Dar lui Francisco, care studiase în Statele U nite, apoi în Franţa şi se adăpase la izvoarele civilizaţiei moderne: toate acestea nu-i părură suficiente.
Năzuinţele lui tindeau tot mai sus, spre putere. De aproape treizeci de ani dăinuia în Mexic dictatura generalului Porfirio Diaz care schimbase cu desăvârşire întregul aspect al ţării, îndrumând-o cu mână sigură pe căile progresului.
Ei, bine, Francisco Madero socoti că de acum încolo bătrânul îşi trăise traiul şi se cuvenea să lase locul altora.
Prin anul 1909 începe să se vorbească de numele Iui, ca al unuia dintre cei mai în flăcăraţi agitatori.
La început, propaganda lui împotriva lui Porfirio Diaz se desfăşoară mai intens în ţinuturile învecinate cu Statele Unite, unde oamenii înclinau mai repede spre o schimbare care ţintea să le sporeasca libertatea de până atunci.
Din zonele acelea îşi recrutează el primii partizani, oameni hotărâţi, care vor fi apoi locotenenţii lui.
Evenimentele se p recipită. Madero făgăduieşte poporului împărţirea pământurilor şi devine în scurtă vreme un erou naţional.
Cel mai preţios aghiotant al lui, Orozco, un ranchero, adună oameni înarmaţi cu care luptă în numele şefu lui.
Oraşele se predau rând pe rând, partidul lui Madero e stăpân pe situaţie…
Demisia generalului Diaz
În răstimpul acesta, în palatul său din Chapultepec, generalul Diaz urmăreşte, îngrijorat desfăşurarea evenimentelor.
E obosit de cei treizeci de ani de guvernare, e bolnav şi, mai cu seamă, e mâhnit de unele calomnii ce i se aduc cu privire la trustul petrolului, calomnii care, fără a fi un secret pentru nimeni, joacă rol hotărâtor în tulburările în curs.
Într-o dimineaţă, ministrul său Landay Escadon şi generalul Gonzales vin să-l viziteze şi-i spun: „Dacă voiţi, putem să-l arestăm pe Madero şi să-l spânzurăm de primul copac. Dispărut el, ordinea se va restabili…”.
