Cum a organizat Traian una dintre cele mai mari lupte între gladiatori după cucerirea Daciei
Pentru a-și ține sub control populația, împărații plăteau pentru spectacol, pentru cursele de care din Circus Maximus, dar mai ales pentru luptele de gladiatori, un show brutal în care combatanții luptau pentru propriile lor vieți. Această cultură a ,,pomenii” politice și a violenței ca entertainment era aspru criticată de Iuvenal în secolul III p. Chr, însă la Roma, în Colosseum, aceste spectacole sângeroase prindeau foarte bine la public, peste 50.000 de romani putând urmări gladiatorii cum își dau viața.
Nu doar împăratul putea organiza luptele de gladiatori. Înainte de venirea la putere a lui Augustus, în vreme republicii, show-urile cu luptători în arenă erau organizate și de cei care voiau să obțină capital social, glorie și faimă, pentru a dobândi o funcție politică. Dacă luptele erau reușite, mulțimea îl sprijinea pe aristocratul care își pusese gladiatorii să moară în arenă. Una dintre cele mai glorioase și mai spectaculoase lupte între gladiatori s-a dat în timpul Jocurilor organizate de Traian după întoarcerea triumfătoare din Dacia. 123 de zile au durat festivitățile, peste 10.000 de gladiatori oferind publicului sângele lor. Treptat, odată ce religia creștină a pătruns în Imperiu, luptele de gladiatori au fost abolite de împărații deveniți adepți ai noii credințe.
În genere, originea socială a gladiatorului era cea de sclav, însă și unii criminali ajungeau să împărtășească aceeași soartă. Condițiile în care trăiau gladiatorii erau cel puțin mizere, iar viața lor era scurtă și plină de violență, care uneori se revărsa asupra patronilor, cum s-a întâmplat în timpul răscoalei conduse de Spartacus în 73-71 a. Chr. Au existat și cazuri în care gloria pe care o dobândiseră în arenă le-a permis să aibă acces în zone mai înalte ale societății, în patul unor matroane, de pildă. Pentru experiența în sine, chiar și romanii cu origini nobile, aristocratice, ajungeau să coboare în arena, bărbați și femei, ispitiți de celebritatea pe care o putea căpăta.
Nu exista un stil de luptă anume printre gladiatori. Cei mai mulți alegeau să lupte cu un gladius, o sabie scurtă, după care erau și denumiți, în vreme ce alții luptau cu un trident și un năvod, fiind numite retiari. O luptă se încheia când un gladiator îl învingea pe celălalt. Urma judecata împăratului: acesta îl putea cruțat pe învins, ridicând degetul mare, sau îl putea condamna la moarte, prin coborârea lui, decizia împăratului bazându-se pe voința mulțimii.
