Evenimentul Istoric > Articole online > România regală > Cu ce s-a sinucis Alexandru Odobescu din amor la bătrânețe
Articole online

Cu ce s-a sinucis Alexandru Odobescu din amor la bătrânețe

Căsătorit din 1858 cu Alexandra (Sașa) Prijbeanu, fiica naturală a Ruxandrei Băleanu și a contelui rus Pavel Kiseleff, Alexandru Odobescu a făcut o pasiune mistuitoare la bătrânețe.

Se îndrăgostise de Hortensia Keminger, profesoară de geografie la o școală de fete din București cu 30 de ani mai tânără decât el, încă de când aceasta era măritată cu Alexandru Davila.

El o descria pe Hortensia, într-o epistolă către un prieten scrisă în noaptea când a încercat prima dată să se sinucidă, ca „adevăratul mormânt al inteligenţei, al iluziilor, ba chiar al vieţii mele”.

„Odobescu îşi îndepărtează soţia la Curtea de Argeş. O imploră apoi să-i redea libertatea. Soţia, Saşa, se arată plină de îngăduinţă”, povesteşte istoricul Ion Bulei.

Se pare că Saşa chiar i-a cerut Hortensiei să se căsătorească cu soţul său, propunere respinsă de tânără.

Autoizolat într-o locuință din strada bucureșteană Cuza Voda, nr.5,

în noaptea de 5 spre 6 noiembrie 1895 a avut prima tentativă de sinucidere.

Pe 10 noiembrie același an, ajuns la disperare, din cauza gutei și a iubirii neîmpărtășite, se sinucide cu o supradoză de morfină.

Fiul contra-revoluționarului

Alexandru Odobescu s-a născut la 23 iunie 1834, la București. Era al doilea copil al lui Ioan Odobescu, generalul de la 1848 care s-a împotrivit mișcării revoluționare și a arestat guvernul provizoriu, și al Ecaterinei Caracaș, fiica doctorului în medicină Constantin Caracaș.

Educația și-a început-o în casa părintească, fiind elevul institutorului Bârzotescu.

În 1848, devine elev al Colegiului Sf. Sava, în urma unui examen dat cu Petrache Poenaru.

În 1850 merge la studii la College de France din Paris, unde îi are ca profesori, printre alții, pe cunoscuții istorici Jules Michelet și pe Edgar Quinet, susținători ai cauzei naționale a românilor din Principatele Dunărene.

La Paris a aderat la Societatea Studenților Români.

Împreună cu alți studenți români de la Paris, la 14 februarie 1851 înființează Junimea Românească, societate politică și culturală a studenților români din Franța.

Aflat în preajma revoluționarilor români exilați, Nicolae Bălcescu, Nicolae Golescu, C.A. Rosetti, Gheorghe Magheru, ține în cercul acestora conferința Viitorul artelor în România, al cărei text apare postum, în 1907, și în care spune:

„E un adevăr recunoscut acuma că artele sunt expresia simțirilor unui popor întreg și că numai în acest caz sunt ele întemeiate cu putere…”

Tot în acea perioadă, Alexandru Odobescu, împreună cu Gheorghe Crețeanu și Dimitrie Florescu, face parte din comitetul de redacție al revistei Junimea română, care apărea la Paris. În această revistă el publică articolul „Muncitorul român”, în care spune:

„Peste puțin pământul va fi înapoiat muncitorului, prin îngrijirea și iubirea căruia pustiele se va schimba în holde înalte și bogate, în livezi roditoare, în pășuni verzi și fragede, pe care vor paște frumoasele vite ale României; bordeiele, unde abia pătrund razele soarelui, vor deveni case luminoase, îmbelșugate și fericite”.

Odobescu studiază atât arheologia, literatura greacă și latină.

Scrie poema Oda României, apărută însă abia la 1855 în revista România literară a lui Vasile Alecsandri:

„În sânul României acum va să-nflorească

O floare care varsă miros încântător,

A păcii dulce floare, al artelor izvor”.

La 13 decembrie 1853, își susține bacalaureatul în litere. Se înscrie apoi la Facultatea de Litere de la Sorbona, pe care nu o termină, neprezentându-se la examenul de licență.

Doamna Chiajna

Întorcându-se în țară, în 1855, Alexandru Odobescu începe o carieră de funcționar public: este numit șef de masă la Postelnicie, apoi procuror la Curtea de Apel București și funcționar la Ministerul Cultelor.

Alexandru Odobescu publică nuvelă istorică Mihnea Vodă cel Rău în revista Românul; în același an (1857) nuvela apare și în volum separat: Scene istorice din cronicile Țării Românești – Mihnea-Vodă cel Rău (1508-1510).

Publică în Revista Carpaților (1860) o nouă nuvelă istorică, sau scenă istorică cum o numea el, Doamna Chiajna. În același an nuvela apare și în volumul: Scene istorice din cronicile românești: Mihnea Vodă cel Rău; Doamna Chiajna.

Ministru și academician

În 1862, domnitorul Alexandru Ioan Cuza îl numește director în Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice. În 1863 devine ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice, apoi ministru ad-interim, la Ministerul Treburilor Străine.

La 10 septembrie 1870 este ales membru al Societății Academice Române, vechea denumire a Academiei Române, la propunerea lui Al. Papiu Ilarian.

Cum nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită, în 1874, în cadrul Academiei, critică Dicționarul limbii române al lui August Treboniu Laurian și Ion C. Massim, considerându-l de „un latinism exagerat”.

În același an îi apare eseul Pseudo-Kinegeticos.

În 1877 apare, sub îngrijirea sa, volumul Istoria românilor supt Mihai Voievod Viteazul de Nicolae Bălcescu (fragmente apăruseră, tot sub îngrijirea lui Odobescu, între 1861-1863 în Revista Română).

Scrie Curs de arheologie. Istoria arheologiei. Studiul introductiv la această știință, volum încununat de Academia Română cu Premiul Năsturel-Herescu.

În 1879, este ales secretar general al Academiei Române. În 1880 se stabilește la Paris, pentru un an, unde îndeplinește și funcția de secretar de legație.

În 1889 Academia Română îi acordă Premiul Năsturel-Herescu pentru cea mai bună carte românească apărută între 1885-1888: Scrieri Literare și Istorice.

În 1891 Alexandru Odobescu devine directorul Școlii Normale Superioare, calitate în care publică manuale școlare, printre care și unul de gramatică.

Registration

Aici iti poti reseta parola

Abonare la notificari Doriți să primiți notificări atunci când publicăm ceva interesant? NU DA