Căderea Cartaginei și impunerea dominației romane în Mediterană
Potrivit istoricului grec Timeu din Taormina, orașul a fost fondat în jurul secolului al IX-lea î.Hr. de către fenicienii din Tyr, care și-au extins treptat hegemonia economică și politică în vestul Mediteranei prin crearea unei rețele de state vasale și satelit.
Poziția strategică de-a lungul mai multor rute comerciale maritime majore a oferit un sistem mercantil extins, susținut de o marină puternică și o armată compusă din mercenari și auxiliari străini, care au făcut din Cartagina o putere dominantă în Mediterană.
Această expansiune a adus în mod inevitabil Cartagina în conflict cu mulți vecini, cum ar fi berberii indigeni din Africa de Nord și orașele-state grecești, cum ar fi grecii din Siracuza.
Odată cu moartea lui Agathocles din Siracuza, în 288 î.Hr., mamerinii („fiii lui Marte”) au cucerit orașul Messana din Sicilia, ceea ce i-a determinat pe cartaginezi să trimită o flotă în strâmtoarea Messana. Mamertinii au fost împărțiți în două facțiuni, una dintre ele susținând predarea lor Cartaginei, în timp ce cealaltă a căutat ajutor din partea Republicii Romane.
Romanii au considerat că prezența cartagineză amenința Roma și interesele acesteia și au trimis o forță expediționară pentru a reda mamertinilor controlul asupra Messanei, ceea ce a declanșat începutul ostilităților continue dintre cele două mari puteri și a dat startul Războaielor Punice.
Primul Război Punic și stabilirea dominației în Mediterană
Primul Război Punic a avut loc la jumătatea secolului al III-lea î.Hr., în momentul în care romanii au debarcat în Africa și au fost în cele din urmă respinși. Conștienți de superioritatea puterii navale a cartaginezilor, romanii au construit o flotă și, folosind tactici inedite, au provocat mai multe înfrângeri pe mare.
Cea mai notabilă luptă a fost Bătălia de la Capul Ecnomus din 256 î.Hr., în care 330 de nave de război romane au luptat cu 350 de nave cartagineze (considerată una dintre cele mai mari bătălii navale din istoria consemnată), dar în cele din urmă romanii au scufundat sau capturat 94 de nave cartagineze.
După mai mulți ani de impas, o înfrângere în Bătălia de la Insulele Egates din 241 î.Hr. i-a forțat pe cartaginezi să ceară pacea și să facă reparații în conformitate cu termenii Tratatului de la Lutatius, dictat de romani, inclusiv predarea unei părți din Sicilia, care a fost anexată în provincia romană Sicilia.
În 237 î.Hr., Hamilcar Barca a creat un stat cartaginez cvasi-monarhic și autonom în sudul și estul Iberiei. Acest lucru a oferit Cartaginei minele de argint, bogățiile agricole și forța de muncă pentru a se opune din nou Romei.
Roma a acceptat noi condiții în 226 î.Hr. în cadrul Tratatului Ebro, specificând că toate teritoriile de la sud de râul Ebro din Iberia erau limita stăpânirii cartagineze. Însă Roma a luat partea orașului Saguntum din teritoriile cartagineze, ceea ce a dus în cele din urmă la jefuirea orașului de către Hannibal (fiul lui Hamicar) și la declanșarea celui de-al Doilea Război Punic.
Al doilea Război Punic
Războiul a avut trei teatre militare principale: Italia (cu campanii subsidiare ocazionale în Sicilia, Sardinia și Grecia), unde Hannibal a traversat Alpii și aproape a ajuns la porțile Romei; Iberia, unde Hasdrubal, un frate mai mic al lui Hannibal, a apărat orașele coloniale cartagineze; și Africa, care s-a încheiat cu bătălia decisivă de la Zama și cu înfrângerea Cartaginei.
Tratatul pe care romanii l-au impus a deposedat în esență Cartagina de toate teritoriile sale de peste mări, lăsând Imperiul cartaginez un simplu oraș-stat, și a impus plata unei despăgubiri de 10.000 de talanți de argint către Roma pe o perioadă de 50 de ani. De asemenea, Cartagina avea acum nevoie de permisiunea Romei pentru a purta un război, iar mașina militară cartagineză a fost dezmembrată, rămânând o flotă de doar 10 nave de război.
Profitând de poziția slăbită, regele Masinissa al Numidiei, a exploatat interdicția impusă Cartaginei și a făcut continuu raiduri sau a anexat teritorii. Cartagina a trimis o forță pentru a-și apăra teritoriul fără aprobarea Romei, iar facțiunile anticartagineze din Roma au folosit acțiunea militară ilicită ca pretext pentru a pregăti o expediție punitivă, dând astfel startul celui de-al Treilea Război Punic în 149 î.Hr.
Romanii au lansat asaltul final și, timp de șase zile, au distrus sistematic orașul și i-au ucis locuitorii; abia în ultima zi au luat prizonieri, dintre care 50.000 au fost vânduți ca sclavi.
În 120 – 130 î.Hr. Roma a fondat o nouă colonie pe ruinele Cartaginei, numită Colonia Iunonia, dar Senatul a desființat ulterior colonia. Iulius Caesar a construit un nou oraș roman, Cartagina, numit Colonia Julia Carthago, care a devenit unul dintre cele mai mari orașe din jumătatea vestică a Imperiului Roman și centrul provinciei romane Africa.
