Cucerirea Mediteranei de romani
Vreme de 17 ani a fost prizonier in Italia. Originea sa nobilă și legăturile de familie vor face posibilă rămânerea lui în casa familiei Scipio. Apropiindu-se de cuceritorul Cartaginei, Aemilianus Scipio, istoricul grec va avea ocazia să înțeleagă și să îndrăgească sistemul politic roman. Din întreaga sa operă, Istorii, alcătuită din 40 de cărți și acoperind, cu de-amănuntul, perioada cuprinsă între primul și cel de-al treilea război punic, sau păstrat doar 5 cărți în integralitate, restul lucrării păstrându-se fragmentar. Opera istoricului are la bază o analiză complexă a cauzelor care au dus la cucerirea romană a Mediteranei.
Pledează și pentru apropierea greco-romană.
Cucerirea est-mediteraneeană a urmat, în mod logic și logistic, înstăpânirii Romei asupra Italiei în primele secole din epoca republicană. Cert e că la începutul secolului III a. Chr. Roma acumulase suficiente resurse care să-i permită extinderea în zonele extra-italice. Războiul (îîmpărțit în trei etape, din 264 până în 146) cu cartaginezii va face din Roma stăpână insulelor vest-mediteraneene, dar și a coastelor hispanice.
După încheierea războiului cu Regatul seleucid al lui Antioh III, prin Pacea de la Apameea, ale cărei clauze ne sunt prezentate de Polybios, clauze care puteau fi modificate, șterse sau adăugite prin buna înțelegere. După încheierea jurămintelor, consulul, ne spune Polybios, i-a trimis în Siria pe Q. Minucius Thermus şi pe fratele său, Lucius, pentru a ratifica tratatul și a lua jurământul regelui Antioh III, Roma duce o politică de echilibru, combinată cu un arbitraj internațional, iar din 146 trece la o politică de cucerire agresivă Acest episod din Siria nu e decât o mică parte a amplului proces de cucerire circum-mediteraneeană întreprins de romani.
Desigur, nu se poate vorbi de un plan minuțios de cucerire, relatările unor Polybios sau Titus Livius sau durata de mai bine de patru secole a cuceririlor nepermițând o atare perspectivă. Hegemonia romană asupra Siriei și asupra altor teritorii orientale vor face posibilă răspândirea unor produse apusene în răsărit, elementul elenistic de nefiind structural afectat. Cucerirea est-mediteraneeană, căreia i se subscrie și cucerirea Siriei seleucide, a însemnat însă și răspândirea culturii orientale la Roma, cu tot ceea ce presupunea, obiecte, culte etc. Poate cea mai importantă consecința a cuceririi circummediteraneene a fost punerea în contact a celor două spații, cel apusean și cel răsăritean, cu toate consecințele comerciale pozitive ce decurg de aici.
