Evenimentul Istoric > Articole online > Istoria universală > Crimele din Palatul Prezidențial. Președintele și vicepreședintele sunt împușcați ca soții Ceaușescu
Articole online

Crimele din Palatul Prezidențial. Președintele și vicepreședintele sunt împușcați ca soții Ceaușescu

Imediat ce preşedintele a fost pus în situaţia de a nu mai face nicio mişcare, generalul Blanquet îi comunică această veste lui Huerta care ordonă oamenilor lui să pună mâna pe Gustav Madero.

Acesta opune o rezistenţă dârză, dar totul e în zadar. Soldaţii îl leagă şi-l închid în garderobe restaurantului.

La miezul nopţii, sub pază sigură, e dus până în vecinătatea forturilor şi împuşcat fără nicio judecată. Murind, avu prilej să le azvârle călăilor expresia dispreţului lui: „Traidores!”

În răstimp, în Palatul Statului, preşedintele şi vice-preşedintele, închiși într-o odăiţă aşteaptă să afle care le va fi soarta.

Sunt reduşi la pâine şi apă. Orice mişcare le e supravegheată printr-o gaură p racticată în uşă. Și zilele trec…

Ce au de gând să facă cu ei? Îi vor exila ? Un tren special e pregătit în acest scop şi în el iau loc soţiile şi copiii celor doi prizonieri.

Dar, în ultimul moment, hotărârea aceasta se contramandează. Atâta vreme cât cei doi inşi vor trăi, fie chiar în exil, se vor ivi mereu pricini de război civil.

În sfârşit, se ajunge la o soluţie care, ori câte nelegiuiri ar fi putut săvârşi cei doi prizonieri, nu va face cinste aceluia care a conceput-o şi executat-o…

Sarcina macabră e încredinţată maiorului Cardenas. Un om care nu se dă înapoi din faţa sângelui.

Pe la miezul nopţii de 23, el intră în odăiţa ce slujeşte de închisoare lui Madero şi Suarez si-l răpune pe cel dintâi cu patru gloanţe de revolver.

Al doilea, rănit, se luptă corp la corp cu călăul lui, care în cele din urmă îl omoară…

Urmează apoi punerea în scenă.

La două dimineaţa, cele două cadavre sunt puse într-un automobil condus de şoferul de încredere al lui Cardenas.

Pagini: 1 2 3 4 5

Registration

Aici iti poti reseta parola