Dezlegarea enigmei. De ce sunt roșii toate nasurile de ren de pe mașinile din trafic

 

De vreo doi-trei ani a pătruns și la noi moda împodobirii mașinilor cu ornamente de Crăciun, ca și cum bietul autoturism s-a apropiat prea mult de vitrinele magazinelor și s-a molipsit de festivism de la tonele de beteală sau de steluțe, globuri sau jucării atârnate în cele mai vizibile locuri. Fără îndoială cel mai popular ornament de mașină este ”masca” de ren, coarnele din pluș maroniu de pe capotă și nasul roșu și borcănat lipit deasupra barei din față.

Dar de ce acel nas este taman roșu, sugerând mai degrabă gerul și abuzul de șampanie decât bucuria Nașterii Domnului? Răspunsul nu are nicio legătură cu vreo tradiție strămoșească sau cu vreo învățătură biblică ascunsă în spatele unui simbol, ci e rodul zgârceniei unui comerciant, sătul să fie păcălit de edituri, combinată cu inspirația unui evreu pe care foamea l-a făcut să scrie poezii vesele despre serbările creștinilor, dar este și rodul muncii de convingere dusă de nevasta unui cowboy asupra soțului preocupat mai mult de revolvere argintii și cai albi.

O economie e întotdeauna binevenită

Cel mai bătrân ren din lume împlinește luna aceasta 80 de ani! De opt decenii e răbdător cu frații care nu-l acceptă la jocurile lor de reni. Cei nouă au treabă o singură noapte pe an și 364 de zile de huzur prin curtea lui Moș Crăciun. Tot de atunci, renul nostru își lustruiește nasul purpuriu, pregătindu-l să fie luminos precum un far, ca să-i deschidă drumul prin ceață și are grijă ca Moșul să nu se rătăcească în timp ce caută coșurilor caselor copiilor cuminți.

Povestea lui începe în primăvara lui 1939. Un retailer aflat pe atunci în plină forță, Montgomery Ward, obișnuia să dea clienților un cadou cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Le oferea o carte de colorat, dar în ultimii ani proprietarul simțea că editurile îi cam împovărează nota de plată, așa că i-a cerut celui angajat să redacteze mici anunțuri publicitare să scrie o poveste despre un animăluț și să o transforme într-o carte de colorat, cu ajutorul celui care desena ambalajele.

Acum, după 80 de ani, cei doi sunt faimoși și urmașii lor sunt bogați!

Povestea poveștii

Ward a apelat pentru poveste la Robert Lewis May, angajatul său la departamentul de publicitate.

May era fiul unei familii de evrei, puternic lovită de Marea Criză Economică din anii ’30. Practic, până să se angajeze la Montgomery Ward, May a fost efectiv amenințat de moartea prin inaniție.

Mai mult, propunerea unei povești menită să descrețească frunțile copiilor a venit într-un moment tragic. Soția lui May se lupta de ceva timp cu o boală ucigătoare iar în 1939, trupul ei părea că nu va mai lupta.

În august 1939, Evelyn May moare și Ward îi propune angajatului său să renunțe la proiectul cărții.

Robert însă nu renunță. Din familie nu avea, evident, un bagaj suficient de povești de Crăciun, sărbătoarea nașterii unui Mesia pe care rudele sale încă îl așteaptă să vină pe Pământ, dar a apelat la alte amintiri din copilărie, cele în care colegii îl șicanau pentru că era evreu, adică ”altfel”.

Mai mult, când jumătatea sa a murit, el a avut revelația că sufletul ei îl va călăuzi toată viața prin lumea rece și încețoșată.

Așa s-a născut povestea renului cu nasul roșu de care ceilalți opt frați își băteau joc, îl porecleau în fel și chip și nu îl chemau niciodată la jocurile lor din curtea lui Moș Crăciun.

Asta până într-o noapte, normal că era 24 decembrie, când ceața groasă părea că îl va face pe Moș să nu mai ajungă la timp la copiii care-l așteptau.

Moșul a avut revelația că Dumnezeu dăruiește fiecăruia un talent, iar micului ren îi dăduse un nas atât de strălucitor încât le putea lumina calea spre casele micuților care reușiseră să fie ascultători un an întreg!

Renului îi mai trebuia un nume. Primul care i-a venit lui May în minte a fost Rollo, apoi a căutat ceva mai maiestuos și s-a gândit la Reginald. În final s-a oprit asupra propriei porecle din copilărie, Rudolph!

Vă e cunoscut numele?

Rudolph, renul ”născut” de două ori

În concluzie, Rudolph este copilul evreu sărăcit de Criză, batjocorit de ceilalți puști, dar dăruit de Dumnezeu cu un ”far” călăuzitor spre bucuria celorlalți.

Poveste și nume avea, lui Rudolph îi mai trebuia o față.

Primul care i-a desenat-o a fost Denver Gillen, specializat până în 1939 în colorat ambalaje și vopsit firme din lemn. Norocul urmașilor săi a fost că a fost cooptat rapid în firma care a preluat marca ”Rudolph”, The Rudolph Company, dar să nu grăbim povestea.

Denver nu văzuse în viața lui un ren. S-a dus la grădina zoologică pentru a vedea cum arată unul, dar, după cum arată Rudolph în primele desene, se pare că Denver a găsit un loc mai comod de a urmări animalele lângă țarcul cu căprioare!

În decembrie 1939, cărticica ”Rudolph, renul cu nasul roșu” era în rafturi.

Succesul a fost uriaș. S-au distribuit în acea iarnă aproximativ 2.4 milioane de copii!

Ghinionul lor a fost că izbucnirea războiului a impus economii drastice la hărtie, așa că renii lui Moș Crăciun intră la hibernare până în 1947.

Abia atunci se tipărește ediția a doua, care are din nou un succes teribil.

Atât de mare încât un an mai târziu apare și primul film de animație ”Rudolph The Red-Nosed Reindeer”.

Din acel moment a căpătat și o altă față, păstrând doar nasul strălucitor. De ea s-a ocupat unul dintre marii artiști ai genului, Max Fleisher, părintele lui Popeye Marinarul, Betty Boop și Superman. După ce a intrat în lumea bună a personajelor de succes, Rudolph nu a mai părăsit-o niciodată!

Fața făcută de Fleisher o aveți astăzi pe mașină, ea vă privește din jucării de pluș, plastic, baloane, farfurii, afișe.

Povestea nu se încheie aici. În 1947, Rudolph și May avea să sărbătorească pentru prima oară Crăciunul împreună. Recăsătorit, May s-a convertit la catolicism în 1948, chiar în anul renașterii personajului s-au.

Intră în scenă un cowboy legendar

În decembrie, imediat după ce dispar de peste tot cântecele patriotice, până se mătură ultimele confetti aruncate de Revelion, o ascultați de zeci de ori. Până nu o mai băgați de seamă. Răsună la radio, e fundal la reclame, cântă din toate difuzoarele din magazinele împodobite ca să vă ia banii de sărbători.

Rudolph are și o melodie, devenită, asemenea nasului roșu, unul dintre ingredientele nelipsite ale atmosferei ”Crăciunului consumist”.

Inițial, falsul colind a fost un cântec country scris tot de un evreu, Johnny Marks, cumnatul lui Robert Lewis May. În 1948, când a compus piesa ”Rudolph The Red-Nosed Reindeer”, Marks era deja cunoscut drept unul dintre cei mai de succes autori de cântece de… Crăciun.

El a compus 23 de cântece pentru Sărbătoarea Nașterii Domnului! Multe sunt hit-uri pentru Frank Sinatra, Dean Martin, Bing Crosby, Chuck Berry, Elvis Presley.

Inspirat de cartea în versuri scrisă de fratele soției sale, Marks a făcut linia melodică, dar a vrut și alte versuri , cele în care apar și numele fraților lui Rudolph, ”răutăcioșii” Dasher, Dancer, Comet, Prancen, Vixen, Cupid, Donner și Blixden.

Versurile cântecului sunt o adaptare a unui colind din 1823, ”O vizită a lui Moș Nicolae”, poem revendicat abia în 1837 de Clement Clarke Moore.

Piesa a fost înregistrată prima oară de jazzman-ul Harry Bannon, dar prima difuzare, în noiembrie 1949, a fost și primul eșec.

De fapt, un singur ascultător a ”vibrat” la cântec, dar asta a schimbat soarta piesei.

Ascultătorul impresionat de drama lui Rudolph a fost Ina Mae Spivey, nevasta celui mai celebru cowboy al acelor zile (și probabil al tuturor timpurilor), Gene Autry.

Actor de filme western, cântăreț al baladelor pistolarilor din Wild West, campion de rodeo și realizator de emisiuni, Autry a cedat presiunilor soției sale să interpreteze și un cântec de Crăciun.

Ina Mae l-a grăbit și cântecul era deja la radio în decembrie 1949. Ce a realizat?

În acea iarnă, single-ul (discuri de turație 45, cu doar două piese înregistrate) s-a vândut în 12,5 milioane de exemplare! A fost mult timp cel mai popular cadou de Crăciun oferit în America.

În ianuarie 1950, piesa ocupă locul 1 în Topul Billboard, dar, caz unic în istoria topurilor muzicale, luna următoare nu mai figura pe nicio poziție! Lucru absolut normal pentru un ingredient al Crăciunului. Discul cu Rudolph, ornamentele pentru pom și căciula de Moș ajung inevitabil în lada cu lucruri de păstrat până ce atmosfera sărbătorii de iarnă pune iar stăpânire.

Post Scriptum Rudolph, ca personaj de desene animate, nu a mai înregistrat succese majore de piața filmelor, deși rămâne cel mai popular personaj comercial asociat sărbătorii, mai bine vândut chiar decât Santa Claus în versiunea Coke. Se spune că ”fratele său” disneyan, Bambi, a acaparat lumea desenelor animate, nelăsând loc altor ”cervidae”.

Piesa lui Marks este cea mai cântată piesă de Crăciun, după Jingle Bells, înregistrând peste 10.000 de cover-uri notabile! Versiunea lui Gene Autry se estimează că este cântată la radiourile din întreaga lume de un milion de ori în perioada 1-31 decembrie. Piesa ocupă locul 36 în topul Billboard al celor mai influente cântece ale lumii.

Nasul roșu, sufletul lui Evelyn May, a supraviețuit tuturor personajelor din această poveste.

 

Parteneri