Pistolul din buzunarul lui Groza: Cum l-au forțat comuniștii pe ultimul rege al României să abdice
Deși slab și nesemnificativ în spectrul politic, Partidul Comunist a reușit să pătrundă sistematic și să deturneze instituțiile politice una câte una, culminând cu falsificarea rezultatelor alegerilor din noiembrie 1946 și forțându-l pe ultimul rege al României, Mihai I, să abdice.
Fostul rege (care a trăit în exil pe toată durata regimului comunist) a povestit acele evenimente într-un interviu acordat lui Mircea Ciobanu („Convorbiri cu Regele Mihai I al României”, 1992).
„Poporul s-a obișnuit să vă iubească. Acum, trebuie să învețe cum să ne iubească pe noi”
„Așadar, pe 29 decembrie, Negel ne-a sunat pentru a ne anunța că Groza (n.n. prim-ministrul interimar al României) ne-a convocat de urgență la București, pentru a discuta o importantă problemă de familie. Am ajuns la casa de pe strada Kiselleff. Nu am așteptat prea mult până când a apărut Groza, împreună cu Gheorghe Gheorghiu-Dej (n.n. secretarul general al Partidului Comunist). Am intrat în sala de recepție, ne-am așezat, iar după nu prea mult timp, Groza a spus cu un zâmbet glumeț: „Am venit aici să discutăm despre un divorț amiabil”. Noi nu prea înțelegeam ce voia. „Despre ce divorț vorbiți?”, am întrebat eu. Apoi, Groza s-a angajat într-o explicație interminabilă și alambicată, spunându-ne că trăim un moment politic foarte critic, că Marile Puteri ne așteaptă, că monarhia nu mai este necesară, că este o barieră în calea adevăratei democratizări și modernizări a țării, și așa mai departe – nici nu mai țin minte toate detaliile. Apoi s-a oprit din explicația sa alambicată și mi-a întins o bucată de hârtie. Am luat-o și am răsfoit-o. Când am înțeles în sfârșit despre ce era vorba, am protestat, mai ales că mi se cerea să mă conformez imediat. I-am spus lui Groza și însoțitorului său că nu pot da un răspuns pe loc și că întregul popor român ar trebui să fie consultat într-o chestiune atât de importantă precum abdicarea regelui, deoarece numai poporul poate decide dacă Constituția trebuie modificată sau nu. Mi s-a replicat că nu este momentul pentru subtilități. „Poporul s-a obișnuit să vă iubească. Acum, trebuie să învețe cum să ne iubească pe noi”. Le-am cerut să-mi dea documentul, ca să-l pot citi într-un loc liniștit, și m-am retras în biroul meu.”
În momentul discuțiilor cu regele Mihai, Groza avea un pistol în vestă:
„I-am chemat pe Negel și pe Ioanitiu, care erau în casă și așteptau pe hol să vorbească cu mine. Mi-au spus cu o voce alarmată că liniile telefonice au fost tăiate, că gărzile palatului au fost înlocuite cu soldați din alte regimente și că suntem ținta unor trupe de artilerie grea, care sunt gata să tragă în orice moment. Acela a fost momentul în care am înțeles că nu se mai putea face mare lucru. Am citit documentul și m-am întors în sala de recepție. Am încercat să tratez cu cei doi pe o bază rațională, dar nu aveam cum să ajungem la un acord comun. De fapt, Constituția pe care tocmai am menționat-o a încetat de mult timp să mai aibă vreun fel de influență asupra lor.”
„Au trecut curând la șantaj. Mi-au spus că orice întârziere în semnarea documentului însemna că membrii guvernului, inclusiv comuniștii, ar trebui să ordone executarea a peste 1 000 de studenți care au fost arestați recent, pentru a contracara orice potențială opoziție. După ce am semnat în cele din urmă documentul, Groza s-a apropiat de mine cu un zâmbet foarte larg și bine dispus și – crezând că va fi o glumă grozavă – m-a rugat să-i ating buzunarul de la vestă. Mi-a spus: „Atinge-l!”. Avea un pistol în buzunar. Apoi s-a întors spre mama mea și i-a explicat: „E doar ca să nu am aceeași soartă ca Antonescu”. (n.a. Ion Antonescu, fostul lider fascist al României a fost judecat și executat după ce a fost înființat noul guvern de coaliție și România a trecut de partea celor care luptau împotriva Germaniei naziste).
