ministrul sovietic, referindu-se la poziția nord-vietnameză, a respins complet propunerea. Se pare că ar fi bine ca prietenii vietnamezilor să îi sfătuiască să își îndulcească poziția pentru a permite realizarea unei rezoluții negociate.”

C. Mănescu a explicat că partea română se află în contact permanent cu Vietnamul și cunoaște bine hotărârea fermă a poporului vietnamez de a lupta până la capăt pentru apărarea independenței patriei lor. ”România, la fel ca toate celelalte țări socialiste, acordă și va acorda asistență și sprijin Vietnamului.”

La finalul conversației, G. Brown și-a exprimat dorința de a continua discuția începută cu acea ocazie într-una din zilele următoare.

Sursa: Wilson Center, Arhivele Digitale

 

 

 

Registration

Aici iti poti reseta parola