Investigaţiile ulterioare au demonstrat că această radiaţie are puterea de a penetra diverse substanţe care sunt opace la lumina obţinută şi, de asemenea, de a afecta un clişeu fotografic.
Rezultatele fiind inexplicabile din anumite puncte de vedere, în special în privinţa reflecţiei şi refracţiei, s-a îndoit că această radiaţie era lumină şi a lansat ipoteza că reflecţia se datora vibraţiilor longitudinale din eter, şi nu celor transversale, cum se întâmplă în cazul luminii obişnuite.
Din cauza neclarităţilor şi a naturii lor imprecise, le numeşte „razele X”.
Premiul Nobel
Vorbim despre Wilhelm Conrad Roentgen, laureat al Premiul Nobel pentru Fizică în 1901, care s-a născut la 27 martie 1845.
În 1895, a făcut descoperirea pentru care numele său a devenit celebru – razele Roentgen (principala denumire a razelor X).
Roentgen a condus cercetările şi în alte ramuri ale fizicii, cum ar fi elasticitatea, raportul capilarităţii căldurii specifice a diferitelor gaze, piezoelectricitatea, conducţia căldurii în cristale, absorbţia căldurii de către diferite gaze, rotaţia electromagnetică a luminii polarizate etc.
Studiile și cariera
Roentgen s-a născut la Lennep şi primii ani de şcoală i-a făcut în Olanda. Şi-a continuat studiile la Zurich. A devenit asistentul lui August Kundt, la Wurzburg, apoi la Strasbourg, unde, în 1874, se înscrie la doctorat.
În 1875, a devenit profesor de matematică şi fizică la Hohenheim, iar, în 1876, la Strasbourg. Din 1879, este profesor de fizică şi director al Institutului de Fizică din Giesen; din 1885, este profesor la Wurzburg, iar din 1900 la Munchen.
A încetat din viaţă la Munchen, la 10 februarie 1923.
