Cum a profitat Erwin Rommel de strategia deficitară a lui William Gott în campania din Africa de Nord?
În august 1942, Churchill a zburat la Cairo, însoțit de șeful Statului Major General (CIGS), generalul Alan Brooke. Au găsit armata derutată din cauza retragerii prelungite și comandamentul zdruncinat.
Churchill i-a oferit imediat comanda generală pentru Orientul Mijlociu lui Brooke, însă acesta a refuzat. Nu avea experiență în războiul din deșert și a considerat că datoria sa era să rămână alături de prim-ministru. S-a ajuns la un consens conform căruia, odată ce Brooke a fost scos din competiție, postul urma să-i fie oferit generalului Alexander, despre care s-a spus că se descurcase bine în Burma.
Poziția critică era însă comanda directă a Armatei a 8-a. Aici, Montgomery fusese menționat de Churchill și susținut de Brooke. Totuși, Churchill îl cunoscuse între timp pe generalul William Gott, un comandant al unui corp de armată din deșert care se afla în Orientul Mijlociu încă din 1939.
Churchill a fost imediat atras de Gott. Avea o personalitate de învingător, era foarte respectat de oameni și cunoștea bine deșertul. A primit postul, însă alegerea a fost una dezastruoasă.
Gott a fost un adept al mobilității în războiul din desert
El a avut un rol esențial în desființarea structurii divizionare a Armatei a 8-a și împărțirea acesteia în coloane volante și compartimente de brigadă. Această dezmembrare i-a permis de fapt lui Rommel să le provoace britanicilor înfrângere după înfrângere. Dacă Afrika Korps ataca unit, panzerele sale puteau să elimine aceste coloane și grupuri de brigăzi britanice (care erau adesea separate de distanțe atât de mari încât nu-și puteau oferi sprijin reciproc) una după alta. Bătălia de la Gazala, în urma căreia Armata a 8-a s-a retras în Egipt, fusese pierdută în acest mod.
Avionul care îl transporta pe Gott la Cairo s-a prăbușit. Acesta a supraviețuit în urma impactului prăbușirii, dar, așa cum îi era caracteristic, a încercat să îi salveze pe ceilalți și, astfel, și-a pierdut viața. Montgomery, a doua alegere a lui Churchill, a preluat comanda Armatei a 8-a.
În ceea ce privește statutul de general (și multe alte atribute), Montgomery era opusul lui Gott
Acesta nu a fost un susținător al mobilității. Armata urma să se apere împreună și să atace unită. Controlul urma să fie exercitat de Montgomery în cartierul său general. Mai mult decât atât, nu se va risca nimic. Alamein nu a fost altceva decât o repetare a tacticilor folosite de armata britanică pe Frontul de Vest din 1918. Urma să aibă loc un bombardament colosal. Apoi, infanteria înainta pentru a face o breșă în fața blindatelor. Montgomery știa că, dacă își va păstra armata unită și artileria concentrată, va fi capabil să-l epuizeze pe Rommel.
La Alamein, pe linia Mareth, la invazia Siciliei, la înaintarea lentă în Italia și, în cele din urmă, în Normandia, Montgomery și-a respectat metoda. Churchill și-a pierdut răbdarea cu generalul său – a amenințat cu intervenția în mijlocul campaniei din Alamein și în Normandia – dar în cele din urmă nu s-a dezis de el.
Bernard Montgomery, noul comandant al Armatei a 8-a britanice, și Brian Horrocks, noul comandant al Corpului XIII de armată, discutând despre repartizarea trupelor la cartierul general al Brigăzii 22 blindate, 20 august 1942
Așadar, politicienii au tot dreptul de a-și alege generalii și au responsabilitatea de a le oferi acestora mijloacele necesare pentru a câștiga bătăliile la care sunt expuși.
Dacă războiul este o chestiune prea serioasă pentru a fi lăsată în seama generalilor, bătălia este o chestiune la fel de complexă pentru a fi stăpânită de politicieni.
