Evenimentul Istoric > Articole online > Istoria universală > Crimele din Palatul Prezidențial. Președintele și vicepreședintele sunt împușcați ca soții Ceaușescu
Articole online

Crimele din Palatul Prezidențial. Președintele și vicepreședintele sunt împușcați ca soții Ceaușescu

Francisco Madero (foto) era fiul unui bogat fermier din statul mexican Chihuahua, care ducea viața simplă a nobililior de la țară.

Singur în palatul lui, Madero îşi pierde în timpul acesta, unul câte unul, pe toţi prietenii cari îl urmaseră entuziasmaţi la început, ba pierde mai cu deosebire simţul exact al realităţii.

Nu se gândeşte decât să distrugă urmele trecutului. Nimiceşte la orice pas efigiile lui Porfirio Diaz şi sfâşie cu împunsături de cuţit toate tablourile care, de la Yucatan şi până la Leul Nou îl reamintesc pe dictatorul alungat…

Dar promisiunile, programul lui? Vorbe, fum!

Dacă vreun naiv protestează, e împuşcat.

Cincizeci de mii de indieni, executaţi prin spânzurătoare, stau mărturie de blândeţea stăpânirii lui părinteşti.

Toate acestea durează doi ani. Dar în fond, cine e acest Madero?

Un om impulsiv şi fără voinţă, slab şi tiranic în acelaşi timp, visător şi brutal. Se spunea că e pasionat după spiritism.

Diplomaţii străini văd, spre uimirea lor, că activitatea de căpetenie a noului preşedintele este aceea de a face să se mişte mesele. Adeseori, le invocă spiritul lui Napoleon.

Şi iată-ne în zilele tragice din februarie 1913. Sub comanda generalilor Felix Diaz şi Bernardo Reyes, două batalioane pornesc împotriva palatului, Îi urmează o mulţime imensă. S-a dat alarma.

La apariţia lor, rebelii sunt primiţi cu o ploaie neaşteptată şi cumplită de gloanţe care-i culcă la pământ pe generalul Reyes şi alţi cinci sute de inşi, soldaţi, femei şi copii.

Acestei urgii îi urmează zece zile de lupte de stradă, de măceluri înfiorătoare, de bom bardamente. Morţii nu mai pot fi număraţi şi nimeni nu găseşte nici cel puţin răgazul să-i în ormânteze.

La 18 februarie, pe când preşedintele şi vice-preşedintele Suarez, înconjuraţi de miniştri şi ofiţerii de gardă îşi sorbeau cafelele, intră generalul Aureliano Blanquet, unul din şefii în care Madero are cea mai mare încredere, urmat de colonelul  iveroli, de maiorul Izquierdo şi de alţi doi ofiţeri.

Se încinge o discuţie care devine în curând excepţional de aprinsă.

— Suntem ajunşi la disperare! — declară Blanquet. Populaţia moare de foame, armata e istovită. Ţara s-a îngrozit de sângele vărsat în aceste zece zile… Într-o asemenea situaţie, nu-i decât o singură scăpare: demisiile…

La auzul acestor vorbe, Madero îngălbeneşte. O strâmbătură sălbatică îi schimonoseşte faţa. Sărind de pe scaun, răcneşte:

— Cine a îndrăznit să vorbească de demisii? Cine are curajul să mi le ceară?

— Armata… în primul rând — îl înfruntă Blanquet, fără să se tulbure — şi apoi poporul…

Drept răspuns, Madero scoate revolverul şi descarcă trei gloanţe în interlocutorii lui.

E un ţintaş fără pereche: Riveroli şi Izquierdo cad trăzniţi, însă generalul Blanquet reuşeşte, să-l imobilizeze şi, în câteva clipe, preşedintele, Suarez şi miniştrii sunt legaţi-pachet şi daţi în paza unor oameni ai lor, de încredere…

În timpul acesta, neştiutor de cele petrecute, Gustav, fratele preşedintelui, prânzea într-un restaurant în societatea unui general, Huerta, şeful insurecţiei.

Pagini: 1 2 3 4 5

Registration

Aici iti poti reseta parola