Serviciile secrete din Marea Britanie au anticipat o „confruntare între Rusia și Ucraina” încă din 1992, după cum arată dosare declasificate. Un înalt oficial s-a întrebat chiar dacă Ucraina este „o țară reală”.
Raportul transmis de serviciile secrete britanice
Atunci când serviciile secrete britanice au avertizat că Vladimir Putin era pe punctul de a ataca Ucraina la începutul acestui an, previziunea spionilor a primit multe aplauze. Cu toate acestea, previziunile lor reflectau un scenariu despre care Whitehall știa de mult timp că ar putea avea loc.
În mai 1992, la doar șase luni după destrămarea Uniunii Sovietice, prim-ministrul de atunci al Marii Britanii, John Major, era informat de personalul său. Aceștia erau îngrijorați de un potențial conflict între Rusia și Ucraina cu privire la Crimeea.
Peninsula din Marea Neagră a aparținut Rusiei până când Uniunea Sovietică a donat-o Ucrainei în 1954. Pentru restul Războiului Rece, Crimeea a păstrat o prezență rusă semnificativă, inclusiv un port de apă caldă de importanță strategică pentru marina Kremlinului.
Atât de puternică a fost moștenirea Rusiei în zonă încât, în anii 1990, politicienii locali au dorit organizarea unui referendum privind independența față de Ucraina. „Cea mai mare parte a populației din Crimeea este rusă”, i-a spus un consilier lui Major într-o notă scrisă de mână.
Ei au avertizat: „Dacă Crimeea devine independentă, capacitatea Ucrainei de a controla flota din Marea Neagră – cu baza la Sevastopol – pleacă odată cu ea”.
Gordon Barrass, un înalt oficial al serviciilor de informații britanice, a adăugat
„Ucrainenii vor încerca să împiedice organizarea referendumului… Problema va stârni pasiuni în rândul naționaliștilor de la Kiev și Moscova și ar putea stârni un conflict interetnic în Crimeea”, după cum arată Declassified UK.
Printre cei care trăiesc în Crimeea se numără tătarii, o comunitate musulmană istorică care a fost oprimată brutal în timpul regimului sovietic și care dorea să rămână parte a Ucrainei.
Percy Cradock, un diplomat britanic veteran și șef al serviciilor de informații, a avertizat că situația „stârnește emoții puternice în Crimeea și în rândul puternicului lobby naționalist din Kiev (precum și din Moscova)”.
El crede că: „Trebuie să existe o posibilitate reală ca situația să scape de sub control. Aceasta ar putea însemna violențe în Crimeea și o confruntare serioasă între Rusia și Ucraina”.
Suveranitatea Ucrainei pusă sub semnul întrebării
În cele din urmă, s-a ajuns la un compromis complicat. Parlamentul din Crimeea și-a declarat independența, recunoscând în același timp autoritatea Ucrainei. Cu toate acestea, situația a rămas volatilă.
Rodric Braithwaite, consilier pe probleme de politică externă al lui Major și fost ambasador la Moscova, a scris o notă de fond confidențială care astăzi ar fi considerată nepotrivită.
„Nu este pe deplin clar, nici măcar pentru ucraineni, cu atât mai puțin pentru ruși, că Ucraina este o țară reală”, nota Braithwaite. „De aici și tensiunile dintre cei doi”.
Braithwaite, care a ajuns să prezideze Joint Intelligence Committee mai târziu, în 1992, i-a prezentat prim-ministrului o scurtă istorie a regiunii, care se întinde până în Evul Mediu. El a subliniat „foametea artificială pe care [liderul sovietic Iosif] Stalin a impus-o Ucrainei în 1930-31, când multe milioane de țărani au fost deportați sau au murit de foame”.
„Prin urmare, nu a fost surprinzător faptul că foarte mulți ucraineni i-au salutat pe germani ca pe niște eliberatori în 1941 și că un număr mare au acceptat să se alăture armatei germane”, a argumentat Braithwaite, referindu-se la colaboratorii naziști din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
„Nu este pe deplin clar… că Ucraina este o țară reală”
„O parte integrantă a Rusiei”
Deși aceste grupuri de rezistență au fost în cele din urmă învinse de Stalin, naționalismul ucrainean a supraviețuit ca mișcare politică. „De-a lungul anului 1990, numărul și amploarea demonstrațiilor populare pentru independență au crescut”, a remarcat Braithwaite, adăugând că Rusia părea un «imperiu» pentru ucraineni.
Pe de altă parte, a spus el: „Rușii pur și simplu nu ar recunoaște imaginea. Pentru ruși, Ucraina este o parte integrantă a Rusiei, a istoriei și culturii sale. Limba ucraineană nu este mai mult decât un dialect”.
El a continuat: „Nu am întâlnit niciun rus, nici măcar printre cei mai sofisticați, care să creadă cu adevărat că Ucraina este acum ruptă definitiv de patrie”.
Într-o remarcă sinceră, Braithwaite a spus: „Ucrainenii știu asta. Ei știu, de asemenea, că Ucraina însăși este divizată: între Ucraina de Vest, ultranaționalistă… și Estul, care este locuit predominant de etnici ruși.”
Pe măsură ce tensiunile escaladau, un document confidențial de planificare al Whitehall avertiza: „Trebuie să acordăm mai multă atenție Ucrainei”. Documentul menționa că există „temeri cu privire la loialitatea pe termen lung a minorității etnice ruse (22% din populație)” și îngrijorări că președintele Elțîn „va fi înlocuit de naționaliști/neoimperialiști” la Kremlin.
Frica de Rusia
La sfârșitul anului 1993, planificatorii Ministerului de Externe considerau că „Ucraina ar putea fi reabsorbită de Rusia dacă nu va face față necesității unor reforme economice și politice dureroase” pentru a o face mai puțin dependentă de banii de la Moscova.
Ministrul adjunct de externe al Ucrainei, Borys Tarasyuk, nu a contestat analiza atunci când diplomații britanici au venit la Kiev pentru a-l întâlni la începutul anului 1994 pentru „aproximativ șase ore de schimburi confidențiale”.
Tarasyuk credea că Moscova „este hotărâtă să încerce să exercite un control cât mai mare asupra tuturor republicilor din fosta Uniune Sovietică” și că va „utiliza strategia bine încercată de destabilizare a vecinilor săi pentru a justifica intervenția”.
Politicianul ucrainean ar fi fost „deosebit de îngrijorat de Crimeea, unde alegerile recente au demonstrat forța sentimentului separatist pro-rus”.
Roger Bone, un diplomat britanic de rang înalt care a condus ulterior gigantul Boeing, „l-a asigurat pe Tarasyuk că Occidentul este foarte conștient de riscul unei schimbări în politica externă rusă” și „nu va accepta restabilirea unei sfere de influență rusească”.
Bătălia pentru influență și raportul întocmit de serviciile secrete
Au fost făcute planuri pentru a aduce economia Ucrainei pe orbita occidentală, prin promovarea privatizării și a angajamentului față de Fondul Monetar Internațional. Ajutorul financiar urma să fie condiționat de restructurarea economiei Ucrainei către un model de piață liberă.
Va fi nevoie de încă 20 sau 30 de ani pentru ca semnificația acestor discuții să devină pe deplin evidentă. În 2014, președintele Ucrainei, ales în mod democratic, a fost răsturnat în urma unei „lovituri de stat” populare, după ce a optat pentru un acord economic cu Rusia în locul Uniunii Europene.
Rusia, condusă acum de Vladimir Putin, a reacționat la pierderea aliatului său prin anexarea Crimeei. Rezidenții ar fi votat cu 97% pentru aderarea la Rusia în cadrul unui referendum, care a fost boicotat de tătari și nu a fost recunoscut de Marea Britanie.
Între timp, Moscova a contribuit la destabilizarea regiunii Donbas din estul Ucrainei, sprijinind rebelii separatiști din Donețk și Luhansk. Discuțiile de pace au eșuat, iar conflictul a escaladat dramatic în februarie 2022, când Putin a lansat o invazie la scară largă a Ucrainei.
Putin își repetă acum tactica referendumului prin organizarea de sondaje contestate în Donbas, în ciuda războiului în curs. În timp ce serviciile secrete britanice și-au câștigat recent meritul de a fi prezis conflictul, dosarele declasificate arată clar că acesta a fost un risc despre care Whitehall știa de mult timp.
