În 1910, în sala 22 a Salonul Independenților de la Paris, publicul, criticii și presa descoperă tabloul „Iar soarele a adormit peste Adriatica”.
Opera este atribuită unui tânăr pictor italian, despre care nimeni nu mai auzise până atunci, Joachim-Raphael Borolani, născut la Genova, care promovează un nou curent artistic: „excesivismul”.
Ziariștii rebotează tabloul, spunându-i: „Apus de soare peste Adriatica”.
Este vorba de o pânză de 81 de centimetri lungime și 54 de centimetri lățime. Jumătatea de sus este pictată în culori vii și calde, tonuri de oranj, galben și roșu, iar jumătatea de jos în tonuri de albastru care evocă marea.
Tabloul este mărginit de o ramă aurie care îl pune în valoare.
Criticii de artă se interesează de această operă, care face obiectul unor comentarii diverse. Până când autorul său real dezvăluie că totul este doar o colosală farsă.
Într-adevăr, pe 8 martie 1910, scriitorul Roland Dorgelès îl roagă pe Frédéric Gérard, patronul Iepurelui Sprinten, un cabaret din Montmartre, să i-l împrumute pe măgarul său, Lolo.
În prezența unui grefier, maestrul Brionne, Dorgelès îl pune pe Lolo să picteze un tablou. Metoda este simplă: leagă de coada măgarului o pensulă. De fiecare dată când patrupedului i se dă câte un morcov, acesta dă din coadă de bucurie, mânjind o pânză așezată în spatele lui.
Pe lângă mărturia autentificată a grefierului, Dorgelès prezintă și o fotografie în care poate fi văzut un grup de glumeți, purtând măști și ciocnind pahare, lângă măgarul care pictează.
Scriitorul deslușește că farsa este o ironie la adresa impresioniștilor. „Am vrut să arăt naivilor, incapabililor și vanitoșilor care aglomerează o mare parte a Salonului Independenților că opera unui măgar, mâzgălită cu mișcări de coadă, nu este deplasată printre operele lor”, spune Dorgelès.
Să notăm că Boronali, numele presupului autor al pânzei, nu este decât anagrama lui Aliboron, măgarul din fabulele lui La Fontaine.
Titlul tabloului său este și el o aluzie străvezie la faimoasa lucrare a lui Monet, „Impresie: Răsărit de soare”.
De asemenea, farsa era și o înțepătură a lui Dorgelès la adresa lui Guillaume Apolinaire, care îi reproșa că nu îi place decât „pictura de maimuță”.
Dezvăluirea nu l-a împiedicat pe pictorul și sculptorul André Maillos să cumpere tabloul măgarului cu 20 de ludovici (circa 3500 de euro de azi). Dorgelès a donat acești bani unui orfelinat.
În 1953, colecționarul de artă Paul Bédu cumpără tabloul de la Maillos și îl expune în spațiul cultural de la Milly-la-Foret din Essonne, în Franța.
În 2016, pânza măgarului a fost expusă la Grand Palais de Paris în cadrul expoziției Carambolages.
În ceea ce-l privește pe Lolo, acesta a abandonat cariera artistică în culmea succesului și a revenit la vechea sa activitate: trasul unui căruț încărcat cu pește pe străzile din Montmartre pe care nea Frédé îl vindea pentru a-și mai rotunji veniturile.
După fiecare zi de muncă, însă, Lolo se delecta cu o grămăjoară de morcovi, amintire din vremea când a fost artist.
