La 24 iulie 1567, nobilii protestanți au reușit să o forțeze pe Regina catolică a Scoției să abdice. Ea s-a refugiat în Anglia și a fost imediat considerată un pericol pentru tronul englez, unde se afla Elisabeta I Tudor.
Elisabeta era fiica Regelui controversat Henric al VIII-lea și a celei de-a doua soții Anne Boleyn, un mariaj nerecunoscut de Europa catolică.
Inițial Henric a fost căsătorit cu Katharina de Aragon și l-a rugat pe Papa de la Roma să anuleze mariajul și să îi permită să o ia pe Anna de soție. Al doilea mariaj a dus la ruptura dintre Anglia și papalitate și la crearea Bisericii Anglicane.
Având în vedere că Elisabeta I nu era considerată un copil legitim al Regelui, i s-a interzis urcarea la tron, dar tot a făcut-o.
Singura îndreptățită să ocupe tronul ar fi fost Maria, nepoata surorii decedate a lui Henric, Prințesa Margareta, care în 1503 s-a căsătorit cu Regele scoțian Jakob al IV-lea.
Conspirația Ridolfi
Primul susținător al Mariei la sosirea în Anglia a fost ducele de Norfolk, catolicul Thomas Howard. El a aranjat un mariaj fără ca Regina Elisabeta să afle ceva.
Pe atunci, mariajele pretendenților la tron se puteau realiza și fără acordul Reginei. Secretarul de stat al Elisabetei, William Cecil, a descoperit acțiunea, iar ea a fost anulată prin intervenția Reginei. Cei doi au fost lăsați în viață.
Ducele de Norfolk a demarat o nouă tentativă de răstunare a regimului. L-a contactat pe bancherul din Florența Roberto Ridolfi, căruia i-a dat două misiuni: să ia legătura cu abasadorul Spanei și să ceară ajutorul Regelui Felipe al II-lea, pentru instalarea unei dominații catolice în Anglia.
Ridolfi a transmis mesajul dorit și s-a prezentat la Papa de la Roma, pentru a-i aduce planul la cunoștință.
Pe drum i-a mărturisit planul și ducelui de Toscana, Cosimo de Medici, care l-a anunțat imediat pe William Cecil. Ducele de Norfolk a fost decapitat, iar Ridolfi a fost interogat de Walsingham, unul dintre cei mai loiali oameni ai Reginei.
Conform geschichte.history.info, Ridolfi a fost eliberat abia după ce a fost transformat într-un agent dublu.
Nu este exclusă nici varianta ca Ridolfi să fi fost de la început agent dublu și să fi primit instrucțiuni pentru discreditarea nobililor catolici.
Rețeaua lui Walsingham
La 23 decembrie 1570, Walsigham a avut primul contact oficial cu Regina, după ce a fost numit ambasador în Franța. După trei ani l-a înlocuit pe William Cecil în funcția de secretar de stat.
El era foarte apreciat pentru curajul de a vorbi deschis în fața Reginei.
În 1578, el scrie într-un memorandum că cea mai mare problemă a Angliei este loialitatea unei părți importante a poporului față de Maria Stuart, fosta regină a Scoției.
În acest sens, Walsingham a creat o rețea de colaboratori, spioni și informatori, cu scopul declarat de a împiedica orice tentativă a Mariei Stuart de a urca vreodată pe tronul Angliei.
Pe lângă agenții săi, el a creat și o rețea de “agenți de ocazie” care urmau să primească o singură misiune.
Rețeaua lui Walsingham avea 53 de spioni obișnuiți răspândiți prin Europa și 18 agenti de rang înalt în Anglia, la care se adăuga un număr important de informatori.
În 1580 reușise să racoleze agenți în 12 orașe din Franța, nouă din Germania, patru din Italia și Spania, trei din Olanda și un număr necunoscut în Algeria, Tripoli și Constantinopol.
Francis Walsingham devenea astfel primul șef al serviciului secret britanic, cunoscut astăzi ca MI6.
El a înțeles imediat că propaganda este una dintre activățile esențiale ale serviciului secret pentru atingerea obiectivelor politice.
Așa a dispus rănspândirea unui discurs bine articulat despre căsătoria de fațadă dintre ducele de Norfolk și Regina Scoției, Maria Stuart.
Tactica a folosit-o și pentru a speria dușmanii Angliei.
Când mult temuta Armada spaniolă și-a cristalizat planurile de invadare a Angliei, spionii lui Walsingham au răspândit o serie de profeții în Paris, Amsterdam, Lisabona și pe teritoriul Spaniei că o astfel de tentativă ar declanșa furtuni apocaliptice și accidente înspăimântătoare.
Agenții săi au confiscat mai mereu la timp materialele de propagandă ale adversarilor, în special ale catolicilor care nu acceptau supunerea în fața Bisericii Anglicane.
Cei mai mulți au fost expulzați în alte țări europene.
La acea vreme, serviciul era chiar secret.
Foarte puțini știau de existența sa și de modul în care opera.
Walsingham considera că era mai bine este să opereze singur, ca să nu expună agenții riscului de a fi deconspirați.
El crease cel mai mare și eficient serviciu de informații din lume la acel moment.
Tehnici de spionaj din secolul al XVI-lea
Una dintre principalele metode folosite de Walsingham a fost scrisoarea scrisă cu cerneală invizibilă, textul devenind vizibil abia după aplicarea unei combinații de lapte și suc de lamâie la o anumită temperatură. S-a folosit și tehnica inventată de Gerolamo Cardano , care a trăit din 1552 în Anglia, în gazdă la cumnatul lui William Cecil.
El folosea un decodor metalic cu găuri în care apărea câte-o literă din text, căreia i se atribuia un număr, iar textul era compus din literele alăturate în ordinea crescătoare a numerelor.
Chiar și așa, textul nu era complet codificat. În loc de numele real al unor persoane sau locații se foloseau zodiile, zilele săptămânii sau numerele.
Elisabetei îi era atribuit numărul 32, Mariei Stuart 23, Franța era 54, iar Scoția 70.
Conspirația Babington
Thomas Phelippes a intrat în serviciul secret englez în 1578, în calitate de asistent al ambasadorului englez în Franța.
Misiunea sa era să coordoneze activitățile de spionaj din Franța și să sprijine Hughenoții (calviniștii) francezi în secret cu bani. În a doua jumătate a anilor 80 a primit misiunea de a aduna probe solide care să dovedească participarea Mariei Stuart la tentativele de detronare ale Elisabetei.
Aflată în exil în Chartley, Maria trebuia convinsă că Phelippes este de partea ei.
În poveste a fost inclus și noul ambasador francez Chatenaux, care chiar a crezut că va comunica liber cu Maria.
Chatenaux ar fi trebuit să transmită corespondențele Mariei către Antony Babington, un lord englez înstărit care se afla în contact permanent cu unul dintre agenții Mariei la Paris, Thomas Morgan.
Doar că toate corespondențele ei nu ajungeau la Babington ci direct la Walsingham.
O scrisoare extrem de gravă a fost interceptată la 17.05.1586, în care Maria Stuart oferea informații clare despre un atac iminent al Spaniei, Franței și Olandei, cu scopul final de a o debarca pe Elisabeta I.
Maria îi cerea lui Babington să ardă imediat scrisoarea.
Walsingham se temea că nu e o probă suficient de solidă, așa că a cerut falsificarea scrisorii prin adăugarea a șase nume explicite de englezi care trebuie să organizeze asasinarea Elisabetei I.
Babington și presupușii săi complici au fost executați la 20 septembrie 1586 în St.Giles. Maria Stuart a fost arestată și procesul ei a început la 11 octombrie 1586. Convinsă că Babington a ars scrisoarea ei, ea a negat toate acuzațiile. Walsingham a scos scrisoarea din buzunar, însă Maria a negat că ar fi scrisul ei de mână. A fost executată prin decapitare la 8 februarie 1587.
Walsingham a trimis o scrisoare regelui Scoției, Jakob al VI-lea, în care îi explica faptul că decizia de a o executa pe mama sa a fost strict una politică. Executarea Mariei Stuart a creat o stare de incertitudine și teamă în Anglia.
Atacul Spaniei era doar o chestiune de timp. Agenții lui Walsingham din Spania l-au informat că flota spaniolă a pornit din Lisabona în direcția Anglia la 18 și 20 mai 1588.
Armada a suferit însă o înfrângere nescontată la 8 august 1588. În primul rând fiindcă englezii erau informați și pregătiți, în al doilea rând fiindcă vântul puternic i-a impins spre Irlanda.
Walsingham a murit la 6 septembrie 1590 la doar 58 de ani. Elisabeta nu a fost niciodată complet constientă de rolul serviciului secret creat de acesta și i-a reproșat de multe ori sumele secrete uriașe cheltuite pentru menținerea rețelelor de agenți. Vestea morții lui Walsingham a fost primită cu bucurie de Regele Filip al II-lea al Spaniei.
