Efigia lui Hristos, care nu se întâlneşte la nici un Domn anterior, apare în Țara Românească pe reversul unei serii de monede bătute de Mircea cel Bătrân.
Introducerea ei se datorează unei influenţe sud-dunărene, căci nu numai monedele bizantine, dar şi cele bulgăreşti şi sârbeşti au această reprezentare aproape în mod permanent.
După Constantin Moisil, adoptarea acestei efigii sfinte în monetăria munteană este consecință a relaţiilor strânse dintre Mircea şi popoarele balcanice cu care a luptat mână în mână contra turcilor.
Dar şi legăturile strânse de familie şi politică dintre Domnul muntean şi împăratul din Constantinopol trebuie să fi contat.
Căci Mircea era fiul unei principese bizantine, Callinichia, şi avea şi titlul de „despot” primit de la împăratul din Constantinopol.
În orice caz efigia de care vorbim este o manifestare a influenţei orientale, care începuse după ce Nicolae Alexandru Basarab a încheiat legătură bisericească cu Patriarhia din Constantinopol,
