Descoperire arheologică incredibilă! Opiul a fost detectat în rămășițele umane de la Spitalul Principal Milano din secolul al XVII-lea
Ospedale Maggiore (Spitalul Mare), cunoscut și sub numele de Ca’ Granda, a fost fondat la mijlocul secolului al XV-lea de Francesco Sforza, duce de Milano, pentru a oferi asistență medicală gratuită pentru cei săraci. Până în secolul al XVI-lea era principalul spital al orașului, fiind apreciat în întreaga Europă pentru asistența medicală inovatoare, practicile de igienă și tratamentul acordat de medicii specializați. Unele dintre aceste practici, cum ar fi schimbarea zilnică a lenjeriei de pat, sunt lucruri obișnuite astăzi, dar erau revoluționare în anii 1600.
Arhivele spitalului au fost păstrate de la înființarea sa din 1456 și până la închiderea sa în secolul XX
Acestea oferă o documentație bogată a secolelor de administrație a spitalului și ale practicilor medicale, inclusiv a medicamentelor din depozitele sale. Registrele medicamentelor sunt incredibil de detaliate, enumerând ingredientele principale și modul în care au fost obținute.
Cercetătorii care au urmărit să verifice utilizarea medicamentelor așa cum sunt descrise în arhivele istorice au apelat la o altă înregistrare unică, de natură arheologică: cripta spitalului. Ospedale Maggiore avea o criptă dedicată înmormântărilor, care a fost în mod constant extinsă și utilizată pe parcursul secolului al XVII-lea. Se estimează că în cele 14 camere ale acesteia se află astăzi aproximativ 2,9 milioane de oase, rămășițele a peste 10.000 de persoane care au murit în spital.
Astfel, echipa de cercetare a prelevat probe biologice din oasele din criptă și din țesutul cerebral conservat. Din cele nouă probe din țesutul cerebral conservat și opt probe craniene, analiza toxicologică a descoperit alcaloizi din diferiți derivați ai macului de opiu în șase dintre ele, patru din țesutul cerebral și două din craniu.
„Mai exact, noscapina, papaverina și codeina au fost observate în țesutul cerebral conservat, în timp ce, pe lângă aceste molecule, morfina a fost detectată în probele osoase. Scheletele cu urme de Papaver somniferum proveneau de la trei femei (dintre care două adulte), un bărbat și un copil de 11-12 ani (pentru care nu s-a putut efectua o evaluare a sexului). Într-un caz cu rezultate toxicologice pozitive, s-au observat semne de traumă înainte de deces pe osul parietal stâng. Acest aspect ar putea fi responsabil pentru inflamația cronică și durerea care ar fi fost ameliorată cu utilizarea plantei Papaver somniferum în spital. […]”
„Papaver somniferum (macul opiaceu) este prezent în arhivele Ca’ Granda, ceea ce indică nu doar că era disponibil în farmacie, ci și că era utilizat în mod activ ca tratament medical. Opiumul era menționat în arhivele apotecii încă din 1558 sub formă de laudanum sau semințe de mac negru; în lista de inventar din 1604 este semnalată prezența semințelor de mac alb, a semințelor de mac negru, a siropului de mac și a opiului tebaic, în timp ce în 1617 spitalul a introdus și plasturii de laudanum. În plus, conform registrelor păstrate la fostul spital, medicii din Epoca Modernă, și în special de la Ca’ Granda, foloseau opiu sub formă de pilule uscate sau sirop (Capsulae sicca et succus capsularum inmaturarum) și sub formă de tinctură de opiu (Laudanum), ca narcotic, analgezic, astringent, coagulant, spasmolitice și antitusiv. Prin urmare, concluziile prezentate în această cercetare confirmă datele de arhivă și pun în aplicare cunoștințele noastre despre istoria medicinei din Milano.”
