Cunoașterea microistorică în secolul XXI
La început marxiști, aceștia au căutat apoi alte căi de a explica trecut, întrucât marxismul prin conceptul de luptă de clasă nu mai putea fi utilizat. Trebuie spus că istoricii care practică microistoria este caracteristică prezentarea în interiorul lucrării a descoperirilor și a procedurilor utilizate. Istoricul caută să afle adevărul, iar dubiile și incertitudinile sale se află peste tot. Ei utilizează acest procedeu narativ tocmai pentru că sunt convinși că viața comunităților sau a indivizilor poate fi cunoscută plenar prin narațiune, adică exact ceea ce contestă Noua istorie franceză. De asemenea, ei refuză să apropie discursul istoric de cel literar, văzând foarte strict granițele.
Microistoria, înțeleasă ca o înțelegere a istoriei mari, ample, a macroistorie prin studierea unor porțiuni mici, a microistoriei, sau mai bine zis a microistoriilor, ar putea să aibă succes și în lumea secolului XXI dacă ne gândim că aceste istorii ale marginalilor, ale defavorizaților, ale celor prea puțini văzuți sunt în vogă. Ceea ce s-a petrecut în secolul XX în Germania, când s-au utilizat demersurile specifice microistoriei pentru studierea societății secolului trecut și a faptelor politice în ceea ce s-a chemat istoria cotidianului, se poate foarte bine întâmpla și în secolul XXI. Fără doar și poate, trebuie însă să se evite reducerea la anecdotic și trebuie să se găsească tocmai acel element care contribuie la înțelegerea ansamblului.
Așa cum microistoria a folosit la cercetarea asupra vieții preindustriale și istoria cotidianului la cercetarea istoriei secolului XX, o revigorare și o rafinare a metodelor ar putea conduce la aflarea unor amănunte nebănuit de interesante. Microistoria secolului XXI ar trebui să o completeze macroistoria, deci să răspundă la acele probleme punctuale și poate minore, dar care întregesc realitatea istorică.
Astfel, așa cum în Germania s-a folosit calculatorul pentru a stabili generalizări sau abateri de la generalizări, cred că o temă interesantă ar fi studierea, în vremea comunismului românesc, a respingerii doctrinei capitaliste de către populație prin lecturarea operelor, chiar și literare, ale autorilor capitaliști promovate în librării chiar de aparatul de stat, de putere. Desigur, acesta este doar unul dintre exemplele unde adepții teoriei și practicii microistorie ar putea aduce cunoaștere. Microistoria, chiar dacă nu oferă în general date macro, contribuie negreșit la întregirea istoriilor, la cristalizarea unei cunoașteri de ansamblu, cu mai puține hibe și sincope.
