În 1863, Comitetul și-a mărit colectivul, în el intrând C.A. Rosetti, V.A. Urechia, Mihail Kogălniceanu, Dimitrie Brătianu. În același an, s-a alcătuit un Manifest pe care l-au adresat fraților români, fraților noștri gemeni din Macedonia, Tesalia și Epir cu dorința de a-i vedea că îi recunosc pe frații lor dintre Tisa, Dunăre, Marea Neagră și Nistru.
Sămânța fusese aruncată curajos și roadele nu au întârziat să apară.
În perioada domniei lui Al. Ioan Cuza (1859 – 1866) au apărut în Peninsula Balcanică și primele succese în bătălia pentru învățământul românesc.
În anul 1863, Mihail Kogălniceanu, prim-ministru al României, hotăra crearea unui fond din bugetul statului pentru ajutorarea bisericilor și școlilor române din Peninsula Balcanică.
În 29 aprilie/ 11 mai 1864, ministrul Cultelor și Instrucțiunii Publice, Dimitrie Bolintineanu, cu ascendență aromână după tată, originar din Samarina (Grecia), propunea ca din fondul de 10.000 de lei prevăzut pentru susținerea școlilor din Imperiul Otoman să se trimită cât mai repede acolo o sumă de bani, întrucât acestea sunt „amenințate a se închide din lipsa banilor necesari”.
În același an, primul ministru Mihail Kogălniceanu, ministrul Cultelor și Instrucțiunii Publice, Dimitrie Bolintineanu și directorul de departament în Ministerul Cultelor, V.A. Urechia, au hotărât ca Ministerul Instrucțiunii Publice să prevadă un buget mai mare, de 14.000 lei, pentru ajutorarea școlilor și românilor din Balcani.
Iar în anul următor s-au acordat 20.000 lei din buget pentru întemeierea unui internat la București, pentru copiii românilor din Balcani.
Atanasescu vine la București
Dimitrie Atanasescu, proprietar al unui atelier de croitorie la Istanbul, a aflat despre manifestul Comitetului Macedo-Român din București, care-i îndemna pe tinerii români să vină la București pentru a se pregăti să devină dascăli în Macedonia.
A sosit în țară și, după absolvirea studiilor la Liceul Matei Basarab din București, s-a reîntors în Macedonia unde, la 2/14 iulie 1864, a deschis în comuna Târnova prima școală românească de la sudul Dunării, prima școală înființată cu sprijinul statului român.
În 1865 s-a înființat la București, pe lângă Biserica Sfinții Apostoli, Institutul Macedo-Român, condus de arhimandritul Averchie, Institut care era de fapt o școală unde învățau băieții pe care îi aducea arhimandritul Averchie din Peninsula Balcanică și care, după absolvire, se reîntorceau la locul de baștină ca institutori.
Institutul avea și el drept obiectiv înființarea de școli în Balcani și formarea de cadre didactice.
După participarea la războiul ruso-româno-turc din 1877-1878, după câștigarea Independenței de către România în 1878 și după toate evenimentele legate de acest moment, dezvoltarea învățământului s-a făcut într-un cadru mult mai favorabil, creat de Tratatul de la Berlin din 1878, care confirma, printre altele, libertatea de conștiință a locuitorilor Imperiului Otoman.
Dar autoritățile otomane refuzau să ia hotărâri mai îndrăznețe cu privire la drepturile românilor din Imperiu.
Ordinul viziral nr. 303
În urma presiunilor românilor, guvernul otoman va aproba, cu toată opoziția grecilor, libera practicare a învățământului în limba română. Marele vizir Savfet Pașa a emis, în septembrie 1878, Ordinul viziral nr. 303, prin care cerea autorităților locale, valiului Salonicului și Ianinei (valiul, în epocă, era guvernatorul unui vilaiet), să nu împiedice funcționarea școlilor române.
La elaborarea și
emiterea acestui act o contribuție esențială a avut-o profesorul Apostol Mărgărit, care va coordona apoi întreaga activitate a școlilor române din Imperiul Otoman.
În 1878, acesta a fost numit Inspector General al Școlilor Române din Peninsula Balcanică, funcție pe care o va deține până în 1902.
Sediul Inspectoratului General se afla la Bitolia. În anii ce au urmat, funcționau și s-au deschis numeroase școli (în 1880 – 24, în 1893 – 75) și s-au ridicat numeroase biserici.
Reacția grecilor la constituirea atâtor școli (și biserici) ale românilor nu a întârziat să apară.
Ei au denunțat permanent autorităților otomane pe institutorii români drept un pericol la adresa statului otoman, apoi au împiedicat prin orice mijloace – cum ar fi ruperea cărților, scoaterea preoților de la slujbele religioase – introducerea limbii române în școli și biserici.
Fragment din lucrarea Prof. univ. dr. Adina BERCIU-DRĂGHICESCU, „40 de ani de la crearea Societății de Cultură macedo-Română, 1879-2019, și prima sa acțiune: Albumul Macedo-Român inițiat și coordonat de V. A. Urechia (1880)”
