Conversia argint-aur a fost făcută în cinci etape, între anii 1994 și 2000, pe piața elvețiană și pe piața Londrei. În rezerva internațională a României, administrată de BNR, au intrat 8,9 tone de aur, în contrapartidă la cele 614 tone de argint.
Cele 614 tone de argint din tezaurul BNR deveniseră un balast costisitor, pentru că argintul este mult mai ușor decât aurul și, prin urmare, mai voluminos. Așa că a produs superaglomerare în spațiile de depozitare ale Băncii Naționale, urcând inutil cheltuielile de gestionare.
Cele 614 tone s-au strâns de-a lungul anilor la BNR, înainte de ’89, în condițiile în care statul deținea monopolul operațiunilor cu metale prețioase.
Statul era reprezentat de Banca Națională, care potrivit legii cumpăra tot argintul din producția internă, îl analiza și-l marca.
Industria românească nu reușea să folosească decât o infimă parte din argintul produs în țară. Grosul producției interne umplea depozitele BNR.
De ce nu era exportat argintul?
Un timp, România a vândut în străinătate mari cantități de argint. Apoi, exportul a fost stopat din cauza unei întâmplări nefericite.
Institutul condus de Elena Ceaușescu a făcut o serie de experiențe, folosind izotopi radioactivi într-o încercare de a restrânge pierderile tehnologice la extracția de argint. Radiațiile erau slabe.
Dar în lingourile de argint realizate prin această metodă s-au adunat concentrații mari de substanță radioactivă. Specialiștii institutului n-au sesizat pericolul.
Lingourile rezultate din aceste experiențe au circulat pe piața internațională, unde s-a descoperit că sunt contaminate. În consecință, în anii ’80, argintul românesc și-a pierdut statutul de liberă circulație pe plan internațional.
Producția internă, însă, a depășit acest moment. Ani la rând, fiindcă nu mai putea fi exportat, argintul s-a adunat în stocuri la BNR.
Desigur, Banca Națională a acumulat argint neinfestat, pentru că experiențele amintite au fost făcute doar în cadrul unei teme de cercetare, care a avut o durată limitată.
Niciodată argintul contaminat cu izotopi radioactivi nu a mai fost folosit în consum.
După ’89, ca urmare a demersurilor făcute de Banca Națională, argintul românesc și-a redobândit statutul de liberă circulație.
A devenit astfel posibil ca Banca Națională să iasă pe piața internațională, pentru a schimba argintul pe aur. După ce, însă, argintul românesc a fost verificat cu minuțiozitate de experți internaționali, care au constatat că nu era radioactiv.
Aurul
După ’89, Banca Națională nu a vândut nici un gram de aur. România a vândut aur doar înainte de ’89, când Ceaușescu făcea eforturi disperate să achite integral datoria externă.
Au fost vândute, atunci, în perioada 1982-1987, peste 80 de tone de aur. În ’89, Ceaușescu a încercat să refacă stocul de aur și a cumpărat 20 de tone.
România a intrat în ’90 cu numai 67 de tone de aur. Banca Națională.
SURSA ARTICOLULUI: Scrisoarea adresată de consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, senatorului Corneliu Vadim Tudor, la 17 iunie 2002, în replică la acuzațiile referitoare la aurul și argintul din rezerva BNR
