Cum era descrisă familia Ceauşescu în volumul OMAGIU, publicat în 1973

 
ceausescu

La 28 martie 1974, când a devenit primul preşedinte al Republicii Socialiste România, Nicolae Ceauşescu fusese deja atins de primii microbi ai cultului personalităţii. În 1967, el a fost desemnat preşedinte al Consiliului de stat, iar în 1968 condamnase URSS pentru că-şi trimisese soldaţii şi tancurile în Cehoslovaciei. Ceauşescu se credea un urmaş al marilor […]

La 28 martie 1974, când a devenit primul preşedinte al Republicii Socialiste România, Nicolae Ceauşescu fusese deja atins de primii microbi ai cultului personalităţii.

În 1967, el a fost desemnat preşedinte al Consiliului de stat, iar în 1968 condamnase URSS pentru că-şi trimisese soldaţii şi tancurile în Cehoslovaciei.

Ceauşescu se credea un urmaş al marilor domnitori români şi conform comunismulinromania.ro „savura pompa de tip bizantin şi simbolurile puterii, ca sceptrul prezidenţial”.

„Alegerea sa în această demnitate (n.r. – preşedinte al RSR) l-a determinat să-şi atribuie puteri depline, deciziile sale fiind – de regulă – transpuse în legi şi hotărâri ale Consiliului de Miniştri.

După această dată, cultul personalităţii a devenit tot mai accentuat, ajungând la manifestări delirante, asemănătoare celor din timpul lui I.V. Stalin”, arată sursa citată.

Volumul OMAGIU, publicat în 1973

Mimozele din aparatul de propagandă al PCR nu puteau rămâne datoare. Era vremea lor! Pe acel fundal a apărut şi masivul volum intitulat OMAGIU, publicat în anul 1973.

Nicolae Ceauşescu împlinise 55 de ani, o vârstă care avea nevoie de o dovadă de aprecier pe măsură. „Privim cu preţuire şi respect la armonia vieţii sale de familie.

Ataşăm o semnificaţie etică specială faptului că viaţa sa, alături de cea a tovarăşei sale de viaţă, fostă muncitoare textilistă şi militantă a U.T.C., membră a partidului din vremea ilegalităţii, astăzi Erou al Muncii Socialiste, om de ştiinţă, membră a C.C. al P.C.R., tovarăşa Elena Ceauşescu, oferă imaginea exemplară a destinelor a doi comunişti”, se scrie în OMAGIU.

În 1985, cultul personalităţii se acutizase

În anul 1985, la 20 de ani de la alegerea sa ca secretar general al PCR, propaganda a simţit că apetitul „Geniului Carpaţilor” crescuse şi prin urmare i-a oferit ce dorea.

A urmat o avalanşă de ode, imnuri şi lucrări de artă plastică menite să întreţină vanitatea lui Ceauşescu. Dorea, nu dorea, la fiecare dată de 26 ianuarie, ţara sărbătorea aniversarea „fiului cel mai iubit”. Modestul sătuc natal Scorniceşti a devenit loc de pelerinaj şi legendă.

„El este România, noi suntem fiii lui”, titra cu litere de-o şchioapă ziarul Scânteia la aniversarea vârstei de 65 de ani, în anul 1983. „Cu ocazia acestei date, s-a anunţat că, dovadă a impactului gândirii preşedintelui asupra întregii lumi, stau cele 24 de cărţi scrise, ce au avut parte de 125 de ediţii, însumând un tiraj total de 750.000 de exemplare”, se notează pe comunismulinromania.ro.

Desigur, peisajul cultului personalităţii era tuşat grosier cu  manifestaţiile grandioase organizate pe stadioane. Zeci de mii de persoane erau mobilizate pentru acele evenimente, iar mesajele de recunoştinţă, şi tipărirea a numeroase lucrări (poezie, proză) erau omniprezente.

Cum arăta România lui Ceauşescu?

„România lui Ceauşescu era o societate închisă, caracterizată prin represiune în toate domeniile existenţei umane: limitări ale dreptului de proprietate, condiţii grele de muncă şi salarii mici, lipsa libertăţii de mişcare, obstacole birocratice împotriva emigrării, violările drepturilor minorităţilor naţionale, dispreţ pentru credinţele religioase şi persecutarea practicilor religioase, austeritate economică drastică, cenzură permanentă în domeniul culturii, reprimarea tuturor vederilor disidente şi un omniprezent cult în jurul preşedintelui şi familiei sale”, se arată pe comunismulinromania.ro.

explicaţie foto: Aprilie 1973. Nicolae Ceaușescu în Parlamentul de la Haga