Creația istorică între mit și vicii metodologice
Prin urmare, în cercetarea istorică important este să știi cum să vinzi istoria, să știi cum să o adaptezi prezentului, să știi cum să o faci sa răspundă nevoilor curente. De fapt, istoria înseamnă analiza prezentului trecut. După cum afirma și istoricul Lucian Boia, nimic nu este mai prezent în conștiința oamenilor decât originile.
Există multe vicii metodologice în cercetarea istorică. Suprainterpretarea în domeniul istoriei are legătură cu tendința de a emite niște concluzii categorice pe baza unor surse primare neclare. În același timp, suprainterpretarea literară, teoretizată de Umberto Eco, presupune interpretarea unui text prin asocierea lui cu alte texte, apropiind astfel surse disparate ca proveniență în mod nejustificat. Interpretarea tezistă conduce, de asemenea, la istorii false, căci istoricii nu argumentează o teză, ci încearcă superfluu sa reconstituie o epocă întreagă.
Din multitudinea de posibilități de interpretare a unei surse, istoricii o aleg pe aceea care le convine, iar în cazul surselor care nu le sunt de ajutor, pur si simplu le ignoră. În mod ideal, dezbaterea în istoriografiei ar presupune, în prealabil, ca istorici să se pună de acord asupra unor surse ca fiind verosimile. După cum afirma Karl Marx, filozofii nu au făcut decât să interpreteze lumea în diferite moduri. Important, în concepția autorului ,,Capitalului”, este de a o schimba.
În aceeași măsură, istoricii teziști caută să creeze coerență în interiorul discursurilor lor istorice, să creeze o istorie care ar anunța prezentul din timpuri imemoriale. Pericolul în a contesta astfel de creați este de a crea contramituri, întrucât un contramit nu este neapărat mai puțin mitic decât mitul contestat. Pe de altă parte, miturile conspiraționiste sunt adesea falsificare în întregime, căci acestea sfârșesc adesea în băi de sânge. În încercarea de a conferi statelor lor o istoria foarte mult împinsă în trecut, istoricii au ignorat adesea mersul istoriei. De pildă, statul irakian își arogă o istorie veche de cinci mii, trecând prin Sumer, Babilon, califat și sultanat. Tocmai întrun stat care încalcă flagrant orice drept, originea drepturilor omului e împinsă până la Codul lui Hammurapi în secolul XVIII a. Chr.
