Lucrarea reprezintă prima culegere de legi juridice, canonice și civile, în limba română. Traducerea s-a făcut după o ediție slavonă care are la bază un nomocanon bizantin. De această grea activitate s-a ocupat Mihail Moxa, călugărul erudit de la mănăstirea Bistrița (jud. Râmnicu Vâlcea).
Stihurile la stema Țării, însemnarea (incipit) după predoslovie, precum și ultima însemnare (colofonul), au fost semnate, în ordine, de Urilă (Udriște) Năsturel, Meletie Macedoneanul și ieromonahul Ștefan de la Ohrida, fiind alcătuite în slavonă, printre ultimele manifestări ale slavonei ca limbă de cult, înainte de dispariția sa treptată.
În schimb predoslovia mitropolitului Theofil al Țării Românești a fost redactată în limba română, cu alfabet chirilic.
Pre limba rumânească
Înaltul arhiereu ne lămurește cu privire la rostul tipăririi cărții în limba pământească. „Socotit-am că mai toate limbile au carte pre limba lor. Cu aceea cugetai și eu, robul Domnului mieu Is. Hs., să scot această carte, anume Pravila, pre limba rumânească”.
Credincioșii ortodocși din Transilvania au beneficiat de o ediție similară a Pravilei, cu o predoslovie semnată de mitropolitul Ghenadie al II-lea. Din pagina de titlu putem rezuma alcătuirea Codexului, cel dintâi în limba română, după legile sfinților apostoli, grupate și dezvoltate în plenul celor șapte concilii ecumenice și după învățăturile sfinților părinți.
„Cine se va însura într-altă credință…”
Dincolo de importanța acestei apariții juridice, preponderent bisericești, în limba română, ediția întâi a Pravilei de la Govora își are limitele sale. Acestea sunt evidențiate de complexul context geo-politic și etno-cultural al Munteniei din secolul al XVII-lea.
Aplicarea modelului imperial bizantin (Byzance apres Byzance) se făcea de sus în jos, cu ignorarea factorilor sociali.
Normele de drept penal asupra infracțiunilor și pedepselor sunt privite dintr-o perspectivă profund religioasă. Infracțiunea este considerată păcat, iar pedeapsa este privită drept ispășire.
Morala tradițională este inspirată tot din religie, fiind redusă la frica față de păcat.
„Cine se va însura într-altă credință, fetele și feciorii, unii ca aceia să aibă pocăință în cinci ani, așișderea și popii ceia ce-i vor cununa, și aceia să aibă pocăință trei ani afară de biserica”.
Femeile nu puteau „să ia chip drăcesc”, adică să poarte măști sau să îmbrace straie bărbătești.
Se sancționa în mod drastic orice abatere de la normalitate, pentru că „așa a lăsat Dumnezeu”. Tiparul social al obștei satului trebuia respectat cu strictețe pentru a nu atrage mânia divină.
„Așa am pomenit”
Peste un deceniu, o altă variantă de Pravilă (Îndreptarea Legii cu Dumnezeu) va reuși întrucâtva să îndrepte, sub o formă relativ autohtonă, conceptul de Pravilă.
Universul satului românesc a transmis sub sintagma „legea pământului” diverse norme care uniformizau relațiile din interiorul și exteriorul familiei.
Viața însăși se ghida după două precepte: datina populară și credința creștină.
Dacă datina populară răspundea la formula „așa am pomenit”, credința creștină se baza de dictonul rigid „crede și nu cerceta.
Obiceiul reprezenta legea Țării, iar dreptatea creștină era morala care guverna.
Pasaje din Pravilă
Cap. 6 (de episcopi [și preoți])
Preotul care se va însura cu a doua muiere, să fie alungat din preoție.
Preotul care va cădea în curvie sau își va da trupul spre rușine (păsări, dobitoace) să se lase de liturghie, iar dacă este popă în devenire și se vor afla toate acestea, să nu se apropie de preoție.
Cap. 8 (de părinți și de feciori)
Feciorul care va grăi cuvinte grele părinților și cu nedreptate, „cu moarte să moară”, deoarece părinții i-au dat lumină și viață. Iar de va regreta ce a făcut să i se dea canon de pocăință, apoi să ceară îndurare părinților săi spre iertare.
Iară de va lovi cu lemn pe tatăl său să i se taie mâna feciorului.
Cap. 20 (de muierea moartă)
Muierea care face farmece sau bărbatul vrajitor să se pocăiescă trei ani, iar de va fi călugăr sau călugăriță, să se pocăiescă cinci ani.
Cap. 21 (de furi din biserică)
Cine este prins în biserică furând, să dea înapoi mai mult decât a furat, apoi să fie bătut pe spate cu toiagul de 30 de ori, iar pe talpa piciorului de 24 ori, ca să nu mai fure.
Cap. 27 (de furi din groapa morților)
Cine dezgroapă trupurile morților și îi va dezbrăca de haine și le va fura, să se pocăiască cinci ani și să facă în fiecare zi câte 100 de mătănii.
Cap. 38 (de popă fără antimis). [Antimisul reprezintă un acoperământ liturgic fără de care nu se poate oficia litrughia].
De se va priceștui (împărtăși) cuconul nebotezat, să aibă pocăință părinții lui un an și să facă câte 50 de mătănii [în fiecare zi].
Sursa: capodopere2019.ro
