Cum s-a răzbunat regimul comunist din România pe toți cei care erau considerați criminali de război și dușmani ai țării
Victimele persecuțiilor politice au fost numeroase, deoarece au existat mai multe valuri de represiuni, începând din toamna anului 1944 și atingând apogeul violenței între 1948 și 1958.
Regimul comunist s-a bazat puternic pe represiunile politice pentru a-și pune în practică proiectul de control și de transformare a societății românești. Chiar înainte de venirea lor la putere, comuniștii români, sprijiniți de armata sovietică staționată pe teritoriul României, sub pretextul „epurărilor fasciste”, au forțat guvernul de la putere să deporteze în URSS câteva mii de români de etnie germană (între 75.000 și 90.000). A urmat hărțuirea refugiaților români din Basarabia și Bucovina de Nord de către Ambasada sovietică din România, aceștia fiind considerați cetățeni sovietici care trebuiau să fie repatriați în „țara lor de origine” (după război, teritoriile românești din Basarabia și Bucovina de Nord au devenit parte a Uniunii Sovietice).
După 6 martie 1945, guvernul lui Petru Groza a organizat mai multe procese ale unor presupuși „criminali de război”
După 6 martie 1945, guvernul pro-comunist al lui Petru Groza a organizat mai multe procese ale unor presupuși „criminali de război”. În afară de mareșalul Ion Antonescu și de adepții săi fideli din spectrul politic de extremă dreapta, comuniștii au arestat 90.000 de persoane: membri ai armatei, jurnaliști, foști funcționari de stat și membri ai altor partide politice. Persecuția „dușmanilor” avea să continue în lunile și anii următori. La început, fiind mai puțin organizați și nevoiți să se bazeze pe fostele cadre ale Departamentului Securității Statului, comuniștii nu au reușit să oficializeze represiunea. Acest lucru avea să se realizeze după abdicarea forțată a regelui Mihai, în 1947.
Între 1947 și 1949, comuniștii români au urmărit neîncetat să distrugă elitele politice, sociale și intelectuale ale României din perioada interbelică. Represiunea nu a vizat doar „dușmanii” politici și de clasă. Religia, descrisă drept „opiu al poporului”, părea o amenințare mai reală și mai semnificativă decât cea reprezentată de politicieni și intelectuali. Dacă Biserica Ortodoxă, mereu fidelă idealului său de a se supune puterii, a evitat persecuțiile directe, Biserica Greco-Catolică a suferit cele mai dure lovituri. În octombrie 1948, toate proprietățile sale au fost confiscate, iar aproximativ 500 de preoți, precum și toți episcopii, au fost arestați.
Preoți greco-catolici condamnați la închisoare în timpul comunismului
O singura vizită la ambasadele occidentale era suficientă pentru a arunca sute de persoane în închisorile comuniste.
Arestarea personalităților proeminente ale vieții politice, economice, intelectuale și religioase între 1944 și 1950 a fost urmată de arestarea unor membri de rang secund sau simpli simpatizanți ai altor partide politice, precum și a studenților care și-au exprimat opoziția față de comunism într-un fel sau altul. Programul comuniștilor care urmărea să rupă orice legătură cu Occidentul a dus, de asemenea, la încarcerarea a numeroase persoane condamnate pentru infracțiuni de spionaj. O simplă vizită la ambasada americană, britanică, franceză sau Turciei era suficientă pentru a arunca sute de persoane în închisorile comuniste.
Simple croitorese care citeau reviste de modă străine la biblioteca Institutului Francez din București sau care participau la seratele organizate la ambasada Turciei au fost arestate și judecate pentru infracțiuni de „înaltă trădare”. În același timp, toate centrele culturale din țările occidentale au fost închise, cei care le frecventau fiind adesea considerați „spioni în slujba puterilor inamice”, arestați, judecați și condamnați la mulți ani de închisoare.
Celula închisorii în care a murit Iuliu Maniu
De asemenea, nu cunoaștem numărul exact al celor care au murit în închisori, lagăre de muncă și camere de interogatoriu. Cifrele variază de la 1.406, potrivit unui istoric, la 190.000, după cum afirmă Corneliu Coposu, un fost deținut politic care a petrecut 17 ani în închisorile comuniste.
Deportarea și strămutarea persoanelor considerate o amenințare pentru regim au făcut și ele victime. Peste 44.000 de persoane au fost deportate între 1951 și 1964. Sute dintre ei au murit din cauza condițiilor precare. Decretul care interzicea avortul pentru femeile sub 45 de ani și care aveau mai puțin de 4 copii a dus la moartea a peste 10.000 de femei între 1966 și 1989, din cauza metodelor improvizate de avort și a faptului că medicilor li s-a interzis să acorde îngrijiri femeilor care se îmbolnăveau în urma acestor tentative.
