Evenimentul Istoric > Articole online > România regală > Criminalul care-și ucisese părinții este scos de comuniști din temniță și pus șeful penitenciarelor din România
Articole online

Criminalul care-și ucisese părinții este scos de comuniști din temniță și pus șeful penitenciarelor din România

Jurnalista Sidonia Drăgușanu publica, sub titlul „Gura Evei”, în Gazeta Municipală din 22 august 1937, câteva rânduri despre destinul tragic al unei anume Ada Solo, care încercase să se otrăvească, dar fusese salvată:

Înainte de Sfintele Paşti din 1944, într-o noapte am auzit mişcare pe coridor. Din celulă în  celulă s-a aflat că fusese eliberată ultima celulă de pe etaj. Acolo au fost băgaţi doi deţinuţi de  drept comun.

În Sâmbăta Mare am aflat cine erau: Sile (Vasile) Constantinescu, ucigaşul  sadic al propriilor părinţi, şi Luca, student la teologie în ultimul an, care, atacat pe stradă de  un vagabond pe timp de camuflaj, deşi comisese crima în legitimă apărare, fusese condamnat la câţiva ani închisoare.

Sile era prin 1933 student în ultimul an la chimie. Singurul fiu, inteligent şi talentat, adorat  de părinţi – cu „soarele mamei” i se adresa biata mamă. În subsolul casei, tatăl plin de  afecţiune pentru fiul care, nădăjduia, le va mângâia bătrâneţea, îi amenajase un laborator de  chimie; strălucitul student făcea experienţe şi aplicaţii practice: recipiente, alambicuri, eprubete, scule şi aparate care ar fi făcut gelos pe oricare coleg sau chiar profesor al lui Sile.

Satana a făcut din dragostea născută firesc în sufletul lui prilej de prăbuşire.

Tânărul a cunoscut o evreică.

Părinţii l-au lăsat să înţeleagă că nu se poate căsători decât dacă evreica se botează, intrând în Biserica lui Hristos.

Fata a refuzat şi a provocat un conflict între Sile şi  părinţii lui. După ce i-a omorât cu toporul, i-a topit într-un cazan, iar el a dispărut cu evreica.

După un timp vecinii au observat lipsa familiei Constantinescu din gospodărie.

La  investigaţiile poliţiei s-a constatat crima odioasă. Sile a fost prins, judecat şi condamnat la  muncă silnică pe viaţă.

Ziarele din epocă au relatat cu multe amănunte această crimă abominabilă.

Pedepsele pentru crima de omor premeditat se executau fără drept administrativ (scrisori,  pachete, vorbitor) la ocne de sare: Ocnele Mari, Târgu Ocna, Telega etc.

Sile a executat câţiva  ani într-una din aceste saline. România producea sarea prin muncă foarte ieftină, a  deţinuţilor, şi avea cel mai mare debuşeu pe piaţa mondială.

Datorită unei legi internaţionale  prin care nici un stat nu mai avea dreptul să întrebuinţeze deţinuţi la munci subterane, ci  numai mână de lucru calificată, civilă, Sile a fost adus să-şi ispăşească restul pedepsei la Aiud.

În câţiva ani de zile s-a făcut simpatic şi util administraţiei, învăţând cizmărie de lux şi  confecţionând directorilor de la minister chiar, încălţăminte bărbătească şi de damă, care rivaliza cu cea pariziană.

A obţinut permisiunea să-şi amenajeze un atelier de pictură. Pe lemn sau pânză făcea copii excepţionale ale capodoperelor, picta Icoane împărăteşti ale  Mântuitorului şi ale Maicii Sale pentru catapetesme de Biserici şi alte icoane.

Cei ce le  comandau administraţiei nu ştiau cine era executantul. Aflând, puteau crede că Dumnezeu  dă prilej de pocăinţă acestui suflet tulburat de crima paricidului.

I-am văzut a doua zi după mutarea lor.

Când duceam tineta la canal îşi cărau bagajul din  Secţie: haine, tablouri, icoane etc. Biroul gardianului deveni şi depozit de materiale. Faptul ne-a surprins pe toţi fraţii din celulă.

Sile era plăcut la înfăţişare, de statură potrivită, elegant în ţinută şi mişcări (nu purta haine de penitenciar), dar cu o strălucire stranie în priviri,  inspirându-ţi teama.

Luca, mai voinic, părea mai consumat, în trăsăturile feţei avea o căutătură tristă, conştient de vina ce era asupra sufletului lui şi îl împiedica să devină preot,  deşi crima o făcuse involuntar.

În Secţie lucrase cu Sile, pregătindu-i materialele necesare şi dându-i indicaţii teologice despre iconografia bizantină.

Se legase între ei o oarecare prietenie; pentru mai multa lor linişte ceruseră maiorului Munteanu să-i scoată din mediul  amorf, al celor de drept comun, şi să le ofere un loc unde ar putea duce o viaţă mai demnă de „stadiul” lor.

Pagini: 1 2 3

Registration

Aici iti poti reseta parola